Am aflat de ce așa-zisul certificat verde îți dă drepturi, nu îți ia și de ce Statul a eșuat. https://freefrompress.blogspot.com/2021/10/perversiuni-cu-drepturile-omului.html#more
Pregătiți
ortopedia, căci mulți se vor împușca în picior!
Acum vreo două zile mi-a zis cineva că prim-ministrul marilor
speranțe, F. Câțu, ne-a făcut proști. Analfabeți functional, după noile norme.
Ciudat, dar, la auzul veștii, cum se spune la microfon, am
avut un acces de rîs, instant, în loc de obișnuitele complimente de spart capul
adrisantului. O fi bine, o fi rău?! După care, am zis că trebuie să-l audiez pe suspect, personal, în
context, că parcă nu-mi vine să cred.
Ieri, însă, ieșeau broaște din televizor. Toți înghesuiții
social-politici de la putere ne făceau proști.
Să observăm lucruri! Autoritățile înalt-competente nu folosesc niciodată cuvîntul “lege”. https://antipresa.blogspot.com/2021/10/regula-ordinea-si-masurile.html#more
E multă tensiune la mansardă, aliații se sufocă sub măști,
convingerile se clatină. S-a ajuns într-un punct mort. Unii dau înapoi și
calcă-n dosare. Sau în Cioloș. Alții încearcă să-și potrivească pașii cu Președintele
lor, al tuturor, dar, dacă s-ar putea, să vină fiecare cu muzica lui de-acasă.
USR-iștii au niște degete pofticioase în cheselele cu dulceața fondurilor din Sănătate
și niște spitale pe care le mănîncă din ochi. E greu de suportat, nu poți să te
saturi de la distanță.
Apropo, am aflat, de la sursă, cum se fabrică o afacere, în stilul Salvatorilor intrați în politică.