Pagini

Pagini

vineri, 2 noiembrie 2012

ANTENA 3-CARAGIALE –REALITY SHOW




ION LUCA CARAGIALE
Pentru noi era de mirare cum, la posturile concurente Antenei 3, moderatorii sau invitații dădeau de pomană câte un loc în acatistul publicității, aproape în fiecare seară, emisiunilor dedicate lui Voiculescu. Chiar și ziarele on-line duc câte o floare, Evenimentul Zilei are chiar desemnat un ziarist cinic să stea, în fiecare noapte, la priveghiul libertății presei tămâiate de Gâdea și asociații. Explicația multora dintre jurnaliști e că se uită la “antene” ca să se amuze dar noi n-am avut inimă să-i contemplăm pe iovii postului cum scălâmbă logica simplă ca s-o potrivească la învățăturile stăpânului. Ni s-a părut întotdeauna că,  dincolo de fețele lor nemișcate ca o injecție cu botox, stă o mască super-power c are scoate limba, își aruncă ochii din cap și împușcă adversarii cu zeci de pistoale ca Jim Carry. Chiar și sindromul Tourette are un loc în mintea lor, fiind o unealtă care îi ajută să se descarce nervos după ședințele de masochism la care sunt supuși de Creatorul lor, acest Frankenstein- mogul de presă.