Pagini

Pagini

miercuri, 20 ianuarie 2010

FLACARA VIOLET

ANORMAL-PARANORMAL
E ceva ciudat în ce se întamplă în ultima vreme, adică, atunci cand o persoană, care nu e nici actor, nici n-are vreun retard din naştere, se compromite printr-un umor involuntar care-l face de rasul curcilor, ceva nu e în regulă.
In mod normal, dacă un om cu minte puţină ar debita asemenea prostii ar trece neobservat dar dacă Mircea Geoană “aude voci”, nu poţi să razi ca prostu’-n targ decat pană cazi pe ganduri. Chiar dacă Ion Iliescu l-a făcut prostănac nu înseamnă că ce spune el e diagnosticul correct.

La B1, istoricul Alex Stoenescu şi ziaristul Grigore Cartianu au prezentat rezultatele cercetării lor de ani de zile a adevărului despre revoluţie şi rezultatele, susţinute de dovezi, mătură, pur şi simplu, minciunile revoluţionarului ieşit din lampă şi emanat în fruntea ţării. Informaţia şoc, pe care o ştiau sigur toţi ronţăitorii ăştia de democraţie “antisovietici” este că Iliescu a fost de faţă cand generalul Militaru, agent GRU dovedit, l-a atras în capcană pe Trosca (cel care l-a “dovedit”) împreună cu trupa lui de uslaşi şi i-a măcelărit pe toţi.

Preacinstitul Iliescu l-a pus pe acest criminal sadic Militaru, Ministru al Apărării, pentru că, pe el, nu-l chinuie grija de propriul popor care a fost omorat la revoluţie ca să s-aleagă el preşedinte, pe el îl freacă grija nu carecumva să “întineze”cineva “valorile comunismului”. Revoluţionarul sangeros ne serveşte şi acum texte propagandistice, de parcă n-au trecut 20 de ani. Exemplu: “Adrian Năstase e omul prezentului şi viitorului.”Asta se plimbă prin timp şi spaţiu de parc-ar fi matrixu’ lui şi nu se dă bătut, nici mort, ne bagă în comunismul transcendental.

N-au fost dovediţi, nici pană astăzi, spionii sovietici sau de orice fel, în schimb, avem o “perlă” a lui M. Geoană care, cand a fost întrebat caţi agenţi sub acoperire mai sunt, a spus :”Nu ştiu caţi mai suntem.” Faptul că s-au băgat ataţia bani într-un “catindat” care nu valora nici cat o ceapă degerată în ochii electoratului şi pe care nici partidul lui nu-l vroia, bate la ochi. Faptul că presa moguloasă îi torcea la piciore ca o pisică aciuată pe langă casa omului din interes, gata să-l sfaşie dacă nu primeşte de mancare, a bătut la ochi din prima.
Prestaţia lui Geoană a fost autodistructivă pană în ultimul moment cand Vantu l-a chemat la el şi i-a făcut “poze” compromiţătoare. După ce Băsescu şi-a bazat campania pe “antimogulism”, faptul de a te duce să pupi poala unuia dintre ei e un comportament de Tandală: “Deh, boierule, doar n-oi vrea să zici că stăpanul meu ţi-a furat vaca!”

La confruntarea finală Geoană şi-a dat singur cu stangu’n dreptu’, Băsescu nici măcar nu l-a atacat. Mai sunt şi alte ciudăţenii, de ex., în timp ce sondajele îl dădeau spre finalul campaniei cu multe procente în faţă, Miron Mitrea zice că Geoană avea 22% cu două săptămani înainte de alegeri. Dacă punem la socoteală şi declaraţiile penibile ale PSD-iştilor cum că sistemul lor de furat a fost învins de sistemul PDL-iştilor, e clar că cineva a umblat la avatar şi l-a virusat cu alte franturi de s.f.-uri.

Cat priveşte “atacurile energetice” susţinute şi de oameni care n-au trecut direct prin “şocul” nealegerii, cum ar fi Ghişe (prof. de matematică) care ne-a povestit că s-a simţit “sleit”, cred că au fost pentru urechile celor care vor să-i înfunde glota lui Geoană ca să-l forţeze să respire prin aparatul digestiv. Pană la “flacăra violetă” agenturile s-ar putea să-l facă să vadă stele verzi.

Oare Geoană s-a rugat la moaşte ca să caştige sau ca să nu caştige? Asta-i întrebarea!