Pagini

Pagini

miercuri, 24 iunie 2015

Scrisoarea lui Ponta de la Stambul. Cartea întâia.




Făi, țară și bă, popor,


Îți scriu din exil, de la Stambul, unde am fost dus de ministrul turc, drept tribut, să deprind aleasă învățătură cu care să mă-ntorc și să te luminez, popor PSD-ist, mult aducătoriu de voturi și mâncătoriu de la stat.

Aici mi-am găsit liniștea! Stau toată ziua și toată noaptea cu picioarele-n sus și mă uit la televizoriu, printre ele, pe toate canalizările românești și nu încetez a mă minuna ce bine merge țara fără conducători ci numai cu presă și cu armata americană.

Da’, ce zic io! Numai din publicitate și poți să mânuiești o țară și o țâră de popor care ne-a mai rămas!

Iar, de la turci, se vede cel mai bine cum s-a schimbatu lumea în primul sfert de secol din evul tranzitoriu, de la Ciunga la Cioco-distracție.

Uite, de-o pildă, matematica, acea știință exactă din vremuri de tristă amintire, a fost transformată într-o artă tolerantă cu toate tipurile de retard intellectual, care mult s-au îndesitu din râvna dăscălismului românesc și a campaniilor de educare din show-bizziu. Spițeria Catena, căci despre ea facem vorbire, care-și milostivește cumpărătoriu din preaplinul marjei de profit cu căruțuri de dus acasă leacuri de import, dă șfară-n țară în felul următoriu: “la cererea tuturor am dublat nr. lor” (al căruțurilor n.n.)- “nu cu 1 000 sau 2 000 ci cu 5 000”.

Să-ți crape encefalograma, nu alta!

Apoi, rubrica de cultură generală, mult hulită în evul pe care-l viețuim, “Poate nu știai!” s-a transformat în anticomunistul ajutătoriu de aducere aminte “Ştiai că?”.