Pagini

Pagini

luni, 5 martie 2012

LEGEA INVATAMANTULUI

Sistemul de învăţămant, format din părinţi şi cadre didactice, este cea mai retrogradă şi încuiată instituţie. Nu pentru că toţi cei care fac parte din ea ar fi la fel ci pentru că cei care o domină de la varf sau infiltraţi cu pile printre angajaţi sunt atat de bătuţi în cap cum nici secretarii de partid după vremuri nu erau şi nici birocraţia din zilele noastre nu mai e. Asta pentru că, în loc să fie preocupaţi de educaţia elevilor, cei care lucrează în sistem fac şedinţe peste şedinţe şi zeci de agape tovărăşeşti, unele pe banii copiiilor, altele pe banii profesorilor, pe care îi mătrăşesc cei care se ocupă cu cateringul.


Cine ar fi crezut că, după 22 de ani de la căderea comunismului, nişte îmbuibaţi de şefi de sindicat iau taxă de protecţie de la cadrele didactice prin oprirea pe statul de plată a cotizaţiei? Cine ar crede de ce sunt în stare în continuare, adică să le bage profesorilor banii pe card şi să le oprească cotizaţia direct după card? Pentru că asta face acum teroarea sindicală! Cine ar crede că e posibil ca nişte iresponsabili să mascheze nivelul foarte scăzut de pregătire prin fraudarea examenelor? Cum se poate ca, în condiţii de libertate, să alegi să reduci învăţămantul obligatoriu de 10 clase aşa cum au făcut primii “feudali” din sistem de după revoluţie, pe motiv că “argaţii” n-au nevoie să fie şcoliţi? Si, cat de lipsit de scrupule să fi, ca să distrugi şcolile profesionale doar ca să alimentezi facultăţi particulare şi să umfli buzunarele clientelei politice din cursuri de meserii la care nimeni nu învaţă nimic? Aici trebuie spus că n-ar fi trebuit desfiinţate niciodată liceele sanitare şi, în plus, ar fi trebuit introduse mai multe profile la liceu că prea se fac toţi filologi şi calculatorişti. In sfarşit, cat de lacom să fi, ca să-ţi baţi joc de cei cu studii superioare  contaminand acest nivel de educaţie cu “studii inferioare” la facultăţi neacreditate?
Toate aceste defecte de judecată, nu doar că au continuat sistemul corrupt înrădăcinat în timpul comunismului dar l-au şi întrecut în sensul că, dacă inainte de “89 erau nişte chiriaşi ai sistemului, acum, cand s-a dat dreptul la proprietate, sunt de-a dreptul stăpani.
Ani de zile şi-au dat sporuri aberante pană cand s-a ajuns ca o profesoară de ţară să ia 25mil. net iar una de liceu 12 mil. De fapt, la ţară, învăţămantul a luat-o cel mai mult pe arătură că d-aia se dă spor de rural, inclusiv celor născuţi, crescuţi, domiciliaţi în zonă cărora, oricum, nu le-ar conveni să plece. Apoi, s-a făcut cate o şcoală în fiecare cătun unde predau “profesoare” făcute din învăţătoare cu studii completate la Spiru Haret. Astea dacă apucă serviciu în acelaşi post vreo 20 de ani s-ar putea să înveţe chiar şi ele, pană la urmă, ce predau!

PARINTII

Această dăscălime de stransură este susţinută din toate puterile de părinţi agresiv-iresponsabili care au impus şpaga atat de categoric încat, pană şi un ordin militar se mai discută numai “a da dreptul” se execută. Anii trecuţi, cand s-a interzis colecta de bani şi bunuri pentru profesorii examinatori, preşedinta părinţilor pe ţară s-a plans pană la televiziuni că, dacă ministrul interzice “stimulentele”, înseamnă că împiedică profesorii să-şi facă treaba bine. Asta era atat de aberantă încat nici nu-şi dădea seama că e de ruşine să pretinzi că ai dreptul să dai şi să primeşti şpagă. Ce să mai zicem de mamele proaste care s-au pus de-a curmezişul să nu li se desfiinţeze şcoala formată din caţiva copii care învăţau nimic în regim simultan! Mai nou, am avut demonstraţii de stradă şi procese împotriva clasei pregătitoare care îi pune pe copiii de 6 ani faţă în faţă cu învăţătoarea şi-i sperie, după părerea părinţilor. In primul rand, această clasă pregătitoare ar fi trebuit oricum să fie făcută la grădiniţă dar asta nu se prea întampla. Copiii intraţi în clasa întai nu puteau fi opriţi din desenat, pentru ca asta făceau ei la grădiniţă cand nu se uitau la desene animate. Binenţeles, părinţii au protestat din nou pretinzand dreptul de a da şpagă, de data asta legat de înscrierea copiiilor la şcoli alese pe spranceană. Legea a fost întotdeauna le fel, adică primul drept de a se înscrie la o şcoală îl aveau copiii care locuiesc în circumscripţia şcolii. Dar cum, la noi, fiecare trăieşte după legea lui, s-a ajuns să se creadă că legal e cum dictează părinţii agresiv-şpăgari. Nici un protest împotriva profesorilor care bat copiii (să ştiţi că, la ţară există cate un băţ în fiecare clasă!) sau împotriva falsificării examenelor.
Am văzut că toată lumea vrea să-şi ducă odraslele la şcoli de limbă germană. Să le facem pe toate în limba germană, nici n-ar trebui să se mai predea în romaneşte, că ş-aşa Romania e o ţară de tranzit pentru majoritatea locuitorilor ei!

LA TARA

Scolile astea mici după coclauri nu sunt făcute pentru elevi şi nu sunt utile decat celor care iau salariu degeaba, inclusive directori, secretare, femei de serviciu. Odată pentru că “dascălii” nu sunt pregătiţi şi  apoi pentru că, acolo unde nu există competiţie între mai mulţi copii, nivelul rămane scăzut. Se întamplă că, în timp, s-a format un fel de mică mafia rurală, în sensul că, la examenul de capacitate, unii profesori intră în clase şi fac lucrările unor copii, binenţeles nu ale celor deştepţi, copii care uneori merg la liceele pedagogice de unde se întorc învăţători sau chiar profesori în sat şi, mai tarziu îşi completează studiile la Spiru Haret. Aşa se formează un fel de “elită” locală formată din personalul din şcoli şi angajaţii la primării unde există chiar şi funcţia de “trăgătoare la Xerox”. C-a întrebat cineva: Da’ de ce aţi angajaţ-o p-asta la Xerox?, Pentru că are studii de tras la xerox, i s-a răspuns. D-asta nu se vrea desfiinţarea satelor şi şcolilor mici, pentru că ei şi-au format acolo o mică birocraţie locală unde o duc bine-merci, fără responsabilităţi, fără griji, fără navetă şi pleacă acasă cu sacoşele pline.

INSPECTORII CU GRADELE

Mai e o problemă foarte mare pe care Ministerul Invăţămantului n-a rezolvat-o din punct de vedere legal şi nici nu cred că are cum s-o resolve. Este vorba despre acordarea gradelor care, pentru unii care toată viaţa s-au târât prin sistem ca nişte nevertebrate pică numai bine, în timp ce, pentru alţii, este umilinţa vieţii lor. Sunt şi profesori care refuză să-şi dea gradele numai să nu-i “servească” pe inspectori.
Mai nou, pentru că angajarea va depinde de director/directoare, deja s-au pregătit plocoanele. Nici înainte nu era vreo scofală pentru că, posturile cele mai bune se dădeau în toamnă cand se prezentau unii care nu veneau niciodată la titularizare, unde examenul e scris, dar erau examinaţi de inspectoare şi luau notă maximă, nu ca “proştii” fără pile insultaţi pe toate posturile de televiziune.  
O altă problemă de care nu pare să ştie ministerul este că orele de muzică, desen, sport sunt date altor profesori decat celor de specialitate, unor profesori care habar n-au şi care, în prostia lor, nici nu consideră importante aceste discipline. Dacă zice vreunul că nu vin profesori pe posturile astea, să ştiţi că mint!

DIVERSE

Problema desfiinţării meditaţiilor printr-o programă şcolară şi manuale care să pregătească elevii pentru examen. Aici chiar c-a înnebunit lumea pentru că se fac pregătiri încă de la clasele mici. Am auzit pe cineva spunand: Am scos-o p-aia mică de la meditaţii că venise iarna şi-o trimiteam în tenişi la şcoală.
Slavă Domnului că sunt profesori care scot cărţi în afara manualelor şcolare pentru că şcolile, nu doar că nu pregatesc elevii, dar achiziţionează manuale pe care nu le folosesc nici profesorii nici copiii.

Nu ştiu ce se poate face cu profesorii universitari care vor şpagă pentru examenul de licenţa şi, dacă nu primesc sau nu primesc sufficient, duc studenţii cu vorba ani de zile. Oricum majoritatea studenţilor îşi fac lucrările de licenţă întrebandu-i pe cei care au absolvit deja, pentru ca aceşti profesori nu îi îndrumă. In plus, sunt facultăţi “lăudate” la care multe examene se iau pe bani.

Ideea că, dacă s-ar da examen direct la liceu ,s-ar forma nişte elite adevărate, nu ţine, pentru că şi acum la “colegiile”mult lăudate se copiază la bacalaureat ca să ţină nivelul şcolii ridicat. Doar nu credeţi că atat de mulţi elevi iau 10 la filosofie care, în zilele noastre, e destul de grea?

DILEMA: Să-şi mai scoată ţăranul pălăria în faţa profesorului sau să-i mulţumească doar pentru că există?





Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu