Dl. Morbos. 8 Martie. Ziua femeii IV

I.                    http://antipresa.blogspot.ro/2016/02/dl-morbos-legea-preventiei-in-sanatate.html   

II.                  http://antipresa.blogspot.ro/2016/02/dl-morbos-legea-preventiei-in-sanatate_17.html

III.                http://antipresa.blogspot.ro/2016/03/dl-morbos-haosul-si-simplificareaiii.html

Două lucruri le-au plăcut “civilizaților”, observă arhivarul, când au aterizat în Nomania: pământul și tenul femeilor. Pământul și femeile, mai deloc fertilizate artificial și cam sălbatice, rodeau, în mod natural, de la mere pădurețe până la copii cu cheia de gât. Nomaniacii le considerau normale așa că, multă vreme, n-au priceput de ce se tot mirau vizitatorii de ceva de la sine înțeles.

Dl. Morbos luă un eșantion reprezentativ de femei și bărbați din anii “90 și-i circumscrise într-un cerc. La momentul respectiv, delimitarea femeilor de bărbați ducea la un rezultat irrelevant dat fiindcă toate instituțiile erau mixte din punctul ăsta de vedere iar firea lucrurilor nu fusese încă pusă la îndoială. Orânduirea comunistă anti-capitalistă din Nomania nu concepea inegalitatea între femei și bărbați dar aștepta în schimb de la ei să se împerecheze și să procreeze. “Ţării, cât mai mulți copii!” era sloganul lui Ucenicescu, adresat periodic femeilor drept “mesaj special”. De aici și sutele de mii de femei moarte, mutilate sau incarcerate în urma avorturilor, așa cum reieșea din vechile arhive unde Insecuritatea notase tot.

Dl. Morbos contemplă o vreme interacțiunea femeilor cu bărbații, nemaiîntâlnită după anii 2000, iar încărcătura sexuală-fie de atracție, fie de repulsie- părea trăsătura principală a grupului dacă nu chiar motivația comună care-i mâna în fiecare zi s-o ia de la capăt. Deși munceau mult, pentru că electrocasnicele erau puține și proaste iar nomaniacii își pregăteau singuri hrana, femeile din trecut își făceau timp zilnic pentru ritualul de înfrumusețare, de parcă erau veșnic în perioada de împerechere. Cu toate astea, dl. Morbos observă că cele mai multe femele din dictatura ucenicistă respingeau avansurile acelor bărbați care, se pare, înțelegeau greșit semnalele și-și permiteau gesturi sau exclamații considerate obscene. Asta și pentru că în vremea dictaturii nu existau zile bine stabilite în calendar cum ar fi Ziua îmbrățișărilor, Ziua celui mai lung sărut, Ziua în chiloți la metrou și alte asemenea sărbători inspirante pentru dezvoltarea personală în grup.

Timpul însă, și abnegația mentaliștilor, au reparat aceste comportamente dezlânate iar succesul s-a construit cu răbdare începând cu rețeta “cornetul de înghețată” pe care femeile o decupau din ziar crezând că e o rețetă de prăjituri și până la festivalurile moderne de 8 Martie când femeile băgau bani în chiloți bărbaților tocmai în schimbul acelor gesturi considerate odată insultătoare.

Dl. Morbos trecu la etapa următoare și transformă planul în prim-plan. Puse reflectoarele pe cercul în care erau închiși nomaniacii și lumină arena de circ. În tribune începură să se instaleze încet-încet raportorii. La începuturi, indivizii din arenă erau într-un număr covârșitor față de raportorii din tribune. Raportorii, școliți post-comunist peste graniță, își îmbiau publicul cu amabilități gen “Vă mulțumim că vă uitați la noi”, “Cele mai mari premii, la noi le găsiți”, “Spuneți-ne cum stați cu dragostea?”, “Noi, aici la “Surprize! Surprize!” le știm pe toate” ș.a.

Reacția sălbaticilor, în cea mai mare parte, a fost de respingere pentru că share-uitul în public încă nu fusese implementat.

În sfârșit, până când s-a reușit compartimentarea și etichetarea, politically correct, a indivizilor crescuți în dictatura ucenicistă a durat ceva, cert e că, în timpul ăsta, item-ii din arenă s-au împuținat din ce în ce iar tribuna s-a umplut de raportori.

Femeile au învățat să fie de stânga sau de dreapta adică, pe de-o parte au învățat că prostituția este o meserie, pe de alta că nevasta “supusă” va fi tratată ca o “regină” (e o emisiune care a traversat oceanul până la noi) sau că ființa umană nu este predeterminată sexual și nici încărcată cu o conștiință de bază, la naștere, drept care trebuie prelucrată stânga/dreapta ca să nu mai avem vraiștea de opinii, blasfemii și înjurături din communism.

În orice caz, iubirea era obligatorie și all-inclusiv, asta ca să închidem gura celor care mai citează din operele acelor scriitori care, neinspirat, au prevăzut o dictatură a viitorului în care iubirea era interzisă. Din contră!

De pildă, iubirea dintre soții Morbos era una dovedită științific și certificată de Asociația Mondială a Psihologilor iar hârtia cu diagnosticul în cauză era imprimată în plexiglasul ce servea drept birou așa încât să nu mai poată fi distrusă niciodată.

D-l Morbos își privi jumătatea din fotografia atașată documentului, jumătate la propriu pentru că portretul unic din certificat era alcătuit din jumătățile faciale ale celor doi- și-și dădu seama că sunt neschimbați și aproape identici. Un moment predestinat pentru că tocmai atunci intră D-na Morbosa în cameră și rămase cu gura căscată de încântare la vederea priveliștei care umplea geamul: o șosea asfaltată care cobora din plafon sau care se ridica din podea-la alegere- și un rând de meri cu eticheta personalizată, cu o semnătură în relief, din care se putea vedea că fructele n-aveau semințe de când nutriționista, semnată aici, spusese la televizor că semințele de măr conțin atâta cianură cât să omoare un copil.

D-na Morbosa știa că trebuie să se bucure o dată pe an când vede acest peisaj de 8 Martie. Se făcea și un sondaj de ziua asta din care reieșea de fiecare dată că femeile sunt mai fericite decât cu o zi înainte.

D-l Morbos se ridică de la birou și cei doi se îmbrățișară uitându-se la certificatul de fericire veșnică, moment în care computerul flicări de două ori, odată ca să le atragă atenția și a doua oară ca să-i prindă în poză cu zâmbetul pe buze.

Altfel, soții Morbos sărbătoreau în mod tradițional această zi, în fața televizorului cu raportori ce intra în casa lor când voia și servind masa festivă formată din sarmale de broccoli în foaie de ambalaj reciclabil și budincă de proteină de viermi de copac, din import, cu aromă de omletă.

La fel ca pe vremuri, soții Morbos vorbeau despre ce-au făcut la serviciu. De pildă, educatoarea Morbosa, ii împărțise astăzi pe copii în grupe, funcție de orientarea sexuală detectabilă cu ajutorul manualului de specialitate și cum era de așteptat unii se supăraseră și începuseră să plângă. Deh, copii! Nu voiau să-și assume identitatea sexuală. Așa că D-na Morbosa îi puse pe cei din grupa mulțumiților să le cânte cântecelul “A te supăra, înseamnă a discrimina/ Acceptă, acceptă, asta e identitatea ta!”. De asemenea, educatoarea făcu și-o plângere la ONG-ul ce se ocupă cu protecția copilului ca să semnaleze faptul că un subiect minor s-a dat de gol c-a fost sfătuit în acasă a nu accepta lecția de la grădiniță, fapt ce contravine legii pro-Viitor iar copilul trebuie luat din familie.

D-na Morbosa avea și ea copii. De fapt, avusese 4,5 copii, unul care murise de gripă, înainte să împlinească un an, după ce se vindecase de cancer la creier printr-un tratament, de luni de zile, binecunoscut, altul care se sinucisese pentru că nu se regăsea pe sine după ce i-a fost schimbat sexul la naștere (un medic minunat și-a dat doctoratul pe el în provincia Ianada) și după alte vreo două operații la cerere prin care el încerca să fie normal (deși așa ceva nu mai era în uz), un avorton născut la cinci luni și câteva săptămâni pe care medicii îl salvaseră și-i mai făcuseră zeci de operații după aia, apparent fără rost dar D-na Morbosa, așa cum s-a văzut în documentar, era mândră că a dat acestui copil câtva timp pe lumea asta chiar dacă sub formă de legumă chinuită de durere, unul cu un sindrom rar (vorba vine, pentru că, în Viitor, mai toate familiile aveau câte unul) pe care soții Morbos l-au îngrijit atât de bine încât, deși i-a costat cât un apartament, creatura a reușit să înțeleagă de ce se leagă șireturile la pantofi iar o vreme a lucrat pentru Guvernul Mondial având o slujbă unde trebuia să apese continuu un buton și poate încă mai lucrează acolo și acesta care tocmai intră pe ușă.

Morbiță ăsta micu’ este un flăcău, după cât se pare, cât un munte dar fără asperități, care poartă într-o mână o plasă cadou și în cealaltă o cârjă pentru ca are un picior tăiat. Amputat chirurgical, adică, fiindcă, la un moment dat, Morbiță își descoperise identitatea de infirm și amenința că-și pune piciorul pe calea ferată dacă nu va fi operat în consecință. Psihiatrii l-au consultat, l-au declarat sănătos mintal și și-au dat acordul să fie infirmizat iar acum băiatul era, după toate aparențele, mulțumit cu sine. Toți copiii d-nei Morbosa au fost subiect de documentar, doar era o lume transparentă!

Morbiță își informă părinții că are o întâlnire cu grupul de voluntari în care fusese înscris încă din școală, le dădu cadoul și-i lăsă pe cei doi să sărbătorească ce era de la sine înțeles.

D-na Morbosa nu fusese nevoită niciodată să fie frumoasă, slavă Domnului că prinsese vremurile sexi, dar în ce privește viața intimă urmărise cu atenție toate indicațiile și dojenile adresate femeilor în presă și, chiar și la vârsta ei, se dăruia total, dacă vă vine să credeți!

Deschise punguța cadou și scoase o rodie cumpărată pe sub mână de la imigranți.

-Va fi o seară lungă, ziseră cele două jumătăți. 

Asta seamănă a instigare la viol.

“ŞTIREA” a fost prezentată, cu emfază și reproș față de femei, și de vedeta Observator/ Antena1.

Top 3 minciuni pe care le folosesc femeile pentru a scăpa de sex

Citiţi mai mult: Top 3 minciuni pe care le folosesc femeile pentru a scăpa de sex - Viata > EVZ.ro http://www.evz.ro/detalii/stiri/top-3-minciuni-pe-care-le-folosesc-femeile-pentru-a-scapa-de-sex-1032154.html#ixzz2Q8Xw2DsI
EVZ.ro

Despre legiferarea prostituției: http://forum.hotnews.ro/index.php?showtopic=116288  “Legiferarea unei activitati presupune introducerea respectivei meserii in codul muncii si beneficierea de drepturi egale cu ale celorlalte meserii din cod. Ca urmare, aducerea de personal din strainatate in situatia in care nu se “acopera” “posturile” existente cu “personal” din tara. Ne vom trezi cu prestatoare ale acestei meserii devenita activitate legala si deci onorabila, de pe intreg globul pamantesc. Vom gasi meseriase din Asia, Africa si America Latina, in principiu din zonele in care veniturile sunt extreme de mici.
Vom observa aparitia de “agentii de munca” care vor aduce lucratoare din afara tarii, le vor facilita vize legale de munca, le vor inchide in spatele unor usi pazite de angajati ai legalelor case de toleranta iar proxenetii de astazi se vor numi “manager de casa de toleranta”.” Vizitator_Robert USA!

Definiţia prostituţiei dată de o judecătoare de la Tribunalul Timiş: „Nu e nici o profesie, nici un rău necesar. E o formă de violare a demnităţii umane”
“„Amploarea fenomenului corupţiei, în aceste moment, afectează în totalitate societatea, cu consecinţe greu de estimat, pe termen lung. Studiile efectuate în ultimii douăzeci de ani au evidenţiat o legătură strânsă între democraţiile slab consolidate şi corupţie. Pe de o parte, corupţia sistemică pune în pericol democraţia şi guvernarea prin slăbirea instituţiilor politice şi a participării publice, precum şi prin întârzierea şi distorsionarea dezvoltării economice necesare în vederea susţinerii democraţiei”, a arătat judecătorul în motivarea sentinţei.”
Citeste mai mult: adev.ro/nwkmbs

 

“Apoi, într-o țară în care țăranul nu mai e legat de glie fiindcă și-a băgat cablu, doar violurile, puse în vina fetelor, minore de multe ori, a bătrânelor, adesea paralizate, mai aduc aminte de “zestrea ancestrală” păstrată “cu sfințenie” de la maimuță încoace.

Oricum, polițista Melania Renghea este o victimă, polițiștii din OLT spun că “lua bătaie de la bărbat și altceva de la alții”, o biată femeie care a crezut că se poate obișnui cu statutul de sclavă. Asta până i s-a așezat un cuțit la îndemână!” http://antipresa.blogspot.ro/2013/01/cazul-melania-renghea.html