Când s-a auzit că judecătoarea Curții Constituționale,
Aspazia Cojocaru, a primit “amenințări” înainte de verdictul asupra suspendării
din cauză de “încălcări grave ale Constituției”, am crezut că vre-un politician prostănac, din
care avem mulți, i-a sugerat vre-o schimbare din funcție sau așa ceva. După
modelul Antonescu, Ponta, Corlățean, adică incompatibilități inventate,
amenințări cu “reorganizarea” sau modelul A. Năstase: “procurorii execută, nu
i-au decizii”. Astăzi , însă, am aflat că doi polițiști și un deținut au
amenințat-o cu moartea pe judecătoare. Pentru asta au trebuit să-i afle numărul
de telefon, chipurile, intrând într-o bază de date.
Despre reprezentanți ai Poliției Române am auzit foarte mult
în ultimii ani și mai mult de când uzurpatorii nebuni și-au tras guvern. Mai întâi,
pe când s-au aliat întru guvernare PDL-ul SI PSD-ul, numirea unui ministru de interne a fost mai grea decât
facerea lumii. Apoi au apărut stenogramele cu Cătălin Voicu zis
Două Mâini în care,
papițoiul voia să transforme toată țara în “rețeaua” lui. DGIPI s-a ițit și ea
ici și colo cu “informațiile” ei folosite pentru orice, numai să descopere corupția
internă, nu.
In ultimii ani, Traian Băsescu, lupta anticorupție și criza i-au scos din nervi pe “milițienii”
rămași în sistem care erau obișnuiți “într-un fel”. Toată țara a văzut demonstrațiile cam prea în forță și de
prost gust ale sindicatelor MAI dar, mai ales, afirmațiile cam de “pușcărie”
ale liderului de sindicat Cornea care amenința că disponibilizații din MAI se
vor apuca de infracțiuni că ei știu cum se fac. Asta e și acum lider! Pe cel
deștept, pe care l-am remarcat acum câțiva ani, nu l-am mai văzut.
In fine, instituțiile statului român, ca și mulți români, nu
sunt dintre cele mai “curățele” din punct de vedere legal. Totuși , Ministerul
de Interne părea să-și facă ordine continuu în ciuda Şoricilor care-l făceau de
râs din când în când.
Surpriza sinucigașă din cazul Năstase i-a scos, din nou, în evidență, pe polițiști iar finalul i-a
lăsat un pic încețoșați în ochii noștri dar premianți în ochii altora. Nebunul
Ponta le-a transmis toată susținerea și ministrul Rus a alocat bani de două ori
pentru angajații MAI, inclusiv pentru ce bine au fost păzite alegerile. Oricine
are nevoie de bani și poate că-i și merită, numai că, pe seceta asta, cam bate
la ochi!
Totuși, în ultimii ani, polițiștii și procurorii au muncit
mult să trimită în judecată clanuri criminale care erau tratate chiar și de
presă ca ceva cu care trebuie să te obișnuiești la fel cum te-ai obișnuit să dai “dreptul”.
Trebuie spus că, ce au făcut polițiștii acoliți la suspendare,
e foarte grav nu doar pentru amenințarea
în sine, să zicem c-a fost doar la intimidare, ci și pentru faptul c-au avut
tupeul. Lovitura de stat în sine le-a dat curaj s-o pună de un “război” pe față,
în care totul este permis.
Altfel, impresia, la momentul ăsta, este că instituțiile statului funcționează, în
mare, destul de correct și că doar corabia nebunilor, care este parlamentul, e, încă,
într-o derivă disperată. Dobitocul de Ponta spunea că, dacă schimbi oameni, nu
schimbi instituții. Ba, din contră, oamenii sunt totul!