Trebuie să vă faceți site, numai așa se vor împuțina
furăciunile!
|
Zilele trecute, invitații dintr-o emisiune de la Realitatea tv au fost
întrebați ce Românie și-ar dori, sau așa ceva. Nu e prima dată când se pune o
astfel de întrebare iar răspunsurile sunt previzibile: o țară în care să vrei
să trăiești, cu venituri rezonabile, învățământ, sănătate-bune, fără coruptie
ș.a.m.d. De data asta, cineva a zis că și-ar dori o Românie în care să poți
trăi fără să te gândești la politică.
De fapt, nu despre politică e vorba ci despre politicieni! Despre
politicieni și ambițiile lor personale, averile lor, copiii lor (nu prea deștepți, chiar deloc!),
dosarele lor în Justiție, dosarele lor de securitate păzite de CNSAS,
împărțirea țării și a șpăgilor între ei și lupta lor cu electoratul, care nu-i mai
vrea. Patru posturi de televiziune, cel puțin, trăiesc numai din așa-zisa
politică. Rubrica METEO face ședințe la guvern pe care interfața tv le
transmite în direct, fiecare partid are comunicatori care s-au transformat în
asistente tv pentru sutele de talk-show-uri politice, ONG-iștii, indifferent de
obiectul de activitate, își schimbă discursul într-unul politic imediat ce
primesc o sponsorizare de la buget iar astrologii sunt invitați doar ca să
spună ce șanse…au candidații la președinție. S-a ajuns în asemenea hal din
cauza inflației de presă care, nefiind în stare să-și formeze un public
propriu, se nișează politic pe electoratul unui partid sau altuia, unui lider
sau altuia și mai nou, încearcă să împartă publicul în stânga și dreapta. De
fapt, cam toți se bat pe același public votant, amator de taclale OTV-iste și
intrigi politicianiste. Că doar d-aia le zice actori politici!