joi, 20 septembrie 2012

FESTIVALURI DE TOAMNA



Despre festivalurile de toamnă aflăm de la televizor de-abia după ce au avut loc pentru că, nimic nu e gratis, dacă nu e cu scandal. Festivalurile de toamnă, totuși, în ciuda faptului că presa nu le suferă, au mare succes, inclusiv la clasa de mijloc, având în vedere ce mașini încăpătoare le frecventează.

In principal, aceste sărbători cu vânzare sunt niște zile ale recoltei la care merg mai ales cei de la oraș ca să cumpere produse tradiționale făcute după rețete “secrete” păstrate din moși strămoși, după cum zic încuiatele astea care le prezintă la televizor, în fapt, produse de casă ce se găsesc mai în fiecare gospodărie bine dotată de la țară.

Produse după rețete tradiționale nu se prea găsesc în supermarket iar dacă sunt, sunt foarte scumpe prin comparație cu gunoiul la preț redus permis de statul nostru iresponsabil care acoperă, în felul ăsta, adevărata putere de cumpărare a românilor. Drept pentru care, după ce se îngrașă tot anul cu diete și salate, cunoscătorii merg la aceste târguri și cumpără șuncă, brânză, cârnați și pastramă cu care se dreg după rața cu portocale. De asemenea, mustul înlocuiește pentru o zi sucurile chimice, vinul și chiar țuica, pentru care nu cred că s-a inventat deodorant de cameră care să-i șteargă urmele, se întâlnesc în portbagajele de SUV-uri. Aprovizionarea de la “țară” și servirea neconvențională, mirosul de foc de lemne și toamnă caldă sunt, pentru orășeni, un lux interior la care se întorc o dată pe an, doar în vizită.

Sigur, ei vin ca la un muzeu de unde cumpără suveniruri comestibile, spre deosebire de fanii unor astfel de târguri care dorm acolo vreo două zile și sunt amatori și de spectacole folclorice care se țin spre seară când foamea, setea și vânzările ating apogeul.

Noi, ceilalți, mergem dimineața când îți sar în ochi lucruri insignifiante cum ar fi “gospodarul” care abia s-a sculat și, departe de orice sursă de apă, își bagă mâna în borcanul cu murături, din care o să ne vândă și nouă mai târziu, și scoate o acritură ca să se dreagă sau brânzovarul care-i scoate mâna de sub fustă “gospodinei” rotunjoare care-l impinge mai încolo îmbujorată, ca să te servească.

Pe lânga asta, prețurile sunt cam prea mari, produsele pot fi și stricate (nesărate la timp, vechi sau prost depozitate)iar cerșetorii, “cârciumarii” la mâna a doua și plasticul au început să strice tradiționalul.

Fiindcă cel mai mult se vorbește despre Bran, de zici că doar acolo se mai întâmplă transhumanța, se cuvine să spunem în ce constă “specificul” locului: în afară de faptul că pastrama care se vinde este cea mai proastă calitativ iar boțul de mămăligă aproape goală se vindea acum câțiva ani cu o sută de mii, băștinașii urinează râuri după dealul abrupt la poalele căruia își lasă turiștii banii și se-nfruptă din tradițional.

Chiar și așa, toată nădejdea noastră stă în păstrarea acestui tradiționalism culinary, pentru că agricultura industrială, multă, proastă și scumpă, după ce a îmbolnăvit toată lumea civilizată, amenință omenirea cu foametea. Nu-i vorbă, că și țăranul român a început să se dedea la hormoni de creștere și la sămânță de import iar rezultatul e că marfa zace nevândută pentru că nu mai poftește nimeni la ea, dar să sperăm că-i trece! Hormonii, E-urile și OMG-urile trebuie interzise, la fel și produsele care nu respectă rețeta originală. De asemenea, n-ar trebui vândută nici o palmă de pământ celor care intenționează să deterioreze natura!

Exemplu de dezastru culinary:

Pate cu ficat de gâscă: apă, slănină, carne de pasăre 10%, ficat de pasăre, ficat de gâscă 5%, piele de pasăre, mix de condimente (condiment și extract de condimente, agenți de îngroșare: caragenan, gumă guar, colorant, carmin, arome, zaharuri, proteină animală din carne de porc, albuș de ou), sare, ceapă, conservant: nitrit de sodium. Asta da, rețetă secretă păstrată cu sfințenie!Am citit-o cu lupa, la lumină naturală!