Era într-una din cele nouăzeci de zile depressive de după
dezgheț când vremea se încălzise frumos iar ora se dăduse înapoi cu cinci ore
ca să crească consumul de medicamente. D-l Morbos tocmai își făcuse
centavaccinul de sezon, între care vaccinul antibătături, cel antialergic la
silicon, antifiresc, antiperspirant, antiprimăvară și altele asemenea menite
să-l apere pe omul din Viitor de pericolele potențiale din epoca
imuno-deficitară.
D-l Morbos înghesui eșantionul de indivizi ai anilor “90
într-un pahar pliant pe care-l întoarse cu susul în jos și-i lăsă pe nomaniaci
să se urce unii în capul altora până se vor uniformiza pe verticală, o măsură
obligatorie pentru stârpirea comunismului, iar el se concentră pe citirea unui
jurnal de campanie de împlântare a democrației.
Își trase chipsurile cu spirulină în poală, activă , cu o
atingere sfioasă a degetului mic, fișierul Lordului C, apoi…
O bufnitură și-un zgomot de fiare se abătu în liniștea roz a
camerei de lucru. Pentru o fracțiune de secundă, D-l Morbos avu impresia că un tren
de mare viteză îi intră în cameră și-i șterge prezentul. Rămase o vreme cu
buzele ușor căscate, fără să clipească fiindcă nu mai avea mobilitate în zona
ochilor, spre fereastra priveliștii, de unde venea zgomotul infernal. Nu, nu
era un coșmar trimis de responsabilii cu decorul (violența de orice fel era
interzisă în Viitor) ci, așa cum își dădu seama arhivarul, era un spam video.
Ori de câte ori cineva activa fișiere din trecut sau din prezentul de la
periferia Viitorului, se expunea riscului de a fi atacat de hackerii sălbatici.