Pagini

Pagini

joi, 29 ianuarie 2015

Demisia lui George Maior e poveste, Finanțarea partidelor e CHEIA



Continuă povestea demisiei/demiterii fostului șef SRI. Cheia înlăturării acestuia, spun unii,  s-ar găsi în interviul cu Dan Andronic de la B1TV, în care George Maior a sugerat că dă vina pe CCR dacă ne atacă teroriștii. Asta după ce, la TVR, se luase déjà de Daniel Morar. Alții spun că recunoașterea existenței “acoperiților” în presă, dar asta nu e decât o banalitate fiindcă  toată lumea s-a convins că presa e țesută de securici după reacția pe care au avut-o colegii de breaslă ai lui Turcescu după auto-desconspirare.

Singurul lucru “deranjant” din acest interviu a fost unul singur: “Văd că unii dintre autorii acestor suspendări, sau primei suspendări, sunt extrem de atașați statului de drept, astăzi.”(George Maior)

În rest, să-mi anunți că după pauză vom vorbi de Alina Bica și să-l întrebi pe șeful SRI despre pozele cu Elena Udrea la Paris (dă care nu mă durea nici în spatele ușii) dar să nu-l întrebi cum a ajuns Bica șefa DIICOT când era băgata până-n gât în “retrocedări”, mi se pare culmea!

Sau să nu-l întrebi despre mai proaspătul corrupt descoperit în CCR, Greblă cel, pe deasupra, bănuit ca fiind amestecat în încălcarea embargoului cu Rusia, la fel!

Mai vine și ONG-istul implementator de democrație, Cumpănașu care, din surse pe care le ține-n el, știe că înlăturarea lui Maior s-a făcut pentru oprirea luptei anticorupție. (Apropo, câte ONG-uri sunt în România și cine le plătește pe ele? S-ar putea dubla salariile medicilor cu banii primiți de ONG-uri de la stat?)

Uite, cum se vede de la noi!


Lupta anticorupție nu există. Există anchetări și condamnări (fără recuperarea prejudiciului care e chiar mai importantă) și asta din două motive, deși unul singur este esențial: s-au înmulțit atât de mult corupții și s-au mărit atât de mult șpăgile încât s-a ajuns cu furăciunea până la os. Adică până la feșele din spital, până la hârtia igienică din școli și, în general, până la osul PIB-ului. Periodic, de 25 de ani, apare, un Caritas, un faliment de bancă, un FNI, un franc elvețian etc., asta pe lângă retrocedări către samsari imobiliari, studii inutile de fezabilitate, șpăgi pretinse patronilor sub șantajul controlului financiar fără motiv ș.a., toate fiind metode de sărăcire a populației dar și de obligare a românilor spre exod.

Occidentul și-a luat partea lui din toate astea, inclusiv din exod (și-o să-și mai ia), numai că nivelul corupției a ajuns o groapă atât de mare încât poate înghiți atât construcția și-așa tembelă și totalitaristă care este Europa supranațională cât și interesele SUA în zonă.

Deci, fenomenul devenind incontrolabil, trebuia să se ia măsuri!

De-asta a pornit Traian Băsescu “Anticorupția” despre care Şerban Nicolae i-a zis odată unui PDL-ist că e o prostie în care nu crede nimeni (i-a zis înainte să intre în emisiune la RealitateaTV și PDL-istul l-a pârât în direct) iar sociologul Alin Teodorescu a spus, nu de mult, la TVR, că “anticorupția” s-a terminat când Traian Băsescu a făcut alianța PSD-PDL fiindcă poftea o majoritate covârșitoare în parlament.
Anticorupția s-a mai domolit o dată prin semnarea “pactului” Ponta-Băsescu (Kovesi a primit chiar o avansare de la guvernul Ponta) și am știut că a ajuns de domeniul vrăjelii când toți politicienii au început să mestece în lait-motiv: Lăsăm Justiția să-și facă treaba!

Acum, când îi saltă pe corupții de serviciu care, se știe, își opreau partea și dădeau restul la partid, așa cum au și scris la DNA, jurnaliștii îi întreabă pe “colegii” de ideologie ai inculpaților dacă știau ce se-ntâmplă, și ce răspund inocenții: Nu știu, domne, eu nici nu prea dădeam pe la partid!

Ce vorbești, mă, nesimțitule!

Toți politicienii trebuie să se care din politică!

Nu există așa ceva cum că ăștia de-acum se vor schimba și, de altfel, e o axiomă că nimeni nu se schimbă! (Excepțiile întăresc regula!)

Nimeni nu se schimbă și drept dovadă stă discuția despre modificarea, în bine, a legii electorale din care am văzut aseară o parte pentru că, mai mult, ar fi fost pierdere de timp.

În primul rând, unul de la PSD spunea că nu merge, așa, peste noapte, să introduci votul prin corespondență pentru că, trebuie, mai întâi, să ai o evidență exactă a românilor de peste graniță (ceea ce e de nefăcut până în iunie, zicea el), apoi că, ce ne facem dacă se dovedește că sunt 3 mil. de români afară iar asta înseamnă că trebuie redus numărul de parlamentari de la Bruxelles (evident, o catastrofă!) iar Ponta și-a adus și el aminte că românii din diaspora ar trebui să plătească taxe în țară.

Nici vorbă de cei 300 de parlamentari ceruți prin referendum, abia dacă vor mai scădea câteva zeci din ăștia aproape șase sute, votul uninominal l-au compromis și vor trece la liste din nou dar există o singură propunere importantă, din partea PNL-ului, care, dacă s-ar pune în practică, ar fi urnirea după loc. Sau, mă rog, după Punct și de la capăt!, cum zice Președintele Iohannis!

Este vorba despre finanțarea partidelor cu bani numai de la buget, fără sponsorizări și fără nici un fel de suveniruri, pungi cu ulei și zahăr și serbări câmpenești și fără afișe cât blocul!  
  
Ăsta ar fi punctul de la care clasa politică s-ar rupe de un soi de corupție, aia care face “afaceri” cu statul, roade PIB-ul pân’ la os, adică, și dă “dreptul” la partid!

Pentru că, până la Anticorupție, trebuie să tai la rădăcina corupției!



“„Ce medicină visezi tu, mă? Medicină gata, e scrisă. Voi nu aveţi bani să mâncaţi, dar veniţi la spital să învăţaţi medicină. Păi nu sunteţi voi tâmpiţi? Vedeţi-vă, mă, de viaţă voastră. Lăsaţi medicină, că are cine să o facă!” Aşa ne spunea un profesor universitar la stagiu.”  medicrezidentromania.wordpress.com Citeste mai mult: adev.ro/nia395

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu