Pagini

Pagini

miercuri, 23 aprilie 2014

REVISTA PRESEI: LEGENDELE PAŞTELUI POLITIC 2014



ROMÂNIA “PROFUNDĂ”: Ce ironie! Ce manea cu iz religios!”[1] 

ROMÂNIA MODERNĂ: “Internet la lumina lumânării”[2]

DE CE VREA DREAPTA CREŞTINĂ SĂ SE ÎNMULŢEASCĂ ROMÂNCELE CU FORŢA: Fiindcă românii au plecat, populația Spaniei a scăzut doi ani la rând[3]

REŢETA DE SUCCES A LUI MAZĂRE “…litoralul bulgăresc a atras de Paști mii de turiști români, în timp ce numărul vizitatorilor pe litoralul românesc a fost aproape zero.”[4]

joi, 10 aprilie 2014

BREAKING NEWS-O PROBLEMĂ DE SIGURANŢĂ NATIONALĂ



Cum faci, în condițiile unei democrații, să ții 70% din populație sub dictatură și să duci acest procent de nemulțumiți într-o direcție care nu e și a lor? Printr-o rețetă simplă și brutală: îngropi problemele reale ale celor 70% într-o agendă publică falsă, faci propagandă neobosită acceptării acestor subiecte sau, când publicul amenință cu plictiseala, insulți, instigi și inventezi pericole iminente.

miercuri, 2 aprilie 2014

UNIFORME SCOLARE



Cu părere de rău, pentru că trebuie să dăm înapoi și pentru că unii elevi se vor simți frustrați în prima fază, dar trebuie reintroduse uniformele școlare!

După Revoluție, dat fiind că se exagerase până la angoasă cu restricțiile, renunțarea la uniforme părea o idée bună și chiar așa a fost o vreme. Copiii s-au îmbrăcat toți în blugi și adidași, o ținută decentă într-o lume încă decentă. Unii profesori au protestat după cum urmează: nu puteau suporta ca elevii să fie mai bine îmbrăcați decât ei, îi dureau ochii de la prea multe culori, se vedeau diferențele de situație materială între elevi (totdeauna s-au văzut, nu trebuie să dea importanță!) și inacceptabilul-venit din partea unui director de generală care nu folosea indexul pe post de arătător-fetele trebuie să poarte fuste!