Aș fi vrut
să trec în viteză peste scîrba provocată unei țări întregi de multele “știri”
și talk-show-uri justificative țesute pe subiectul “indemnizațiilor pentru
mame” (sau pentru tate) care tocmai
au fost plafonate la suma mizerabilă – de subzistență, practic – de 1800€.
Televiziunile au dedicat, în serial, o dejecție de laude nemeritate părinților
cu salarii/venituri exorbitante care și-au rupt din timpul lor dedicat unei
cariere absolut strălucite (jurnaliști, ONG-iști, chioșcari, odrasle/neveste de
patroni care n-au muncit niciodată, bugetari piloși etc.), rezultat al unor
studii înalte și de mare anvergură, ca să-și depună sămînța în slujba
umanității. Aceste odrasle prilegiate - spunea, aseară, avocatul de televizor Biriș
- sunt viitorul luminos al țării, crema care va conduce această cotoarbă, care
împlinește la anul o sută de ani, spre alte împliniri mărețe, asemănătoare cu
cele din ultimii douăzeci și șapte de ani.
În același
timp, o altă generație magna cum laude, moșită la stat, va ieși la pensie pe la
patruzeci și ceva de anișori avînd tinerețile și bătrînețile asigurate de un venit
special și prea- îndestulător, adică peste ce poate spera omul de rînd, din
afara sistemului, indiferent de pregătire, vechime sau studii. Simțindu-se cu
musca pe căciulă în dezbaterea despre indemnizația “Copilul de aur”, o parte a
presei s-a aruncat înverșunată asupra acestor pensionari de lux și a salariilor
nesimțite de la stat, crescute recent, din spuma mării, pînă s-a ajuns ca orice
șofer abia angajat la buget să scuipe, din mers, oricare nenorocit care a
muncit, neîntrerupt, zece ore/zi, în medie, în toată această perioadă de
sclavie post-comunistă.
În fine, s-a
făcut, de data asta la obiect, un top al kitsch-ului în fruntea căruia stă,
slavă Domnului, icoana lui Arsenie Boca. Aș renunța totuși la Răpirea din serai, un kitsch demodat,
iar Elena Ceaușescu, scuză-mă, dar, se vede acum, că era o doamnă pe lîngă Gabi
Firea!
