Se afișează postările cu eticheta Alegeri locale. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Alegeri locale. Afișați toate postările

joi, 15 octombrie 2020

PSD nu mai e


PSD se preface a dezavua intenția PNL de a ține alegerile parlamentare pe 6 decembrie, dar mărește salariile angajaților din învățămînt, cu 2 000 lei, ca să-și asigure un număr consistent de voturi. Suplimentul, nesimțit de mare, este justificat prin upgradarea acestei categorii profesionale, pînă “în linia întîi”, în lupta cu covidu’, deși, rînd pe rînd, după cum vedem, școlile trec în scenariul roșu, adică fiecare la casa lui.

Să chemi oamenii la vot, să-și aleagă legislativul, într-o țară unde legile nu mai sunt luate în considerare de la începutul pandemiei, este culmea manipulării.

De vreme ce, avem aleși locali care nici măcar n-au cetățenie română, oare ce-o s-avem în Parlament?

duminică, 16 decembrie 2012

ARD s-a desființat. PDL nu e nici cal, nici măgar!





Acum că PDL-ul e frunză-m vânt sau tijă de păpădie după ce i-a zburat puful, toată presa îl căinează ca și când n-ar fi avut nici un amestec.

Pe de-o parte, presa “îndosariaților” de stânga se preface a-i vrea binele, pe de altă parte, presa cresținilor și monarhiștilor trage de cea mai rămas din partid să se înființeze, fie ce-o fi, polul de dreapta. Nu contează că d-acolo i s-a tras PDL-ului, dacă tot e să moară, să lase o doctrină de clasă în urmă, ca s-avem și noi.
PDL-ul, la rândul lui, se întreabă unde a greșit și dă și la presă, pe surse, ca să pară sincer. C-o fi de la tăieri de salarii, c-o fi de la T.Băsescu sau de la mișcarea “ingenioasă” de a se ascunde în inima dreptei, e încă în coadă de pește. Se mai spune că PDL-ul a crescut artificial datorită “locomotivei” dar, nici asta, nu e pe deplin adevărat. PDL-ul, cel puțin o vreme, a avut personalități recunoscute și votate.