Pagini

Pagini

marți, 28 mai 2019

“Justiția” n-a plecat în vacanță!



De-asta, emiterea de “judecăți de valoare”, critici, opinii categorice sau ipocrite este recomandat a fi evitate, mai ales de către aceia care nu se simt curați ca lacrima.
Spun asta pentru că, de ieri, de cînd L. dragnea a ajuns în arrest pe două cărări (a trimis o mașină-fantomă înainte), politicienii și opiniatorii umblă prin presă beți de fericire, pe ideea că, urma a scăpat turma iar supraviețuitorii pot să pască liniștiți.


Ca de-o pildă, V. Ponta (intrat prin telefon, la Digi 24), politician care, la cea mai pertinentă întrebare a zilei: Cît de răspîndit este în țară acest fenomen al angajărilor fictive (motivul condamnării lui Dragnea)?, s-a pornit a perora în favoarea Justiției care, pînă acum, i se părea nedreaptă: De ce mă întrebați asta pe mine? De ce vorbim despre… Eu am fost achitat, alții au fost achitați. Ce țară suntem dacă nu respectăm deciziile judecătorești?
Foarte adaptabil individ! De speriat! Practic, dacă vrea să-i crească picioare, îi cresc picioare, dacă vrea să se dea de-a berbeleacul, își strînge protuberanțele în el și zici că-i arici de mare. Darwin ar fi mîndru, atîta doar că, la noi, se obișnuiește ca liderilor, dacă nu se-mpușcă singuri în picior, unde le stă capul, acolo să le stea, la un moment dat, picioarele (s-a făcut un studiu pe un eșantion reprezentativ).
Așa că, după ce se va fi consumat adrenalina de ieri și băuta de după, cine știe, poate Justiția îl aduce pe Copilu’ din Serbia, că tot vine ziua lui și… ghici al cui prieten era el!?


Tudor Barbu, B1: Iohannis l-a ucis politic pe Dragnea și la născut pe Cioloș.

miercuri, 15 mai 2019

Speranța omoară ultima!



“Dăruim speranță sau măcar zîmbetul pe buze”, zice un slogan înainte de dead – line, probabil, ca să n-avem vorbe la proces.

Speranța omoară ultima! Dar numai după ce-ți ia toți banii și toate celelalte șanse la viață.
Speranța nu mai e ce-a fost. I-a dat cineva drumul din cutie și a transformat-o, dintr-un ultim resort, în panaceu, marotă și chiar stat parallel. Speranța s-a băgat în față și face legea, alături de globalizare, răul cel mic și alți influencers folosiți în comunicarea prin fum. O tendință, o necessitate, o autoritate, toate fără fond, la care oamenii se conformează, pe care le acceptă și la care se-nchină de parcă ar fi adevărate legi, astfel că, politicienilor nu le mai rămîne decît să invoce, odată la patru ani, o astfel de entitate și să mai umfle speranța.
Liberalii invocă frica de Dumnezeu și desenează inimioare imaginare iar actuala și veșnica ministră social – democrată a învățămîntului intenționează să schimbe programarea (nu programa) școlară a elevilor, în numele globalizării. Dacă întreabă elevul ce-i aia globalizare, ce-i răspunzi, d-na ministru? Spune-i că e un rău mai mic, o să-i închizi gura!
Fiindcă răul cel mic nu există, există doar un mare rău în travesty. Toate nenorocirile, de la tragediile din familiile rupte de izgonirea românilor la muncă pentru alții și pînă la copiii distruși sau morți de etnobotanice, toate le-am votat, din prostie, prostia că răul cel mic e o speranță de mai bine.