Pagini

Pagini

luni, 10 mai 2021

Epoca Simplificării. Modelul Alcatraz

 “De ce e dansul atît de minunat? Răspuns: pentru că nu este o mișcare liberă. Pentru că semnificația profundă a dansului…”  https://freefrompress.blogspot.com/2021/05/relax-mai-ia-o-doza-de-vaccin.html#more


Știință”, “imunizare”, “teste covid”, “experți”, “fake-news”, “copii educați”, “adevăr”, “salvarea mediului”, “sănătate globală” ș.a., toate aceste cuvinte și expresii și-au pierdut înțelesul, considerat a fi pe stil vechi. Acum, sunt conotate după “noile norme”. “Ieșim din pandemie”, de pildă, e o minciună, de vreme ce starea de alertă se va prelungi la infinit, pe motiv de pandemie. Chiar și promisa “relaxare” indică fără echivoc o stare de închisoare.

Atîta timp cît experții sectei minunatei lumi noi vor putea spune că “beneficiile sunt mai mari decît riscurile” sau că “au murit zeci de mii dar am salvat milioane” și vor putea administra forțat un medicament cu care să-și acopere urmele, pandemia va fi nemuritoare. Englezii, de exemplu, au peste 40 000 de morți în plus, doar la domiciliu, în 2020, pe care i-au pus pe seama covid nedepistat și bolnavi cronici care ar fi murit oricum, în spital. Un “studiu” făcut de americani vine să confirme ipoteza, exact la timp. Pe ce s-or baza… numai Sf. Algoritm poate să știe!

Am scris de “epoca simplificării” în Mr. Morbos, bazîndu-mă strict pe ce am văzut, “previzionîndu-se”, la televizor (știri, documentare, analiști, filme de Holywood). Spre deosebire de… toată lumea, din cîte văd, nu mă bazez pe intuiție (nici nu prea cred în ea), deci, nu “intuiesc” nimic, decît plecînd de la baze reale. Oricine, dacă ar fi căscat ochii și n-ar fi eludat, confortabil, realitatea, în timp ce se lăsa lucrat psihologic de “spectacolul” TV, s-ar fi prins despre ce e vorba, fiindcă nu e mare inginerie.

Ideea, care s-a conturat demult, e că oamenii trebuie clasificați, simplificați, împuținați, pînă încap în cîteva sertare, de unde să le scoți fișa și să le aplici algoritmul. Să fie totul atît de simplu, încît, să zicem, oricine să poată fii ministrul sănătății. Printre altele.

În altă ordine de idei, dar tot pe-acolo, ieri am revăzut ceva dintr-un documentar despre Alcatraz, închisoarea celebră din care, se spune, n-a evadat nimeni, fiindcă niciunul dintre dispăruți n-a mai fost prins și se presupune că apele reci care înconjoară insula le-ar fi venit de hac.

Dar, cui îi mai pasă de ăștia?! Mai ales cînd te afli, ca prostul, de partea anti-coruptă?

Păi, de cînd am fost repartizați pe culoarul “suspecților” sau “depistaților” (nu mai spun de tratamentul de “încarcerat”, în loc de internat, sau “încătușat” la ATI), începem să fim din ce în ce mai interesați de zona asta de “izolare”. Deci, mi s-a părut interesant cum erau pedepsiți cei mai răi criminali ai Americii.