sâmbătă, 24 iulie 2010

MADALINA MANOLE


SANTAJ POST-MORTEM DE LA CATALIN RADU TANACU SI PUIU LU' TANACU
CNA-ul cred că, din nou, e mort, pentru că altfel nu se explică cum îl lasă pe acest scelerat de PRO-tv să vorbească atatea zile la rand despre blesteme, vrăjitoare şi “calea bisericii” unui popor care face coadă la moaşte ca să facă vrăji lipind două lumanări în apropierea “sfintei” ca să se împlinească căsătoria.

Biserica, pe de altă parte, care a adus turma în halul ăsta de degradare şi care a distrus credinţa înlocuind-o cu venerarea cadavrelor, tace malc, după ce a distrus-o pe fata asta cand era vie, minţind-o că o poate ajuta şi netrimiţand-o la doctor pentru ca, mai apoi, s-o afuriseasca moartă, refuzandu-i slujba obişnuită. Alături de presă, biserica ortodoxă romană este cea mai răspunzătoare de această decadere in comuna primitivă a unui popor în care, pe cat e de mare deşteptăciunea unora, pe atat e de periculoasă înapoierea mintală a altora. O ţară unde se dezgroapă cadavre, se ard şi li se bea cenuşa, pentru Dumnezeu, n-are nevoie şi de “cadavre sfinte” care se înmulţesc în fiecare an doar pentru că pulpana popii e mai largă chiar decat fustele ţigăncii descantăcioase. Pană la urmă, sfiinţiile lor îşi vor deschide un supermarket de moaşte de unde să ne cumpărăm fiecare cate un os de închinare cu care să umblăm la gat pe post de amuletă. Pană atunci însă, cred c-o să plecăm care-ncotro pentru ca asta nu e o ţară unde să-ţi creşti copiii.

Psihologii n-au făcut nici ei faţă cu brio situaţiei: unii au spus prostii alţii s-au ferit să spună mare lucru. De ce nu spuneţi, oameni buni, că o persoană poate să fie adusă în pragul sinuciderii prin şantaj, insulte şi descurajări permanente? De ce nu spuneţi ca ea a refuzat psihologul sau psihiatrul pentru că un diagnostic venind de la ei îi distrugea orice drept asupra copilului şi chiar asupra propriei vieţi? De ce nu spuneţi că şi oamenii puternici au un călcai al lui Ahile şi că, foarte probabil, psihopaţii din jurul ei o ameninţau că o fac de ras, într-un fel sau altul, exact cum se întamplă acum la Pro-tv Tanacu?
Pro-tv-ul a ameninţat încă o dată cu supremaţia presei, principala formă de fascism din zilele noastre, şi ne-a făcut să ne dăm seama că, şi dacă ne-am sinucide în masă în semn de protest, presa tot ar avea dreptul să facă bani din cadavrele noastre şi să arunce lături pe memoria noastră.

In ceea ce priveşte intelectualii, societatea civilă, ONG-uri care nu ştim pe cine reprezintă, n-avem nici o nădejde nici acum cum n-am avut nici înainte.

Iar dacă se mai întreabă cineva de ce n-a lasat Dumnezeu să se-ngăduie comunismul cu biserica, răspunsul e următorul: din acelaşi motiv din care dovlecii nu cresc în copac.