luni, 19 februarie 2018

Olimpiada de iarnă și Eurovisionul



Am vizionat, prin forța împrejurărilor și după vreo lună-jumate de teren forțat, oarece Eurovision și Olimpiadă de iarnă, timp în care m-am scutit de știrea globaliștilor despre creșterea perpetuă a prețului la ouă în Romînia. Preț care, de altfel, a scăzut, de cîteva săptămîni, la 45-50 bani, adică la prețul de vara trecută. Dar, sigur, scopul acestei știri nemuritoare, însoțită îndeaproape de prognoza meteo plină de “noi cicloni periculoși” ne generează nouă obișnuitul telefon de peste hotare, de batere în retragere, după modelul: Ce-am văzut la televiziunile românesti… Lumea sărăcește din ce în ce… Doooamne, ce e în România…?! Nici nu-mi vine să mă mai întorc!
Dar, umflarea ouălor în TV - care poate fi și-o boală, nu doar inflație – trebuie să fii impactat (nu-i așa?!) o lume întreagă, dacă nu cumva transmisiunile, din oră în oră, pe n-șpe televiziuni, nu vor fi speriat chiar, cu viteza sunetului, obișnuitul asteroid care trece pe lîngă noi, de cîteva ori pe an, la o aruncătură de băț de cîteva milioane de km.

joi, 15 februarie 2018

15 Februarie, Ziua Națională a Rîsului

În România. Fiindcă nu ne spune nouă OMS, FMI sau ONU cînd să rîdem! Noi ne facem singuri de rîs.

Briefing. Conferința de presă a Ministrului Justiției Tudorel Toader, întors de urgență din Japonia în urma ordinului dat de Codrin Ştefănescu “Tudorele, fă ceva!”.

Ministrul Justiției: - Vă rog, lăsați microfoanele și îndepărtați-vă de pupitru. Bun. Am fost într-o vizită în Japonia de unde m-am întors cu bani pentru a construi în România un complex de clădiri și birouri dedicate Justiției. Cît privește revocarea L. C. Kovesi, mă mai gîndesc o săptămînă și, pă joi așa, vă spun ce-am hotărît. La revedere!

Briefing. Conferința de presă a președintelui K. Iohannis pe tema înlăturării L. C. Kovesi de la șefia DNA.

luni, 12 februarie 2018

Oh! Sf. Valentin, Ziua îndrăgostiților!



O malformație a inimii dobîndită de cei născuți după Revoluție în urma unor emisiuni radio/tv, criminale în serie, cu titluri gen Lumea întreagă sărbătorește Ziua îndrăgostiților!, Sărbătoriți sau nu Ziua îndrăgostiților?, Sf. Valentin se sărbătorește la orice vîrstă! (ca să fie buni și pensionarii la ceva, acum că Lagarde - șefa Fondului – le-a pus gînd rău), urmate de aceleași discuții interminabile despre corespondentul patriotic, a lu’ Dragobete, care ni-i mai aproape de cămeșă dar și de nădragi și cu care te scoți mai ieftin decît în club/pub.

vineri, 2 februarie 2018

Vaccinul universal




Pînă unde merge Prevenția?

S-a descoperit vaccinul universal care previne cancerul și multe alte boli: Înlăturarea cauzelor!

Ce avem, în plus, de cînd “romînii sunt din ce în ce mai bolnavi”: