Pagini

Pagini

duminică, 16 decembrie 2012

ARD s-a desființat. PDL nu e nici cal, nici măgar!





Acum că PDL-ul e frunză-m vânt sau tijă de păpădie după ce i-a zburat puful, toată presa îl căinează ca și când n-ar fi avut nici un amestec.

Pe de-o parte, presa “îndosariaților” de stânga se preface a-i vrea binele, pe de altă parte, presa cresținilor și monarhiștilor trage de cea mai rămas din partid să se înființeze, fie ce-o fi, polul de dreapta. Nu contează că d-acolo i s-a tras PDL-ului, dacă tot e să moară, să lase o doctrină de clasă în urmă, ca s-avem și noi.
PDL-ul, la rândul lui, se întreabă unde a greșit și dă și la presă, pe surse, ca să pară sincer. C-o fi de la tăieri de salarii, c-o fi de la T.Băsescu sau de la mișcarea “ingenioasă” de a se ascunde în inima dreptei, e încă în coadă de pește. Se mai spune că PDL-ul a crescut artificial datorită “locomotivei” dar, nici asta, nu e pe deplin adevărat. PDL-ul, cel puțin o vreme, a avut personalități recunoscute și votate.