vineri, 7 ianuarie 2011

REVELION 2011

Sărbători gargarisite

Ca în fiecare an, de sărbători, cand politicienii sunt în vacanţă, televiziunile se reped să parlească porcul dar şi să dea pomană celor “nevoiaşi” din prea plinul sufletului lor şi-al sponsorilor, dar numai în faţa camerei de luat vederi.
Anul acesta, ca mai an şi ca de douăzeci şi ceva de ani, reporterii dau indicaţii culinare preţioase: “capetele sarmalelor trebuie indoite inăuntru să nu pice carnea”(Ant. 1) iar conţinutul şi procesul tehnologic e un know- how esoteric: “reţeta de cozonaci şi sarmale e păstrată din străbuni”; la fel şi uratul pe bani în loc de mere şi covrigi e un “obicei păstrat cu sfinţenie din străbuni” iar “cartoful cu cruce” a intrat în tradiţie prin voia străbunilor post-decembrişti de cand orice tampită poate să cheme televiziunea acasă şi să împărtăşească şi altora prostia din capul ei.

In timpul ăsta, bucureştenii mergeau ca melcii spre munte în propriile maşini obişnuite să stea în traffic ore întregi în fiecare zi iar , în gări, “călătorii şi bagajele aşteptau cu nerăbdare…”(pro-tv). La Predeal îi aştepta Andreea Bălan să le cante “Liberă la mare”. Abia atunci şi-au dat seama de ce n-a fost căldură în tren.

Dar să nu uităm ce e Crăciunul: “Crăciunul e magic”. Ce trebuie să facă el? Să aducă “tripleta magică” în Ghencea, ce credeaţi?
In ajunul sărbătorilor s-a întamplat un lucru tragico-politic, o tentativă de sinucidere de la trei metri înălţime a unui electrician din TVR( 20 mil. bani în mană), apparent pentru că i s-au tăiat 700 000 din întreţinerea copilului cu probleme. Presarii au profitat cat au putut, au cerut demisia guvernului dar, în final, s-au ales cu transmisii “în direct” din faţa spitalului de unde am aflat că omul este în operaţie “pentru a i se reface o reconstrucţie facială”. (Realitatea 8:40, 25 dec. 2010)

In sfarşit, de la un moment dat, mancarea se sleise în tuci, vasele trebuiau spălate că venea un miros de acru de la bucătărie iar vinul trezit duhnea din sticle şi de pe fundul paharelor, aşa că cineva trebuia să împrospăteze atmosfera că doar mirosul de cafea nu răzbea iar ratingul care îngurgitase “produsele tradiţionale din moşi-strămoşi” trebuia sculat cumva sau măcar întors pe burtă. Drept urmare, pe 27 dec. 2010, Realitatea s-a trezit leoarcă de sudoare cand şi-a dat seama că e iarnă:
“News Alert- Fenomene meteo periculoase
Azi va ninge şi se va depune zăpadă.
Ninsori în sud, centru şi zonele montane
Seara ninsorile cuprind şi Dobrogea.
Vantul va bate puternic şi va fi ger.”
Iar 13 ore mai tarziu:
“News Alert-In Bucureşti ninge de 13 ore.”

O problemă serioasă tratată superficial de către presă o reprezintă accidentele de maşină care au făcut 55 000 de morţi în 20 de ani (Bogdan Ficeag,Romania Liberă) iar indicaţiile rutiere preţioase date de Dan Boanţă gen: “Iată un exemplu despre care să nu faceţi niciodată.”, (Ant.3, 28 dec. 2010, 6:12) sunt inutile.
In rest, n-au lipsit din peisajul cu “temperaturi glaciare”: fi-ică, alco-ol, des-zăpezire sau denumiri de localităţi articulate cu forţa: Drobeta Turnul Severin, Targul Mureş etc.
Am mai aflat, că ne şi interesa, că “Hara e împotmolită în zăpadă” (pro-tv, 28 dec 2010. 19:00) iar pe 29 dec. un reporter tot de la ei s-a dat cu fundul de gheaţă la ştirile de la şapte ca să fie carlig pentru “sărbătoarea dintre ani” cand, nu-i aşa, “Totul trebuie să fie ca la carte, pregătirile sunt în toi”iar “banii puşi la saltea pentru masa de revelion” (30 dec. 2010, Realitatea, 17:10) trebuie cheltuiţi “pană la ora opt pană cand va fi deschis complexul commercial” pe “cele mai vanate produse”(Realitatea)

După care s-a dat “startul la distracţie” şi cum “băutura e sufletul petrecerii”, “din nici un coş n-a lipsit şampania pentru că aşa-i place romanului să petreacă de sărbători
Pe undeva “proprietarul s-a repliat repede ca să scoată ponoasele”(Realitatea, 31 dec. 2010, ) iar locurile în staţiuni sunt ocupate “ 2…9…80%” (, 31 dec. 2010)
Dar, să nu uităm că “distracţia e în toi” şi în cluburi unde “piftia” în chiloţi roşii dansează pe bară că asta e singura distracţie…ba nu! Am văzut-o şi pe Irina Loghin cantand în asemenea loc de “fiţe”(cum îl numesc cei care n-au proprietatea termenilor); noi am fi murit dacă am fi auzit muzică populară pe vremuri, da’ ăştia sunt …în felul lor.

Pană la urmă criza a fost numai în vocabularul presei după cum urmează:

“…şi pot folosi acei bani cu folos în altă parte” (Realitate 31 dec.2010, )
“carnaval la care angajaţii vor fi îmbrăcaţi în costume de carnaval”(Ant 3, 1 ian)
T. Băsescu “a declarat că nu a făcut nici o declaraţie într-o piaţă publică” (Real, 1 ian, )
abia începand cu orele dimineţii începe să ningă” (Real. 1 ian 2011 )
“aceşti salvamari eroici sigur vor salva situaţia” Zone Reality

C.N.A.-ul a venit cu daruri pentru presa asta de stransură pentru că şi el şi-a luat , probabil, prima bugetară de Crăciun şi le-a dat notă mare la “lectură”. Drept urmare, unii s-au obrăznicit: poetul-porc a stropit cu vulgarităţi mancarea boierească şi a împuţit de măscări conacul pe care l-a invadat iar pto-tv-ul a dat pe 1 ian. un film horror imediat după ştiri.
Urmează alte două luni de revelioane aşa că, dacă l-aţi dormit p-ăsta, luaţi altul din mers.

UPDATE:
“Aş vrea să vă povestesc o poveste reală.”-Mircea Radu, TVR1, , 1 ian.2011
“El va fi adus cu mandate de aducere.( despre Mircea Banias)”R, , 23 mai 2011
“vor urma să vadă care este următorul pas”(Realitatea, 21 sept. 2010, )