 |
| IURIE DARIE |
HAPPY HOUR! 
S-a terminat, în sfârșit, calvarul unui actor în această
lume aflată și ea la un capăt de drum unde s-au adunat toate abjecțiile care se apără
de un nou început răspândind o duhoare de speriat.
După ce, în urma căderii regimului communist, presa liberă
dar în jugul patronilor a înnoit divertismentul cu râsul de plastic, artiștii
de dinainte de ”89 au fost puși într-o conservă veche de “tristă amintire”, cum
spune o vorbă din limbajul de lemn capitalist. Actorii n-au mai avut în ce să
joace, cântăreții n-au mai fost dați pe radio și televizor iar talentul nativ a
fost înlocuit cu hahalerismul și râsul înregistrat. Cu alte cuvinte, râsul a
rămas de două feluri: râsul prostului cu mâncarea în gură și mâna la prohab și
râsul înregistrat pe bandă ca să-ți facă poftă. Cei care nu se încadrează în
astea două categorii sunt aceia care ies triști în sondaje. Apoi, aplauzele
n-au mai fost spontane în lumea liberă, ele erau declanșate de către
realizatori, uneori cu rugăminți insistente, după modelul: aplauze, vă rog, că
merită!
