Pămȋntul devine o navă spaţială
The Economics of the Coming Spaceship Earth
Kenneth E.
Boulding
In H.
Jarrett (ed.) 1966. Environmental
Quality in a Growing Economy, pp. 3-14. Baltimore, MD: Resources for the Future/Johns
Hopkins University Press.
First
presented by Kenneth Ewart Boulding at the Sixth Resources for the Future Forum on Environmental
Quality in a Growing Economy in Washington, D.C.
on March 8,1966.
“Suntem acum
ȋn mijlocul unui lung process de tranziţie ȋn ce priveşte imaginea pe care omul
o are despre sine şi mediul ȋnconjurător. Omul primitiv şi, ȋntr-o mare măsură,
omul civilizaţiei timpurii, se imagina ca fiind locuitor al unui spaţiu, potenţial,
nelimitat. Şi, pentru o lungă perioadă de timp, a existat un loc, undeva,
dincolo de limitele cunoscute ale aşezărilor omeneşti, ceva ca o frontieră.
Adică, exista permanent un alt loc unde să migreze, cȋnd supravieţuirea devenea
dificilă, fie din cauza deteriorării mediului ȋnconjurător, fie a deteriorării
structurii sociale ȋn locurile unde trăiau oamenii. Imaginea frontierei e
probabil una dintre cele mai vechi imagini ale omenirii, deci nu e surprinzător
că ne vine greu să scăpăm de ea.
Totuşi,
treptat, omul s-a obişnuit cu noţiunea de pămȋnt sferic şi sferă ȋnchisă de
activitate umană. Cȋteva spirite evoluate din Grecia Antică şi-au dat seama că Pămȋntul
e o sferă. Abia ȋn secolele XV – XVI, odată cu circumnavigaţia şi explorările
geografice, faptul că Pămȋntul e rotund a devenit cunoscut şi acceptat pe scară
largă. Chiar şi ȋn sec. XIX, harta cea mai răspȋndită era proiecţia lui Mercator,
care a văzut Pămȋntul ca pe un cilindru - ȋn esenţă, o suprafaţă plană a
globului pămȋntesc ȋndoită ȋn această formă – şi abia ȋn al II-lea război mondial,
odată cu dezvoltarea erei aviaţiei, planeta sub formă de glob a intrat cu
adevărat ȋn conştiinţa publică.
Chiar şi
acum, suntem foarte departe de a fi realizat ajustările morale, politice şi
psihologice implicite acestei tranziţii, de la planul nelimitat, la sfera
ȋnchisă. Economiştii, mai ales, cei mai mulţi dintre ei, n-au reuşit să
ȋnţeleagă ultimele consecinţe ale tranziţiei de la planul nelimitat, la sfera
delimitată. Există o ezitare ȋn utilizarea termenilor de “ȋnchis”/”deschis”, ȋn
privinţa asta, deoarece au fost folosite cu multe nuanţe. Cu toate astea, e
greu de găsit termeni echivalenţi. Sistemul deschis are, ȋntr-adevăr,
similitudini cu sistemul deschis al lui von Bertalanffy, prin faptul că susţine
menţinerea unei părţi din structură, ȋn timpul transferului, de la input
la output. [intrare/ieşire]
Ȋntr-un system ȋnchis, rezultatul tuturor părţilor sistemului
depinde de părţile componente. Nu există intrări, nu există ieşiri; pentru că,
ȋntr-adevăr, nu există “ȋn afara” sistemului. Sistemele ȋnchise, de fapt, sunt
cazuri rare ȋn cadrul experienţei umane - ȋn fapt, sȋnt aproape necunoscute –
pentru că, dacă ar exista cu adevărat sisteme ȋnchise ȋn jurul nostru, n-am
putea, sub nici o formă, să introducem sau să primim informaţie, ȋn şi din
system – rezultă că, dacă ar fi cu adevărat ȋnchise, nici n-am conştientiza că
există. Nu putem afla despre un system ȋnchis decȋt dacă suntem participanţi.
Unele societăţi primitive, izolate, se asemănau cu un system ȋnchis dar, chiar
şi acestea, aveau schimburi cu mediul [intrări/ieşiri].
Toate organismele vii, inclusiv omul, sunt sisteme
deschise. Primesc input-uri sub formă de aer, hrană, apă şi deversează
excremente şi gaze urȋt mirositoare.
Privarea de
input-ul aer, chiar şi pentru cȋteva minute, e fatal. Lipsa abilităţii de
schimburi cu mediul, de tip input/output e fatală. De aceea, toate societăţile
umane au fost sisteme deschise. [societăţi deschise]
Au primit input
din pămȋnt, atmosferă, ape, iar ca output au deversat ȋn aceleaşi
rezervoare; intern, oamenii produc input sub formă de copii şi output
sub formă de cadavre. Dacă am avea capacitatea de a livra continuu input
şi de a scăpa de output, un system deschis, de felul acesta, ar putea
exista pe termen nelimitat.
