EUTANASIEREA CAINILOR IN CAMERA DEPUTATILOR

Soluţia: toţi cainii să aibă medic veterinar, Pedeapsa cu moartea pentru Crime împotriva umanităţii

La drept vorbind, atunci cand văd la televizor, sub avertismentul “Atenţie, imagini şocante!”,ororile de care sunt în stare oamenii, cei mai mulţi spun: “Aştia ar trebui omoraţi!” Cum asta nu se poate, omorarea cainilor pare terapia cea mai la îndemană pentru calmarea nervilor iar pentru PSD eutanasierea lui Geoană. Cum trăim într-o ţară murdară de corupţie şi cruzimi de tot felul, unii sunt de părere că omorarea cainilor ne-ar transforma într-o ţară civilizată. Dar, ca să fim cu adevărat liniştiţi, adevărul e că am vrea să dispară după străzi mai multe arătări cu chip de om şi, chiar dacă nu recunoaştem, în sinea noastră i-am vrea morţi.

Dacă tot ne apucăm şi ca să prospere şi clientela PDL-ului, pentru că ei se vor apuca de omorat, ar fi plăcut să ne gandim pe cine am mai vrea să facem să dispară:

-Cel mai recent exemplu este al Proxenetei care ţinea ostatici doi copii pe care îi înfometa ca s-o oblige pe mama lor să se prostitueze. Nu cred că e cineva care să n-o vrea eutanasiată! Cu toate astea, această greşeala a naturii va umbla liberă pe străzi, mai devreme sau mai tarziu.

Cod roşu la PSD. MIRCEA GEOANA

E o toamnă blandă, bogată, care a început cu o recoltă peste aşteptări şi se sfarşeste încet, plină de gutui, gogonele, creştere economică şi inflaţie scăzută. E atat de plictisitor de normală încat dacă n-ar fi televizorul plin de divertisment emo cu cantec, glume puturoase din puii Antenei1 şi urticariile Happy Hour şi Acces Direct, am intra in depresie de prea mult bine.  Anul ăsta nu s-a scos un ban din inundaţii, coduri şi alte prăpăduri în masă deşi, la prima ninsoare din Tibleş-Oas-Gutai, reporterii au fost acolo să bage lemne-n sobă. In fiecare zi “mercurul din termometre” a fost comparat cu media perioadei şi, cand nu pica exact pe ea, era motiv de îngrijorare. Luaţi-vă fularele, îmbrăcaţi-vă gros, astăzi nu e cazul să vă puneţi ochelari de soare! A fost secetă, la un moment dat şi Tănase s-a băgat în Dunăre cu doi cameramani după el ca să-i surprindă vedetismul faţă şi profil iar Realitatea, aia care a rămas pe acelaşi buton, a făcut o emisiune în care, pe ecran, trona titlul: cea mai mare secetă din ultimii 50 de ani spre disperarea invitaţilor meteorologi care, doar nu i-au implorat, să corecteze şi nimic!

Dar, pentru că nu moare presa cand vrea toamna, atunci cand îi vine vremea politicii să semene sau să culeagă, păsările necălătoare pot să trăiască lejer din ciugulit iar greierii din talpa presei să cante vesel: cri, cri, cri, ştire, rating, publicitate, cri, nu credeam c-o să mai vii!

DE CE IUBIM ROMANIA

Ia, de ce iubiti Romania?

Ziarul Gandul are o campanie cu titlu de mantră care are scopul de a-i face pe romani să-si iubească ţara pentru că, uite, nişte străini s-au îndrăgostit de ea de cum au văzut-o.

Americanul Sam, e unul dintre ei. Omul se supranumeşte : “Regele Romaniei, mai roman decat tine.” Cu regii suntem obişnuiţi, că s-a împuţit locul de coroane. “Auzeam tot timpul în capul meu o voce care-mi spunea: trebuie să te muţi aici, să trăieşti aici, e cel mai bun pentru tine.” Acu’ începem să-nţelegem de ce-ţi place! Mai spune el că profesori de romană i-au fost ţiganii şi manelele. Deja eşti d-al locului pentru că tot ăştia îi educă şi pe copiii din zilele noastre. De-asta nici nu se consideră un roman obişnuit:  “Sunt mai roman decat tine care nu ştii decat să te plangi!” Bravo! Nouă ne plac mult criticile! A mai încercat şi Madonna şi-ai văzut ce-a păţit!

“Acum aici e casa mea şi aici o să mă îngropaţi.” Fii pe pace, fac romancele nişte pomeni!

Tot pentru a-şi petrece ultima parte a vieţii a venit şi profesorul Eugene van Itterbeek din Belgia, actualmente “vecinul din Cisnădioara”, “pentru că a preferat luxul liniştii, al naturii de o frumuseţe extraordinară şi al unei culturi diverse, în locul confortului de care s-ar fi bucurat în ţara sa natală.” Ati înţeles, da? Omul “şi-a cumpărat o casă cocoţată pe un vârf de deal, la câţiva paşi de cimitirul în care îşi va dormi somnul de veci.” Si el a auzit bancul cu romancele bune doar pentru petrecerea spre lumea celor drepţi.

Al treilea străin care suferă de dragoste la prima vedere este un sang royal la picioarele căruia s-au îngrămădit ziariştii ca zulu children cand au văzut locomotiva şi l-au decretat “Charles, Rege de Romania”, că parcă n-aveam şi-aşa destui. “Charles a devenit unul dintre cei mai buni romani…”, zice Gandul. "Dacă te plimbi prin satul Viscri vei vedea un peisaj aşa cum era şi în Anglia, în Evul Mediu.” I-auzi!

Reporterul, Marian Sultănoiu, ne prezintă şi el o bucată de peisaj mirific: "N-ai un ban?!" Mă întorc brusc trezit din reverie. Un ţigănuş mai mare, urmat de trei mucoşi mă cântăresc cu aplicaţie.”Minunat!Chiar nu ştim ce nu le place romanilor!

De notat că, toţi cei trei de mai sus, apreciază acel loc cu acea problemă, anume Transilvania dar, mai ales Sibiul, adică locuri mai săseşti ca arhitectură şi compoziţie.

Mister Paul Wood, un alt englez stabilit în Romania, a simţit un ataşament după ce a stat o oră la Sighişoara, într-un cartier din apropierea gării. "Era decrepit, prăfuit, totul era vechi". De remarcat că domnul englez n-a făcut cunoştinţă cu domnişoara Romania prin intermediul unor zone din Ialomiţa, Damboviţa, Giurgiu, Vaslui etc. pentru că atunci ar fi trebuit să înveţe s-o iubească pe Romania, aşa ca englezoaicele din romane care trebuiau să se mărite ca să n-ajungă pe drumuri. Omul s-a mutat în centrul vechi din Bucureşti. “Ştiu că străzile devin râuri inaccesibile când plouă. Ştiu că ar trebui să fiu mulţumit când gropile şi trotuarele sunt reînnoite cu fonduri europene, dar nu sunt. În mod iresponsabil, eu sunt entuziasmat de o frumuseţe pe care am găsit-o în paragină când am venit aici pentru prima oară, în 1990”, zice englezul care recunoaşte că "Totul este greu în România, după o vreme începe să-ţi placă sau înnebuneşti". Asta înseamnă că noi nu ne simţim prea bine. Pană o să auzim nişte voci care să ne spună că nu suntem nebuni, mai ţinem în noi.Un alt iubitor de Romania este Alexandre Eram, un francez care a venit la noi curand după revoluţie, cand a putut s-aleagă din varful grămezii, nu ca alţii care au venit la spartul targului şi s-au mulţumit cu ce-a rămas. De-asta s-a ales cu Andreea Esca. El are afaceri în Romania şi a sosit aici după ce a călătorit şi locuit prin alte ţări. Spune că ţara noastră este prezentată negativ în străinătate dar cred că mai proastă decat se vede ţara în televiziunile romaneşti şi, în general, în presa romanească, nu se vede niciunde. "Am venit în România în iunie 1992 cu o jachetă foare groasă pe mine. Ştiam că aici e foarte frig, că e ca-n Siberia. Dar am găsit 40 de grade şi mi-am zis: Ce se întâmplă aici? Credeam că sunt numai căruţe, dar am văzut super-maşini.” Adică omul se aştepta la cei mai rău şi d-aia s-a simţit bine.

Toate astea mi-au adus aminte de emisiunea antropologului de la Discovery, cel care, prin natura meseriei sale, descoperă triburi care trăiesc în junglă şi care e încantat peste poate de modul de viaţă al acestor “păstrători de tradiţii”.

HULIGANII DIN FOTBAL. INCIDENTUL DE LA PLOIESTI

VIOLENTA LEGALA. ULTRAJ CONTRA BUNELOR MORAVURI.

Incidentul de la Ploieşti în care un huligan loveşte cu boxul sau doar cu pumnul un fotbalist, a dat ocazia lucrătorilor din presă să se repeadă cu pumnii şi picioarele asupra subiectului.

Pentru că violenţa verbală nu produce contuzii, hematoame, fracturi sau bacterii detectabile în laborator pe care să le treci într-un certificat medico-legal, ea nu dă socoteală nici în faţa legii, nici la protecţia consumatorului. Prin urmare, spre deosebire de agresiunile din presă, fapta agresorului care a dat cu pumnul e foarte clară. Toată lumea a văzut ce s-a întamplat, semnele loviturii stau mărturie pe faţa sportivului iar fapta se încadrează într-un articol de lege care o să-l trimită la puşcărie pe drept.

Pentru că ştirea e caldă, presa încă nu s-a pus de accord: în EVZ agresorul dădea muzica prea tare, în alte ziare părinţii şi vecinii îl descriu ca pe un băiat liniştit iar în calitate de supporter de fotbal, se manifesta violent. La început a acţionat singur, mai nou a fost ajutat de alţi doi huligani care au distras atenţia stewarzilor şi, în plus, un ochi ager ar fi văzut cum un fotbalist ar fi dosit boxul care, ştire de ultimă oră, era doar o brichetă. Bomboana după coliva mediatică a pus-o Becali care l-a condamnat pe inculpatul de serviciu: 7 ani cu executare. Presa a mers la blocul unde locuieşte huliganul şi a întrebat o pensionară cum se simte, ce altceva puteau s-o întrebe? Sigur că ne e frică să stăm în bloc cu un huligan! a zis femeia. Ea nu ştia că termenul se referă la hooligans dar, ce contează! Intre timp, în presa online am văzut undeva: click aici să-i vezi ura cand loveşte!

Evident lupta se duce între Războinicul Luminii şi Cavalerul Intunericului, fiecare cu gaşca lui. Primul are unde să-şi exteriorizeze agresivitatea pentru că presa s-a aşezat preş la picioarele lui, celălalt se sufocă de nebăgat în seamă în vizuina din palatul de beton.

Fotbalul e la mijloc iar stadionul e campul de bătălie unde găştile stau faţă în faţă. Pentru că despre găşti este vorba şi despre arbitrii bine plătiţi din presă care-i întărată pe toţi şi pe urmă profită. Libertatea de exprimare n-are limite şi nu intră sub incidenţa legii, oricate razboaie inutile ar isca si oricate minciuni ar debita. Ziariştii au avantajul că îşi revarsă violenţa din interiorul minţii lor în scris dar mai ales verbal unde, neavand semne de punctuaţie, pot să prăvale vorbele şi chiar să le gesticuleze sau să le lovească virtual de faţa adversarului, chiar absent. Iar dacă n-au participat direct pot să-şi imagineze ce-ar fi făcut ei şi să ne plictisească şi pe noi cu asta.

La război ca la război dar după război, mulţi viteji s-arată. La emisiunea lui R.Turcescu de luni seară (31oct.2011) s-a petrecut celebra  scenă de bătaie din filmele cu cowboy. Spectatorii din platou au fost întrebaţi dacă l-ar fi lovit pe aggressor aşa cum a făcut un fotbalist de la Steaua, o întrebare care n-avea altă treabă decat să-i dea ocazia moderatorului să spună că el şi Cartianu au mai dat pumni şi, cu un ton mai jos, au mai şi luat. Cartianu n-a zis nici că da, nici că nu, aşa că Turcescu părea a se lăuda că el e singurul rămas în picioare în mijlocul saloonului cu pumnişorii stranşi şi tocul pistolului la genunchi. Il şi vedeam pe carciumar cum se ivea de sub tejghea scuturandu-se de cioburi şi turnandu-i Ziaristului cel Viteaz unu’ dublu. Apoi cum s-a dat în spate şi l-a privit cu admiraţie: nimeni nu dădea whiskyul pe gat ca el!

Altfel, toată discuţia era fără rost pentru că, într-un fel gandeşti cand eşti direct implicat, în alt fel cand eşti pe margine şi este deja altceva cand comentezi un eveniment deja consumat. Cu mintea rece poţi chiar să scrii un articol în care să faci legătura dintre uppercutul pe care l-a aplicat T. Băsescu unui copil pe care l-a făcut să moară de ras şi lovitura extrem de periculoasă pe care a dat-o un individ iresponsabil unui fotbalist, aşa cum face dl. CTPopescu. Dar nici asta nu are nici o legătură cu adevărul pentru că, la noi, agresivitatea suporterului de fotbal este specializată, fiind bine dirijată de către mass-media care i-a indus ideea  că ştirile despre Becali sunt ştiri din sport.

Adevărul este că nişte “găşti” de agresori şmecheri care au luat cu japca cluburile de fotbal, sunt mană în mană cu presa, o altă gaşcă lipsită de scrupule care ar face orice pentru bani iar galeria e după chipul şi asemănarea ştirilor din fotbal care incită la violenţă sau chiar creează barfe care să ducă la declaraţii belicoase. După ce starnesc huliganii şi le fac videoclipuri pe hip-hop, ziariştii se dau în spate şi se miră ce violenţi sunt. Apoi dau o ştire despre ce fotbalist şi-a mai luat breloc o paraşută. Nici n-ar trebui să aibă voie să-şi numească rubrica Sport ci, mai degrabă, art. 321, aliniatul 2, Cod Penal: Ultraj contra bunelor moravuri.