Oamenii trăiesc ȋn grupuri, nu ȋn turme.
Minimalismul, ca să ne ȋnţelegem, e un
lux. Nu e vreun legămȋnt de sărăcie. E despre cum ar fi ca, ȋn loc să-ţi
cumperi o grămadă de mărunţişuri, cu aceiaşi bani, să-ţi achiziţionezi un
singur obiect de valoare, pe care ȋl plasezi ȋntr-o parte a camerei cu vedere
la Alpi iar ȋn cealaltă parte pici tu ȋn admiraţie ȋn singurul fotoliu din
ȋncăpere. Şi meditezi, printre
aţipiri, la cȋt de comod şi estetic e un trai simplu, neaglomerat. Mă dau ȋn
vȋnt după ipocriziile deluxe.
Ȋn acelaşi timp, cred că ne permitem şi noi cȋte ceva, mai ales dacă se dovedeşte a avea dublă ȋntrebuinţare, a doua fiind desprinderea de trunchiul comun al conformismului de sărbători.
