Dl. Morbos. 8 Martie. Ziua femeii IV

I.                    http://antipresa.blogspot.ro/2016/02/dl-morbos-legea-preventiei-in-sanatate.html   

II.                  http://antipresa.blogspot.ro/2016/02/dl-morbos-legea-preventiei-in-sanatate_17.html

III.                http://antipresa.blogspot.ro/2016/03/dl-morbos-haosul-si-simplificareaiii.html

Două lucruri le-au plăcut “civilizaților”, observă arhivarul, când au aterizat în Nomania: pământul și tenul femeilor. Pământul și femeile, mai deloc fertilizate artificial și cam sălbatice, rodeau, în mod natural, de la mere pădurețe până la copii cu cheia de gât. Nomaniacii le considerau normale așa că, multă vreme, n-au priceput de ce se tot mirau vizitatorii de ceva de la sine înțeles.

Dl. Morbos luă un eșantion reprezentativ de femei și bărbați din anii “90 și-i circumscrise într-un cerc. La momentul respectiv, delimitarea femeilor de bărbați ducea la un rezultat irrelevant dat fiindcă toate instituțiile erau mixte din punctul ăsta de vedere iar firea lucrurilor nu fusese încă pusă la îndoială. Orânduirea comunistă anti-capitalistă din Nomania nu concepea inegalitatea între femei și bărbați dar aștepta în schimb de la ei să se împerecheze și să procreeze. “Ţării, cât mai mulți copii!” era sloganul lui Ucenicescu, adresat periodic femeilor drept “mesaj special”. De aici și sutele de mii de femei moarte, mutilate sau incarcerate în urma avorturilor, așa cum reieșea din vechile arhive unde Insecuritatea notase tot.

Dl. Morbos contemplă o vreme interacțiunea femeilor cu bărbații, nemaiîntâlnită după anii 2000, iar încărcătura sexuală-fie de atracție, fie de repulsie- părea trăsătura principală a grupului dacă nu chiar motivația comună care-i mâna în fiecare zi s-o ia de la capăt. Deși munceau mult, pentru că electrocasnicele erau puține și proaste iar nomaniacii își pregăteau singuri hrana, femeile din trecut își făceau timp zilnic pentru ritualul de înfrumusețare, de parcă erau veșnic în perioada de împerechere. Cu toate astea, dl. Morbos observă că cele mai multe femele din dictatura ucenicistă respingeau avansurile acelor bărbați care, se pare, înțelegeau greșit semnalele și-și permiteau gesturi sau exclamații considerate obscene. Asta și pentru că în vremea dictaturii nu existau zile bine stabilite în calendar cum ar fi Ziua îmbrățișărilor, Ziua celui mai lung sărut, Ziua în chiloți la metrou și alte asemenea sărbători inspirante pentru dezvoltarea personală în grup.

Timpul însă, și abnegația mentaliștilor, au reparat aceste comportamente dezlânate iar succesul s-a construit cu răbdare începând cu rețeta “cornetul de înghețată” pe care femeile o decupau din ziar crezând că e o rețetă de prăjituri și până la festivalurile moderne de 8 Martie când femeile băgau bani în chiloți bărbaților tocmai în schimbul acelor gesturi considerate odată insultătoare.

Dl. Morbos trecu la etapa următoare și transformă planul în prim-plan. Puse reflectoarele pe cercul în care erau închiși nomaniacii și lumină arena de circ. În tribune începură să se instaleze încet-încet raportorii. La începuturi, indivizii din arenă erau într-un număr covârșitor față de raportorii din tribune. Raportorii, școliți post-comunist peste graniță, își îmbiau publicul cu amabilități gen “Vă mulțumim că vă uitați la noi”, “Cele mai mari premii, la noi le găsiți”, “Spuneți-ne cum stați cu dragostea?”, “Noi, aici la “Surprize! Surprize!” le știm pe toate” ș.a.

Reacția sălbaticilor, în cea mai mare parte, a fost de respingere pentru că share-uitul în public încă nu fusese implementat.

În sfârșit, până când s-a reușit compartimentarea și etichetarea, politically correct, a indivizilor crescuți în dictatura ucenicistă a durat ceva, cert e că, în timpul ăsta, item-ii din arenă s-au împuținat din ce în ce iar tribuna s-a umplut de raportori.

Dl. Morbos. Haosul și simplificarea.III

A doua zi D-l Morbos își luă inima-n dinți și porni calculatorul ca să-și reia munca de unde a lăsat-o, adică de la haosul util, anii 1990. Apoi își trecu mâna peste frizele pictate după propriile radiografii medicale ca să facă lumină. Peretele de sticlă dădea într- un câmp din cioburi de maci.

După ce-și clăti ochii cu peisajul de vis stors dintr-o imaginație fermentată ani de zile, slujbașul se întoarse la datorie.

Își puse ochelarii speciali și, o vreme, rămase cu ochii țintă pe derularea pe repede-nainte a clipului cu imagini atât de diverse și în continuă mișcare încât nici timpul nu ținea pasul cu ele, încercând să separe în minte oarece tipare. La prima vedere, părea o lume de pasteluri închise, brăzdată de linii drepte sau frânte în culori categorice. Arhivarul accesă aplicația psiho-senzorială care-l băgă și mai mult în ceață fiindcă mintea lui nu recunoștea markerii corespunzători mulțimii de gusturi și dezgusturi, arome și indiferențe, vorbe și libertate,  furie și râs etc.

Așa că, accesă un progrămel de reducere la esențial. Imediat, ecranul se umplu de module cilindrice, transparente, în care oamenii au fost puși laolaltă și totuși separat, pe criteriul de vârstă, de la cel mare, la cel mic. Asta pentru a se observa câți a trebuit să moară ca să se înfăptuiască democrația de tipar. De tipar și nu de mână fiindcă aia e greu de citit în sondaje.

Mă rog, pe la începuturi a fost o încleștare între democrația originală și cea prefabricată dar, până la urmă, democrația prefabricată, o tehnologie de ultimă oră cu know-how și investitori străini a învins. E drept că și democrația originală a cedat din prerogative după ce privilegiații autohtoni s-au capitalizat parțial, din domeniile statului, urmând ca, în continuare să se baronizeze de pe urma moștenitorilor de drept și a cutumei de “a da dreptul”. Dar, asta-i altă poveste, binecunoscută, iar d-l Morbos nu se ocupa de partea economică ci numai de devenirea omului universal.

La început, tiparul părea ușor de realizat din cauza conflictului evident între generații, agitației și ostilității fățișe față de constrângeri. Închiși fără știrea lor în cilindri, oamenii se certau mult, înjurau, trăiau în grupuri mari, de nevoie, dar se separau în grupuri minuscule în timpul liber iar când rămâneau singuri se retrăgeau în sertarul lor unde se descărcau brusc în tonuri pale, străbătute de milioane de fulgere scurte, de toate culorile, unele nemaiîntâlnite. Conflictul între generații se estompa însă, cu timpul, pentru că, în drumul lor spre vârsta adultă, copiii erau îndrumați agresiv să calce pe urmele părinților iar odată prinși în spațiul comun, mentalitatea li se făcea țăndări de culori. “Prea multă diversitate,” gândi d-l Morbos, “doar că nu e diversitatea care trebuie!”

Singurul moment monochrom era cel de conformism față de autoritate, o tradiție în Nomania, iar d-l Morbos cunoștea teoria capătului de ață cu care spera că va deșira, în final, încrengătura de mentalități. Evident se va ajuta și de jurnalele secrete.

Deocamdată, arhivarul dădu un switch pe sfera labirint și, o vreme, observă comportamentul individual și de grup al indivizilor puși într- o situație ce părea fără ieșire. Ce-i drept, nici nu erau ieșiri suficiente ca să scape toți dar asta era și ideea: nu se poate fără sacrificii! Dar, în “90, nu puteai să le spui asta, necum să le detaliezi, iar formula intermediară timp de un sfert de secol a fost “perioadă de tranziție”.

Timp de câteva ore, oamenii au fost lăsați să se dea cu capul de pereții labirintului, să se îmbrâncească, să se ghemuiască, să înnebunească, să abandoneze, să se urce unii în capul altora ca să sară gardurile, să iasă la liman și apoi s-o ia de la capăt atrași fiind, magnetic, de noi începuturi și speranța ca formă de escapism pentru că era mai mult o fugă de prezent decât încredere în viitor. (Asta a inspirat sloganul pe invers “Viitorul sună bine!”)

Unii dintre ei s-au sinucis dar asta e de la sine înțeles, doar știm că a trebuit să moară oameni pentru ca indivizii să poată fii duși într-o direcție bună. Asta chiar dacă, în sondaje, aceștia răspundeau continuu că se îndreaptă într-o direcție greșită.

Mentalitatea și liniile drepte îi împiedicau pe nomaniaci să vadă pozitivismul traiectoriei commune, globale și tocmai de aceea d-l Morbos nu lucra niciodată cu paralelipipede și segmente de dreaptă unde se putea ascunde individualismul. Chiar și labirintul era format din linii curbe pentru că d-lui Morbos nu-i plăcea ca oamenii să se ascundă în colțuri ci voia să-i forțeze să iasă în față. Acest detaliu însă, în loc să le facă viața mai lină, mai rău i-a obosit și dezorientat pe acești subiecți colțuroși sau recalcitranți cum îi cataloga și vechea dictatură. Epuizarea e un bun început, observă d-l Morbos.

În sfârșit, arhivarul activă ultima aplicație, fără prea mare nădejde că asta l-ar putea ajuta, și sfera labirint se transformă într-un caleidoscop. Subiecții păreau mai relaxați în cioburile lor de sticlă fumurie dar tot indiferenți, autosuficienți, necooperanți și ostili față de bunele intenții. Deodată, d-lui Morbos i se luminară ochii apoși ca mătasea broaștei intrată în descompunere de la încălzirea globală la vederea câtorva accente foarte stridente: găsise al doilea capăt de ață!

Din păcate sau din fericire- ca să lăsăm dreptul la exprimare deschis- acesta n-avu timp să-și savureze victoria- nu-i așa- pentru că peretele tv, l-a care era abonat ca muncitorii la Scânteia pe vremuri-adică obligatoriu- i-a băgat în casă un breaking news. D-l Morbos se întoarse cu scaun cu tot și se înfățișă, dintr-un buton, în fața ecranului, moment în care și d-na Morbosa intră pe ușă exact la timp ca să-și ia în primire fotoliul tv. Speakerița îi asteptă să se instaleze comod în fața televizorului după care le transmise în direct, cu imagini de la fața locului, acțiunea în forță a ANP, de distrugere a plantelor medicinale dintr-o zonă panteistă și împărțirea, insistent dar cu bunăvoință, de flyere cu ultimele diete, medicamente și produse alimentare ultra-moderne, totul coroborat cu acțiunea de propagandă și manipulare pozitivă O lume mai bună pentru tine, de la care se sustrăgeau acești necredincioși retrași din societatea nou orânduită.

Însoțiți de jandarmi universali, purtătorii de cărți religioase și manuale de sex alternativ s-au răspândit în fugă de la dreapta la stânga să le înmâneze copiilor bibliile mântuirii și diversității, pe stil nou, și filmulețe cu avorturi și pornografie- toate după cazuri reale și garantate de United States of Aliens, de unde ne-au parvenit, la un moment dat, și disecțiile de extratereștri.