Pagini

Pagini

duminică, 12 august 2012

LOVITURA DE STAT-CURAJUL NEBUNULUI



După ce Ioan Rus și Victor Paul Dobre și-au dat demisia din MAI, primul insinuând că s-a simțit presat atât de pucistul Crin Antonescu cât și de președintele înlăturat de la Cotroceni Traian Băsescu, unii încă mai discutau principial despre această tărășenie criminală pe care schizofrenicii o numesc joc democratic. Pentru toată lumea era clar că presiunile din partea președintelui ales sunt acelea pe care le-am văzut cu toții, anume avertismentele că “executanții” infracțiunii primesc pușcărie de trei ori mai multă decât cei care au dat ordinul de încălcarea legii, vezi cazul Năstase, iar cele din partea președintelui intermediar  sunt cele transmise clar din Casa Puciului, Antena3. Prin urmare, ultimele stenograme n-au spus nimic în plus, doar au confirmat că cei doi s-au retras la timp din casa de nebuni. Urmarea este că administrația americană își trimite emisar pe teritoriul minat la cap al trăzniților din NATO, după cum inspirat se numește un serial de la PRIMA.

Altceva, mai important, a ieșit în evidență post-demisii, în afară de Bin-Ladenul Radu Stroe și anume, acuzațiile de lipsă de curaj aduse celor doi, inclusiv de către puciștii ascunși, aceia care mimează imparțialitatea sau chiar fac bășcălie de lovitorii de stat ca să-i facă acceptabili, ca și când ar fi și ei tot oameni.

In România, cea mai răspândită formă de curaj este de a-i îndemna pe alții să iasă în stradă, să facă greva foamei, să se sinucidă pentru ca instigatorul să-și obțină niște beneficii  pentru care nu e în stare să se bată și nici n-ar vrea să se aleagă cu vre-o zgârietură fiindcă e sensibil la durere. Asta până la curajul lovitorilor de stat care sunt la fel de sănătoși la tărtăcuță ca descreierații care intră pe contrasens și îi sperie pe cei care vin din față până-i face să iasă după carosabil și să se omoare singuri. Așa se explică, de multe ori cum, noaptea, cu șoseaua goală, unii pierd controlul volanului și se zdrobesc de copacii de pe margine.

Acum s-a întâmplat că, cei doi de la Interne, au cârmit-o din fața mașinii care circula regulamentar iar asta, după părerea puciștilor, se numește să n-ai curaj. Curajul are multe forme, chiar și răbdarea e o formă de curaj și nu e vorba de răbdarea stoică, în cazul de față. Faptul că gânditorul nației, după ce a instigat la încălcarea statului de drept, acum se dă înapoi cu oroare și constată ce violență  s-a stârnit în societate și speră ca nu cumva să sărim să ne luăm gâtul, nu înseamnă că asta nu se va “termina” cumva.

Deocamdată, având în vedere că, după cum se vede, nu există cadrul legal ca puciștii să fie legați iar Radu Stroe tocmai a ieșit și a spus că parlamentul nu recunoaște autoritatea CCR și a Parchetului,  Zgonea a povestit la RTV cum vor fi eliminați doi judecători de la Curtea Constituțională și vor fi înlocuiți cu doi USL-iști iar președintele intermediar a anunțat că de el nu scapă nimeni decât dacă-l omoară, e cazul să se intervină cu cămașa de forță!

Pentru că, după câtă scârbă am suportat în ultimele luni, care s-a adăugat la aia care s-a conservat bine încă după vremea lui Ceaușescu, cel mai mult ne e scârbă acum să respectăm legea care a mai rămas!


Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu