Precizare: Să observăm că, din ce se donează mai mult, din aia, bolnavii şi nevoiaşii care necesită ajutor, sunt mai mulţi. (Nu, nu e de la schimbările climatice!)
Charities Make Things Worse
Why I don’t give, and you shouldn’t either, by Tony Atkinson - https://medium.com/the-curmudgeon/charities-make-things-worse-e9d685c38f88
Caritatea ca impostură
Partea I-a https://antipresa.blogspot.com/2024/05/caritatea-ca-impostura.html#more
Partea a II-a
“Caritatea face mai mult rău. Eu nu donez şi nici tu n-ar trebui s-o faci!” (Doar ţintit, pentru cunoscuţi)
“Ideologia,
sau sistemul personal de principii şi valori, n-ar fi trebuit să intre ȋn
ecuaţie. Dar natura tribală a oamenilor e de aşa natură ȋncȋt s-a ȋntȋmplat.
Normal, alte grupuri, cu agende specifice, s-au folosit de ideologie, ca să
pătrundă ȋn system, să-l denatureze şi să-l compromită, ȋn aşa fel ȋncȋt să
servească propriilor interese. Ȋn west, asta a dus la dominaţia
ideologiei capitaliste – astfel profitul a devenit sacrosanct. Iar asta a dus
la pierderea abilităţilor (native sau dobȋndite), reducerea continuă a forţei
de muncă, menţinerea intenţionată a unui bazin de şomeri şi a unui nivel de
sărăcie, pe post de ameninţare la adresa angajaţilor – să ştie că pot fi
ȋnlocuiţi instant, fără probleme - precum şi folosirea forţei de muncă ieftine
şi itinerante, cu scopul de a ţine salariile jos, atunci cȋnd tind să crească
prea mult.
Asta
ȋnseamnă oameni cărora le e frig şi foame. Cererea constantă a corporaţiilor şi
patronilor bogaţi, ca taxarea să fie din ce ȋn ce mai mică pentru ei, a lăsat
guvernele cu bani din ce ȋn ce mai puţini şi, ȋn consecinţă, serviciile vitale de
care depinde viaţa omului obişnuit livrează din ce in ce mai puţin. Ȋn acelaşi timp, beneficiile companiilor au
crescut pe baza taxării minime şi a salariilor ţinute la nivel minim.
Pare cinic
şi dur, ce spun acum, dar pȋnă cȋnd oamenii nu vor muri, din ce ȋn ce mai mulţi
– cum pare să se-ntȋmple deja - de foamete, frig şi imposibilitatea de a avea
acces la servicii medicale, guvernele nu vor fi presate să schimbe nimic. Cȋt
organizaţiile de caritate şi fundaţiile se bagă să prevină dezastrul, guvernele
se vor mulţumi să nu facă nimic, sau, ȋn orice caz, s-o ţină tot aşa, făcȋnd pe
plac corporaţiilor şi miliardarilor.
D-asta nu
donez acestor asociaţii caritabile. Aş dona bucuros unui spital care să cumpere
cărţi pentru pacienţi, jucării pentru secţia pediatrică şi i-aş plăti pe cei
care ȋmping trollere pline cu dulciuri şi bunătăţi prin spitale. Aş dona, de
asemenea, celor care cumpără jucării pentru copiii instituţionalizaţi. Dar nu
voi dona celor care permit guvernelor să se sustragă de la obligaţia de a
asigura nevoile de bază ale populaţiei!
E treaba
guvernului să doteze spitalele cu echipament medical, şcolile cu manuale şi
biblioteci, să dea locuinţe familiilor cu salarii mici, mijloace de ȋncălzire
şi posibilitatea de a-şi cumpăra suficientă hrană sănătoasă. Numai că,
guvernele nu mai au nici o responsabilitate, graţie benevolenţilor şi bunilor
samariteni care, prin acţiunile lor, pur şi simplu, exacerbează situaţia şi vor
face prăbuşirea şi mai rea!
Cȋnd şi de ce donez