Pagini

Pagini

joi, 11 aprilie 2013

INVATATOAREA CRISTIANA ANGHEL


AKTUALITATEA B1 cu ANDREI BADIN


Incep să iasă la iveală făcăturile politico-mediatice care au dus la lovitura de stat de astă-vară și la parlamentul mare căt o Chină și care continuă și-n prezent prin cazna de a scoate un statut al parlamentarilor deasupra legii, o Constituție care nu vrea să micșoreze numărul de prăduitori politici dar, mai ales prin atacul asupra Justiției.

Desfăcătura se întâmplă pentru că, din prada de după Campania anti-Băsescu, doar unii s-au ales cu ceva pentru că năvălitorii au fost prea mulți iar profitul prea puțin. Astfel, “revoluționarii” care au participat activ la mișcările de stradă puse în scenă de lovitorii în statul de drept au rămas în urma bucatelor și sperăm să-i pierdem prin deșert, “rezerviștii”, care au șantajat USL-ul cu scrisorica, încă mai parlamentează iar electricianul de întreținere Sobaru, de la TVR, n-a fost pus pe lista pentru Parlament. In schimb, grevista foamei, învățătoarea Anghel, s-a ales parlamentară iar fiică-sa a ajuns în Ministerul Educației dar, după cum a scăzut ratingul trustului Intact și după cum se pregătește PNL-PC-ul de opoziție, vedeta foamei s-ar putea să cadă iar la pat.

Electricianul TVR (niciodată n-am înțeles ce căuta el la Parlament, băga camera în priză sau ce…?),

așa cum l-am văzut la AKTUALITATEA B1, la Andrei Bădin pare să sufere de un fel de sensibilitate sau naivitate pe care nu știm dacă a dobândit-o după ce s-a aruncat în cap sau a avut-o dintotdeauna. Pentru că, dacă e o suferința anterioară gestului sinucigaș, cineva se poate să fi profitat de asta! In orice caz, omul e dovada vie a ce pățești dacă te arunci în cap de la înălțime mică și vrei să tragi vre-un folos din asta: profită alții de tine. Nu doar că el nu s-a ales parlamentar dar din zecile de mii de euro promiși de Ghiță a primit vre-o două tranșe mici. El e simbolul celor 7,4 mil. care s-au aruncat cu capul înainte și au votat împotriva statului de drept iar acum mărșăluies pe străzi și pe la televizor spre nicăieri.



Ce-am învățat noi de aici? Am învățat că, decât o bubă la cap, mai bine o greva foamei sănătoasă! Invățătoarea Cristiana Anghel și-a manageriat foarte bine protestul și s-a ales cu o rată a profitului maximă. Ce o jenează pe ea este democrația cu libertatea ei de exprimare cu tot! Uite, mai deunăzi, Robert Turcescu, journalist, s-a apucat la SUB SEMNUL INTREBARII să dea în vileag coincidența suspectă a noroacelor repetate din viața protestatarei: după greva foamei care a făcut-o vedetă, persoana a încasat bani de la Antena Voiculească iar după alegerea USL-ului, la care învățătoarea este parte, fiica i-a fost angajată la Ministerul Educației.

Lovită în amorul propriu,. învățătoarea grevistă, în disperarea de a-și apăra imaginea demnă pe care crede că o are, a umblat cu influența pe la CNA și a amendat emisiunea cu 50 mil. vechi. Asta după ce l-a dat în judecată pe I. Cristoiu. Apoi a intrat cu dreptul la replică alaltăseară, în aceeași emisiune, în care Robert Turcescu și Tudor Barbu au interogat-o avocățește și au făcut o emisiune pe cinste, pentru că aveau toată dreptatea de partea lor. Onorabila n-a răspuns la nici o întrebare pe motiv că nu știe exact sau că e “confidențial”. Apoi a amenințat în stânga și-n dreapta cu tribunalul dar și cu pericolul din cer după modelul: Aveți copii, nu vă e frică de Dumnezeu?!

Sigur, oricine ar zice că e o nerușinată oarecare dar nouă ni se pare că, asemeni lui Sobaru, nu pare a fi în toate apele pentru că o asemenea ambiție de parvenire nu e sănătoasă.

In ceea ce privește “demnitatea” pe care umblă să și-o repereze, doar atât ar mai fi de spus: Auzi, cucoană, când o veni un specialist și ne-o spune că tu ai făcut greva foamei timp de 70 de zile fără să-ti bagi “sarmale” în venă, vorba-cuiva, atunci să mai vorbești!

Fostul ministru al educatiei, Daniel Funeriu a declarat la NASUL ca invatatoarea Anghel i-a cerut favoruri personale.http://www.romanialibera.ro/actualitate/politica/funeriu-o-acuza-pe-cristiana-anghel-mi-a-cerut-favoruri-personale-am-refuzat-o-le-a-primit-in-guvernarea-usl-300224.html



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu