Pagini

Pagini

luni, 8 iunie 2015

Tentativă de lovitură de stat. USL zvâcnește.




La Antena3 se prefăceau a nu-l cunoaște pe stegarul dac, Avrămuță. Invitat în știri, sociologul Pieleanu, însărcinat cu “încrederea” în sondaje a lui Traian Băsescu în vederea suspendării din 2012, s-a bucurat că “există reacție” dar s-a întristat că e “puțină reacție”. Şi el se prefăcea a nu-l cunoaște pe protestatarul cu steagul.
Nu e tentativa asupra lui Ponta, cum se spune, este tot asupra Președintelui!

Scurt, fiin’că m-am plictisit de șmecheriile de doi bani ale cartelului politico-mediatic.

Cele două jumătăți de USL-eu l-au înghesuit pe “independentul” Iohannis. Şi i-am zis odată să țină cont de “popor” fiindcă va avea nevoie de el!

Mai întâi Ponta s-a substituit Președintelui făcând politică externă în locul lui și fără mandat din partea lui (data trecută s-a dus la Comisia Europeană în locul Președintelui Băsescu), apoi s-a ivit cazul Rarinca apucat de presa del Ponta cu amândouă mâinile (asta a fost în loc de învățătoarea grevistă a foamei), au urmat stegarul dac (protestatarul symbol al puciului anti-Băsescu din 2012, înscris apoi în PNL), mama de tripleți reîncărcată cu scrisoare către Iohannis fiindcă viața ei tot nu e mai bună după lovitura de stat din 2012 unde a fost activă ca cetățean care s-a săturat de Băsescu, șoșonari săraci în stradă cerând demisia șefelor de la Anticorupție și Înalta curte (pentru că actualul Președinte încă are încrederea mare în sondaje).

În timpul ăsta, geamănul bagabont al USL, noul PNL, împreună cu blatiștii rămași din vechiul PDL își încercau șutul spre putere cu mingea spartă a Răului Absolut care, de data asta, era Ponta. Dar jucau alene, nu-și dădeau silința deloc. Mai mult, siamezii USL-iști au făcut terci legea electorală, n-au rezolvat votul pentru diaspora și l-au scăpat, în grup organizat, pe Şova din ghearele Justiției.

Asta pentru că ANTICORUPTIA se tot apropia de PNL, adică s-au vehiculat nume ca Blaga, Predoiu, Gorghiu, Antonescu etc., toți cu oarece “conflicte de interese”.