Caritatea ca impostură

Precizare: Să observăm că, din ce se donează mai mult, din aia, bolnavii şi nevoiaşii care necesită ajutor, sunt mai mulţi. (Nu, nu e de la schimbările climatice!)

Charities Make Things Worse

Why I don’t give, and you shouldn’t either, by Tony Atkinson - https://medium.com/the-curmudgeon/charities-make-things-worse-e9d685c38f88

Caritatea ca impostură 

Partea I-a https://antipresa.blogspot.com/2024/05/caritatea-ca-impostura.html#more

Partea a II-a

“Caritatea face mai mult rău. Eu nu donez şi nici tu n-ar trebui s-o faci!” (Doar ţintit, pentru cunoscuţi)

“Ideologia, sau sistemul personal de principii şi valori, n-ar fi trebuit să intre ȋn ecuaţie. Dar natura tribală a oamenilor e de aşa natură ȋncȋt s-a ȋntȋmplat. Normal, alte grupuri, cu agende specifice, s-au folosit de ideologie, ca să pătrundă ȋn system, să-l denatureze şi să-l compromită, ȋn aşa fel ȋncȋt să servească propriilor interese. Ȋn west, asta a dus la dominaţia ideologiei capitaliste – astfel profitul a devenit sacrosanct. Iar asta a dus la pierderea abilităţilor (native sau dobȋndite), reducerea continuă a forţei de muncă, menţinerea intenţionată a unui bazin de şomeri şi a unui nivel de sărăcie, pe post de ameninţare la adresa angajaţilor – să ştie că pot fi ȋnlocuiţi instant, fără probleme - precum şi folosirea forţei de muncă ieftine şi itinerante, cu scopul de a ţine salariile jos, atunci cȋnd tind să crească prea mult.

Asta ȋnseamnă oameni cărora le e frig şi foame. Cererea constantă a corporaţiilor şi patronilor bogaţi, ca taxarea să fie din ce ȋn ce mai mică pentru ei, a lăsat guvernele cu bani din ce ȋn ce mai puţini şi, ȋn consecinţă, serviciile vitale de care depinde viaţa omului obişnuit livrează din ce in ce mai puţin. Ȋn acelaşi timp, beneficiile companiilor au crescut pe baza taxării minime şi a salariilor ţinute la nivel minim.

Pare cinic şi dur, ce spun acum, dar pȋnă cȋnd oamenii nu vor muri, din ce ȋn ce mai mulţi – cum pare să se-ntȋmple deja - de foamete, frig şi imposibilitatea de a avea acces la servicii medicale, guvernele nu vor fi presate să schimbe nimic. Cȋt organizaţiile de caritate şi fundaţiile se bagă să prevină dezastrul, guvernele se vor mulţumi să nu facă nimic, sau, ȋn orice caz, s-o ţină tot aşa, făcȋnd pe plac corporaţiilor şi miliardarilor.

D-asta nu donez acestor asociaţii caritabile. Aş dona bucuros unui spital care să cumpere cărţi pentru pacienţi, jucării pentru secţia pediatrică şi i-aş plăti pe cei care ȋmping trollere pline cu dulciuri şi bunătăţi prin spitale. Aş dona, de asemenea, celor care cumpără jucării pentru copiii instituţionalizaţi. Dar nu voi dona celor care permit guvernelor să se sustragă de la obligaţia de a asigura nevoile de bază ale populaţiei!

E treaba guvernului să doteze spitalele cu echipament medical, şcolile cu manuale şi biblioteci, să dea locuinţe familiilor cu salarii mici, mijloace de ȋncălzire şi posibilitatea de a-şi cumpăra suficientă hrană sănătoasă. Numai că, guvernele nu mai au nici o responsabilitate, graţie benevolenţilor şi bunilor samariteni care, prin acţiunile lor, pur şi simplu, exacerbează situaţia şi vor face prăbuşirea şi mai rea!

Cȋnd şi de ce donez

Caritatea ca impostură

Precizare: Să observăm că, din ce se donează mai mult, din aia, bolnavii şi nevoiaşii care necesită ajutor, sunt mai mulţi. (Nu, nu e de la schimbările climatice!)

Charities Make Things Worse. 

Why I don’t give, and you shouldn’t either

by Tony Atkinson - https://medium.com/the-curmudgeon/charities-make-things-worse-e9d685c38f88

Partea I-a

traducere -

“Caritatea face mai mult rău. Eu nu donez şi nici tu n-ar trebui s-o faci!” (Doar ţintit, pentru cunoscuţi)

“Caritatea ca impostură

Ȋntr-una din primele scene din A Christmas Carol, Scrooge e vizitat la birou de doi “bărbaţi voinici şi plăcuţi privirii”, care ȋncearcă a-l convinge să facă o donaţie ȋntr-un fond de care se-ngrijeau, “pentru a cumpăra Săracilor cȋte ceva de-ale gurii şi ceva să le ţină cald”. Făceau asta de Crăciun “pentru că e momentul din an cȋnd, mai mult ca alte dăţi, Abundenţa de sărbători te-ndeamnă să Dăruieşti”.

Scrooge precizează că el nu ţine sărbătorile iar, pentru nevoiaşi, are o listă scurtă de opţiuni nu tocmai plăcute, ȋntre care programele sociale de stat, pe care şi el le ȋntreţine (prin taxe); n-are chef să dea mai mult. Aceia care sunt săraci, zice el, să se mulţumească cu ce primesc. După un schimb de vorbe, menite să-i facă pe domnii prezentabilii să pară filantropi şi pe Scrooge, să pară un necioplit, cel din urmă le dă viteză cu fraza “Fiecare om trebuie să-şi vadă de treaba lui şi să nu se bage-n viaţa altora, iar asta e destul.”

Azi dimineaţă, cȋnd făceam cumpărături la Tescos, am fost abordat de o femeie bine ȋmbrăcată - care ȋmpingea un troller plin de alimente de cea mai scumpă calitate - pe culoarul cu conserve, de unde ȋmi luam roşii tocate pentru lasagna.