Pagini

Pagini

vineri, 24 octombrie 2014

Cum să controlezi sfârșitul lumii, în așa fel încât, să nu scadă consumul



Cu cercetătorul și controlorul, cu securiști acoperiți, candidați la președinție infiltrați, sponsori sub acoperire, reclame insidioase, “vrăjitoare” albe, negre și gri, autocenzură, sondaje manipulatoare, pandemii oculte, democrația la impuse și libertatea obligatorie de a alege din toate astea.

O lume în care n-ai voie nici să mori nici să trăiești, cu adevărat un sfârșit al lumii ce nu se va săvârși până când hățurile începutului nu vor fi în mâna cui trebuie.

PENTRU CINE, CE VOTEZI, DE FAPT?


Deocamdată, pe fondul unei campanii electorale derulată sub sloganul “alege fiindcă n-ai d-ales”, reclamele își fac de cap- îngrașă, sperie, folosesc copii- știrile îți fac reproșuri, te acuză că mănânci prea mult zahăr și plătești prea puțin taxa pe viciu iar campaniile de presă vor să-ți controleze viața privată în așa fel încât să nu scadă consumul.