Pagini

Pagini

miercuri, 16 decembrie 2015

Jihadi Mărin, Războiul pentru pace și Ştiința prostiei




Bun. Acum că toată presa a iubit-o pe România peste tot, în transmisiuni directe și politic indirecte, și a țucat-o agresiv de-a sărit ratingul din ea în chiar ziua-i națională, când i-a pus și-o bombă de presă la ceas de mare audiență, să facem un pic de ordine în entuziasmul creator!

Deci, ce-am trăit noi să vedem în aste vremuri?

Mai întâi un incendiu neobișnuit, iadul pe pământ în cea mai horror variantă, care a omorât, prin ardere, descărnare, cianurare, infecție, neglijență, nepricepere, orgoliu prostesc, indiferență și statistică, 60 de tineri (62 între timp).  
Presa a pierdut pe drum două indicii esențiale aici: răspândirea în doar 5 sec. a focului în tot clubul (nici un polistiren, fără accelerator, nu ardea chiar într-o clipită!) și faptul că patronii mai fuseseră amenințați și incendiați.

Nici o problemă, când e vorba de omisiuni, o rezolvă Servici’le cu poveștile lor!

În cazul de față, mai întâi, un politician PSD-ist absolvent de școlițe SRI a lansat o artifică încărcată cu unguri care ar fi incendiat clubul din București ca să-și declare independența la Cluj…  Mă rog! Apoi, cât stăteau invitații prin platăuri cu o mână pe drapel și alta la gură ca să nu pufnească în râs, Serviciile lui Hellvig au descoperit o petardă într-un coș de gunoi, tocmai la Tg. Secuiesc, și mi ți l-au înșfăcat pe ungurul care se juca, de mic, de-a autonomia, chiar de ziua națională. În fine, pentru că nici petarda cu telecomandă n-a fost luată în serios, deunăzi, l-au înhățat pe Jihadi Mărin de la Craiova. Da’, o răpire de jurnaliști în Irak, n-aveți!

Bun, care va să zică, nimic nu se pierde, totul se confiscă!

Şi se conservă, până data viitoare, pentru că nici o măsură n-a fost luată ca să nu se mai întâmple nenorocirea. Amenzile și închiderile de cluburi nu sunt măsuri. O legislație clară și concisă, nu 400 de legi despre incendii pe care nu le înțeleg nici specialiștii, o birocrație ticluită de politicieni special ca să-și ia dreptul cu orice preț, moară câți or muri.

vineri, 6 noiembrie 2015

Brand de țară: Bestia care omoară!




La Rtv, acum vreo două zile, Bogdan Chireac, a încercat “cu toată dragostea” pentru medicii români care sunt toți excepționali și nimic altceva, să sugereze trimiterea în alte țări a unora dintre tinerii arși în nenorocirea de la Colectiv pentru că el fusese în spital și știa că nu e în regulă.

 Din cauza asta, jurnalista Andreea Crețulescu, o “veche în meserie” (detestabilă expresie!) a făcut o criză de nervi și a început să zbiere o tiradă cu vocea-i rugoasă înspre Bogdan Chireac, căruia-i scotea ochii că nu e mai… naționalist!

Asta-i treaba!

Există o bestie care omoară, la propriu!

Update: Astăzi unii părinți au ieșit la presă și au spus că li s-a sugerat să nu ceară transferul la spitale din afara acestei țări cimitir și că multora li s-a spus că oricum vor muri de septicemie bieții suferinzi.

Cât privește revolta din stradă, e ca și înșfăcată! Se spune “pe surse” că o vor duce în Piața Universității, vor deschide balconul și apoi o vor înghiții liderii și portavocile!
Tot la Realitatea tv am aflat astăzi că o doctoriță din Anglia a cerut ajutor lui D. Cameron pentru că a văzut că nu e în regulă la București iar prezentatoarei de dimineață i-a scris un doctor din Turcia că i s-a refuzat ajutorul. De asemenea, clinicile private de la noi au oferit gratuit medicamente dar li s-a cerut să nu spună la nimeni.

marți, 3 noiembrie 2015

Brand de țară: Cea mai mișto meserie din lume e în televizor!


VIAŢĂ PENTRU COLECTIV. Cereţi ajutor internaţional, politrucilor!

Cereţi ajutor internaţional, nu asfixiaţi supravieţuitorii cu ficţiunile voastre, la care vă place să tăiaţi panglici, politrucilor!” http://www.gandul.info/puterea-gandului/viata-pentru-colectiv-cereti-ajutor-international-politrucilor-14871934


Consider că Serviciul de Urgență a funcționat bine la Colectiv. S-au scris povești formidabile. Oameni simpli au devenit eroi. Acum însă pragmatismul și nu lozincile ar trebui să dea o șansă copiilor arși de vii. România e membră NATO și UE. La fel cum militarii români, grav răniți în Afganistan, sunt evacuați imediat în Germania și tratați, la fel și copii trebuie repartizați în centrele pentru MARI ARȘI din Germania, din Franța, din Israel. - See more at: http://www.dcnews.ro/da-i-le-o-ansa-reala-copiilor-ar-i_488428.html#sthash.cXWuchQq.dpuf
 
„De la arestarea lui Gigi Becali, când am stat 24 de ore pe teren, nu credeam că o să mai prind o astfel de zi de lucru. Ieri (vineri, 30 octombrie – n.red.) am început cu Elena Udrea şi am terminat acum (sâmbătă, 31 octombrie – n.red.), la ora 8.00, cu incendiul. La locul tragediei au rămas colegii mei. Deşi sunt obosită, nu pot să nu zâmbesc la gândul că am cea mai mişto meserie din lume“, a scris Ana-Maria Roman pe contul de Facebook. “ Citeste mai mult: adev.ro/nx4vui

“„Ceea ce nu se ştie, este faptul că în Bucureşti sunt sute de astfel de cluburi, în care regăsim, în fiecare săptămâna, sute de mii de tineri, care cultivă un fel de anarhism, în mare majoritate în exces, consum de alcool, nicotină, chiar droguri, în ritmuri demenţiale, cu sonor la maxim, care zguduie creierul, la propriu. într-un asemenea club, orice dialog este imposibil, pentru că nu se poate vorbi nici măcar la ureche. Totul este dominat de febră violenţei, exchibitionismului şi sexului. Cine sunt ţinerii aceştia, cine sunt părinţii lor, încotro se îndreaptă, ce vor? Anarhie. Va asigur că pe niciunul dintre aceştia nu-i veţi găsi în biblioteci şi nici la biserici. Spectacolul acestor cluburi este, de fapt, un pretext pentru o adevărată promiscuitate în care tinerimea română (o parte) s-a afundat“, scrie Pavelescu.”
Citeste mai mult:
adev.ro/nx58n2


“Erau lucrări demonice, se jucau cu focul şi făceau mişcări satanice. Să mă ierte trupa care se promova acolo, dar aţi văzut că atunci cînd dansau, ţineau degetele lui satan? E semnul lui, încornorarea. “ Citeste mai mult: adev.ro/nx4kzq

Evz.ro: Asistenta care a povestit IADUL de la Colectiv a fost AMENINŢATĂ pentru că a vorbit: "Plângea la telefon, era terifiată". Un alt medic ar fi fost AMENINŢAT din acelaşi motiv
UPDATE 11.00 Cazul asistentei Naca care susţine că a fost ameninţată după ce a spus că au venit prea puţine ambulanţe la faţa locului nu este singular. Conform jurnalistului Silviu Sergiu un alt medic ar fi primi ameninţări. "Inţeleg de la o sursă că şi medicul Humulescu de la Colţea a fost ameninţat dupa ce a făcut un apel să iasă lumea în stradă. La fel ca asistenta Naca, trebuie să ne spună CINE l-a ameninţat", a scris jurnalistul pe pagina personală de Facebook.”

Jurnalista Voicu Mirela Scrisoare pentru Preafericitul Daniel: 

luni, 2 noiembrie 2015

And the day we give in is the day we dïe (Ziua în care ne supunem e ziua în care murim!)


Potoliți-vă!
Atenție! Atenție! Atenție”
“And the day we give in is the day we dïe” (Ziua în care ne supunem, e ziua în care murim!)
Deci, nu prevestitorul “azi e ziua în care murim” este mesajul piesei, ci “Ziua în care ne supunem, e ziua în care murim!”
Atenție la mușamalizarea pe care o pune la cale bestia politico-mediatică!
"Maneluța rap" care îndeamnă la a nu căuta vinovați trebuie să dispară!




Versurile adevărate ale piesei:
Versuri "Goodbye To Gravity - The day we die

Let go and beg for freedom
Another row jumping into the flame
Loose lips are shifting leaders
From here on out everyone is to blame

I'm looking up to my company
A full blown artillery
Keep the sights on the enemy
And bust the lid off anarchy

Your condescending demeanor has all gone wrong
Figured you should have known this all along

We're not numbers we're free, we're so alive
Cause the day we give in is the day we die

Behold, a credo wavering
A sleight of hand is the dogma they preach
Beneath, a conscience's fading
To even out all your steady beliefs

Stand your ground in the battle zone
Filled with life, bone and scorn
Clench your fists, I'm battle prone
Pull the trigger and set the tone

Your condescending demeanor has all gone wrong
Figured you should have known this all along

We're not numbers we're free, we're so alive
And the day we give in is the day we die

Pull that trigger

F***k all your wicked corruption
It's been there since our inception, but we couldn't see
All the times we've felt so hollow
As our hopes were hanged in gallows
All this time we've been locked away
And there was nothing left to say
Until today

We're not numbers we're free, we're so alive
And the day we give in is the day we dïe!

Dă-i drumul şi imploră pentru libertate
Un alt rând sărind în flacără
Buze dezlănţuite schimbă liderii
De acum înainte toată lumea este vinovată

Privesc spre compania mea
O artilerie deplin izbucnitoare
Menţin vizorul pe inamic
Şi sfărâm fruntea anarhiei

Conduita ta condescendentă a dat cu totul greşi
Mă gândeam că ar fi trebuit să realizezi până acum

Nu suntem numere, suntem liberi, sunt atât de vii
Căci ziua în care desistăm este ziua în care murim

Iată, un crez şovăielnic
O scamatorie este dogma ce ei o predică
Dedesubt, un cuget apune
Pentru a compensa toate ferme convingerile ale tale

Rămâi pe poziţie în zona de luptă
Umplut de viaţă, oase şi dispreţ
Strânge-ţi pumnii, sunt predispus bătăliei
Apasă trăgaciul şi stabilieşte tonul

Conduita ta condescendentă a dat cu totul greşi
Mă gândeam că ar fi trebuit să realizezi până acum

Nu suntem numere, suntem liberi, sunt atât de vii
Căci ziua în care desistăm este ziua în care murim

Apasă acel trăgaci

Să vă dau naibii corupţia voastră nelegiuită
Este aici încă de la începuturile noastre, dar n-am putut-o vedea
În tot acest timp ne-am simţit aşa goi
De parcă toate speranţele noastre au fost spânzurate













luni, 26 octombrie 2015

Brand de țară: D-l și D-na INTERES NAŢIONAL. Final de epocă.




Doamne, ce vin știrile peste noi! Oare cine le-o plăti?

JUSTIŢIA și-a făcut curățenie prin cotloane iar apoi a ieșit la presă cu o găleată de lături miscelanee și le-a aruncat spre noi. Pojghița cu mineriada lui Iliescu s-a lipit prima de ecran ca să ne aburească iar apoi, absolut întâmplător, a picat în desuetudine și s-a clasat cu capul de caldarâm Dosarul Revoluției din “89. După care, Elena Udrea, politiciana care “putea”, a fost băgată-n rating cu încă o cerere de cercetare și arestare din partea DNA către parlament, cerere respinsă pe ici, pe colo, prin punctele esențiale. Mai exact, Comisia juridică n-a mai aprobat arestarea politicienei după ce aceasta le-a arătat că încă mai “poate” să croșeteze la tv. dar și la DNA, pentru c-a amenințat c-o să-și îmbrace-n dezvăluiri colegii de democrație originală dintr-o colecție toamnă-iarnă.

Adică o să detalieze ceea ce a spus de câteva ori, anume că toată clasa asta politică, de când se știe- un sfert de secol- a înghițit hălci enorme din toate contractele cu statul până a ajuns la zeciuiala asta meschină pentru care se face atâta tam-tam. Iar, la urmă, ar putea să povestească niște chestii pe lângă care, dijmuiala ar fi ciubuc de spălător de parbrize.

Ei bine, chiar și numai în urma unei astfel de dezvăluiri (bani pentru partid) și toată clasa politică ar trebui să-și dea demisia! Dar nu se consideră c-ar fi în interesul național!

De altfel, JUSTITIA însăși ar fi trebuit să se sesizeze pe loc, încă de când Elena Udrea a făcut prima dată acest denunț public, mai ales că, de fiecare dată, D-na oferă și-un bonus foarte haios, atunci când reporterii o chestionează în legătură cu subiectul de parcă ar fi “șoc” pentru ei: se întoarce și le zice Da’ ce vă mirați, oameni buni, de parcă n-ați ști!

De altfel, Doamna a avut chiar tupeul să ceară o amnistie pentru toată clasa politică pentru că, nu-i așa, “politica se face cu politicieni” cum zicea și Traian Băsescu!

joi, 22 octombrie 2015

Cine plătește ŞTIREA? Dragnea.




Sper că JUSTITIA nu s-a reprofilat ca stilistă de politică. Adică, să-i trimeze frumos mustața lui Dragnea în timp ce-i pică fața lui Ion Iliescu și-o trimite din nou pe Elena Udrea să-și facă părul cu drotul la priciuri. Ceva nu e-n regulă!

Şi, deocamdată, mineriada din “90 nu mă interesează mai mult decât ascensiunea politică a Oanei Zăvoranu.

Nu înainte de Dosarul REVOLUŢIEI și nu în afara celorlalte două mineriade. După care, sper că și ultima mineriadă- “evenimentele” politico-mediatice din 2012- va avea și ea parte de un proces.
Iliescu, în cârdășie cu partidele “istorice”și cu tot cu “frăția crucii” mamii lor, ne-a pecetluit viața tuturor, nu doar le-a încurcat ițele monarhiștilor din Piața Universității iar șmecheria de a înlătura, din nou, “răul absolut” ca să-i faci loc “răului mai mic” nu mai ține!

joi, 15 octombrie 2015

Adevăratul Breaking News



Atac dur al Alinei Gorghiu asupra lui Victor Ponta, selfi-înregistrat de liberală în timp ce se plictisea pe centura capitalei. Adică drumul ăla îngust, plin de hurducături și noroi. Co-președinta PNL îi cere demisia lui Ponta fiin’că n-a făcut centura, nu c-ar avea ceva cu el.

Nu, nu vă interesează?! Cum? Obrăznicătura a descoperit abia acum mizeria aia de drum pe care voi lăsați zilnic benzina superaccizată, în chinul vostru perpetuu de a ține în mișcare nenorocitul ăsta de sector privat suprataxat din care se înfruptă scârba de stat superbirocratizat și corrupt?

O.K. Atunci asta cu PDL-ista Andreea Paul care și-a făcut timp într-o sâmbătă să nască numai și numai ca să nu-și rupă nici un minuțel din timpul în care muncește pentru popor, vă pasionează?
Nu? De ce, vi se par mai importante știrile despre femeile care mor fiindcă n-au bani de cezariană sau pentru că UE își bagă nasul în toate cele și a cerut să naștem ca elefanții ca să nu ne-nvățăm cu binele?

Apropo de UE, Breaking News:  UE are un plan ascuns ca să ne dea la ruși!
Nu vă pasă, nu?! Dar dacă ne ia “prietena” USA, ce ziceți? Nici asta…? De ce, fiindcă voi oricum plecați din țară sau, cel puțin, vă trimiteți copii afară iar vouă, după 25 ani de  ceaușism și 25 ani de mental-terorism, nu vă mai pasă de nimic?

Bine, atunci cu moaștele: Ați văzut oroarea cu jurnalisto-politiciana G. Firea care a ținut un discurs mobilizator de rugăciune în fața convoiului plătit de bărbac-so, primarul de Voluntari, să se pelerineze la moaște?
Aia, da, oroare! Doar moaștele monarhiei care pândesc tronul României, prezente și ele la Sfânta, mi-au mai abătut gândul! Cum poate, mă, să fie normal să profiți de viața chinuită a unei ființe și de rămășițele ei pământești ca să faci bani? Ca să nu mai spun că m-am frământat multă vreme, în secret, ce va să zică prin “îi schimbă veșmintele Sfintei”. Pân’ la urmă am întrebat, evident!
Şi, fiindcă tot suntem aici, dacă am fi știut in anii “90 că vom vedea copii cerșind cu rating la televizor sau duși  să pupe moaște, sincer, cred că îl votam pe Verdeț! (Asta dacă nu voia Nicu Ceaușescu!)
  
Ar mai fi o știrucă mică, mică, fiindcă văd că n-a băgat-o mai nimeni în seamă, cel puțin în presa mare, mare, cu excepția acestui jurnalist:
Liviu Avram” Remarcabil: Victor Ponta recunoaşte, după trei ani, lovitura de stat. Şi regretă faptele
 “Întrebat cum ar răspunde la chestionarul distribuit membrilor PSD odată cu buletinul de vot, mai exact la întrebarea privind deciziile proaste ale guvernului său, Victor Ponta a declarat textual: ”Îmi pare rău că am cedat, am schimbat nişte legi, că altfel, în 2012 îl demiteam pe Băsescu şi era bine pentru România, Crin Antonescu era preşedinte şi România arăta altfel, mult, de o sută de ori mai bine decât arată azi”. Iscodit de ziarişti asupra legilor pe care le-a schimbat, premierul a parat scurt: ”Păi nu ţineţi minte? Nu mai deschideţi subiectul, că n-are rost. Vă mulţumesc”. Cum să n-aibă rost?”
Citeste mai mult: adev.ro/nw7x1p