Pagini

Pagini

luni, 1 iulie 2019

Rugăciune, Sfînta Rita

Cea mai “umană” invenție

Ajută-mă să trăiesc mulțumit și să mor împăcat.”

Nu, nu m-am apucat să caut rugăciuni pe internet, ba din contră, voi avea grijă să țin la distanță, pînă la sfîrșit și după, toate hoardele creștine și orice alte religii mai noi de cel puțin două mii de ani, dar am căutat odată o rugăciune pentru cineva, pe care însă n-am putut să i-o dau, atît era de oribilă.

Relativ recent, în urma unei drame în stil gotic, prin care am trecut la Spitalul Şchioapei, cineva mi-a povestit cum a dat peste icoana acestei sfinte, într-o catedrală din Franța, în care intrase de mai multe ori înainte fără s-o observe. Ideea era că, existau similitudini între ce ni s-a întîmplat nouă și această sfîntă catolică trăitoare prin sec. XIV și canonizată la 1900, Sfînta Rita - desemnată să dea o mînă de ajutor în cauzele disperate și depresie, printre altele - deci, uite, ce coincidență!, s-o descopere tocmai atunci. Într-adevăr, o coincidență foarte interesantă.