Povestea cineva că avea în armată un coleg care nu putea să strige Ura!Comandantul striga la ei: Cu strigăte de URA!, aruncați grenada! Soldații se executau iar, după aruncarea grenadelor, se auzea glasul stins al unuia dintre ei: Ura…Normal, l-au pus de mai multe ori să repete, dar nimic! Omul nu putea să strige URA!
Mi-a venit în minte această întâmplare în contextul
chemării tv. la luptă și mirării că lumea nu se revoltă după ce Parlamentul țării
România, autointitulat Suprem în urma loviturii de stat de anul trecut, a
legalizat Mafia. Mafia, pentru că de condamnare pentru corupție, alături de
parlamentari, primari etc., scapă și profesiile liberale, notari, avocați ș.a.
deci “rețeaua” pe care voia s-o țeasă Cătălin Voicu, ăla care a votat
suspendarea cu două mâini, e pe cale să se-ntâmple. Şi-o să se ocupe personal
după ce trece și Amnistierea prin parlament.
Dar de ce nu se revoltă poporul? Păi, pentru
ce sau pentru cine să se revolte! Pentru ce, se știe la fel de puțin ca despre contractual
cu Chevron și se vede după ce s-a ales de români după un sfert de secol. Pentru
cine, adică cine mai prezintă încredere? PDL-ul a votat și el scoaterea
parlamentarului de sub statutul de funcționar. Apropo, nu știam ce mai e ăsta
din parlament, dacă nu funcționar public, dar ne-a explicat Nicolicea la TVR1
cu o hârtie pe care o arăta la cameră și pe care scria ales al poporului sau in slujba poporului, fiindcă
așa scrie în Constituție, zicea el. Evident ăsta din parlament nu mai răspunde
decât în fața poporului care dacă nu-l vrea, nu-l alege, o teorie care doar pe
neatenți sau mincinoși îi ia prin surprindere pentru că “aleșii” scuipați de
puci nu au ascuns nici un moment că asta urmăresc!
D-asta, când am văzut că înțeleptul “exercițiului
democratic” a înfierat într-un articolaș legalizarea corupției și i-a dat
dreptate Președintelui, în condițiile în care ar fi trebuit să se fi făcut nevăzut,
apoi l-am văzut citat la B1, televiziunea care a fost contra-puci, mi-am dat
seama spre slava cui s-ar revolta poporul dac-ar face-o.
Spre ridicarea în slăvi a unei alte șmecherii
politico-mediatice care dă să se scuture de praf și să iasă iar pe profit maxim
ca maian, când nouă ni s-au umflat prețurile și lor li s-a umflat euro, indifferent
de ce parte au fost. Acum, acționarii afacerii cu democrația vor să-și facă
reclamă ca să le crească din nou cota la bursa ratingului, vor să dea un reshuffle
și s-o ia de la capăt de parcă-ar fi prima dată. In acest sens, Bagabontu’
marionetă s-a trezit ușor confuz și spune că se mai uită o dată pe lege dar și
că Occidentul n-a înțeles și trebuie să i se explice (exact așa au spus și despre
lovitura de stat) iar presa… “de dreapta” i-a sorbit cuvintele, l-a lăudat, l-a
luat cu binișorul pentru că e nevricos și odată îl apucă parangheliile și
începe să tune și să fulgere împotriva Curții Constituționale, a DNA-ului, a
Uniunii Europene, “Băsescu, în Europa ești slugă fără poporul tău…” și alte
d-astea…
Iar Traian Băsescu, după ce i-a dat doi ghionți
Monicăi Macovei, imediat după ce Ponta a tras-o de păr, a ieșit la B1 și apoi
în stradă cu popularii-teologi și a chemat la apărarea statului de drept.
Dar poporul nu se însuflețește, nu se poate
preface că e război, poate nu știe să strige, poate nu știe să execute ordine
sau poate că ține URA în suflet ca-n bancul cu omul scos la miting cu forța.
(De ce nu strigi ura! pentru partid?/ URA o am în suflet To’arșe Secretar!)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu