Pagini

Pagini

vineri, 21 decembrie 2012

SUPERMARKETURI ROMANESTI






Si, nici nu se cere țol festiv!
In momentul când au apărut, supermarketurile au vrut să falimenteze magazinele de cartier prin prețuri mai mici, inducând ideea că, la un coș de cumpărături, economia e semnificativă și merită benzina. Curând, prețurile au crescut pe măsură ce așa zisele oferte scoteau ochii, au apărut nimicurile cu preț fix, dublu față de cât fac, au dispărut dispozitivele de citit prețul, au fost descoperite produse cântărite “în plus”, prețuri puse greșit, fără intenție, desigur, pește stricat transformat în pastă, etc.
Indiferent de șmecherie, alimentara de unde poți să-ți cumperi și chiloți se bucură de mare succes, o dată pentru c-a intrat în obișnuimță și apoi pentru că, față de comerțul din dictatură, este o eliberare. Deși la supermarket te servești singur, pentru români e, evident, mult mai confortabil decât să-ți trântească în față  marfa infectă și furată la cântar o torționară din regimul communist, vânzătoare de meseria ei, sau un măcelar communist.

 


1kg de făină-2,98 lei   2kg de făină-7,49 lei
In lumea civilizată furăciunea e frumos ambalată și i se face atâta reclamă cât să ți se pară că ce vezi nu e adevărat. Iar publicitatea nu se face doar pe față ci și pe dos când reportera de raft transmite de la fața locului cum magazinele sunt luate cu asalt, mâncarea de post, atât de bună, altfel, și plină de șorici, e prea scumpă pentru “buzunarul românilor” sau cum s-au epuizat stocurile de nu-știu-ce. Binențeles electrocasnicele și calculatoarele tot de la alimentară se cumpără iar îmbrăcămintea și parfumurile se iau de la mall-ul cu mâncare la parter ca să pută a fast-food!
In mărinimia lor, managerii români scumpesc de sărbători toate produsele ca să înghită toate primele. Apropo de asta, sărita după fix din domeniu, cea care apare adesea la televizor, s-a repezit, anul trecut, în capul celor care au dezvăluit o parte din taxele neștiute pe care sunt nevoiți să le plătească producătorii și, într-o ieșire dementă, a reproșat foștilor guvernanți, că i-au luat al treișpelea salariu. Adică, acest al treișpelea salariu pe care îl luau bugetarii era “al ei”.

Nu-i vorbă că nici guvernanții n-au făcut nimic să pună la punct calicia devoratorilor de economii, de exemplu să-i oblige să afișeze și prețul de producător așa cum se întâmplă la alții. Toată discuția a fost un rateu ca și obligarea producătorilor de dulciuri, mai ales, de a scrie pe ambalaj ce conține “bomba chimică”, pentru că, dacă scrie cu auriu pe fond galben, nici cu lupa nu se poate citi! Apoi, dacă nimeni n-a făcut un aprozar cu autoservire și un sistem de colectare și depozitare a produselor românești și, când cumperi din piață e imposibil să nu primești și stricăciuni, e posibil să preferi cartofii deshidratați de la supermarket: proști dar aleși cu mâna. In ceea ce privește magazinele de carne, încă mai vedem frigidere vechi și vânzătoare pipăind mezelurile după ce-au pus mâna pe carne, pe bani, pe mătură, pe când, la supermarket, totul pare așa curat, nici n-ai zice că, în depozit, colcăie șobolanii!

Acum, că vine Crăciunul, românii vor umfla iar buzunarele exagerat de mari ale speculanților, pentru că asta sunt, fără să bage de seamă că prețul plătit e mai mare decât la raft, că “oferta” pentru cantitățile mai mari e mai “scumpă” decât cu amănuntul, că prostioarele vândute pe post de ornamente, toate din import, sunt oribil de scumpe și nu vor returna, de rușine, nici măcar, marfa stricată.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu