Oricine a
făcut parte dintr-un grup (colectiv, gașcă, etc.) pe vremea lui Ceaușescu știe
că, înainte de
meciurile de fotbal ale naționalei existau trei curente de
gândire sau, cel puțin, de vorbire. Unul era întotdeauna de părere că suntem
foarte buni, altul că românii sunt proști iar al treilea era indifferent. După
meci, funcție de rezultat, primele două găști fie se lăudau c-au avut dreptate,
fie dădeau vina pe arbitri sau pe norocul chior iar centriștii chibițau de pe
margine superior fiindcă ei nici nu pierdeau, nici nu câstigau.
