joi, 25 octombrie 2012

ZIUA REGELUI




Regele Mihai I s-a născut la 25 0ct. 1921, în același an cu Partidul Comunist Român cu care, ca un blestem, se sărbătorește și la 91 de ani.

luni, 22 octombrie 2012

GIGI BECALII CONTINUA




RTV-ul s-a instalat permanent în fața palatului becal ca să transmită în direct și-n exclusivitate, de la locul faptei, reality-show-ul care s-a ales de politica românească de când și-a băgat presa coada cât să ne miroasă.

Astfel, Becalii are propriul lui post de campanie electorală, prin intermediul căruia, poate să-și asigure alegătorii cerșetori din sectorul 6 că, dacă va fi ales, va curge lapte și miere pe străzile lor și, după cum îl știm, va mirosi a smirnă chiar și la ridicarea gunoiului. Pentru că știe de ce a fost ales de Antonescu, Becalii face “servici” de căte ori apare și, în afară de explicațiile pe care le dă referitor la opțiunea sa ideologică, își atacă adversarii sau își dă în stambă și grăiește adevăruri pe care gașca lui n-ar vrea să le audă.

De exemplu, ultima oară când a electrizat praful de pe televizor povestea de ce îi place lui PNL-ul în detrimentul PDL-ului:  liberalii, zice el, au făcut și ei afaceri legale sau chiar ilegale dar s-au purtat altfel decât PDL-iștii. PDL-ul, zice Becalii, se poartă ca gangsterii care iau tot teritoriul și nu dau nici un commission pentru nici o “femeie”,  pentru nici o “cocaină”, mă-nțelegeți?  Dacă reușește el să fie ales, odată ajuns acolo, “înăuntru”, va reuși să “corupă” un sfert dintre senatori și deputați. Chireac râde pe telefon, moderatoarea încearcă să-l tragă de hăț: Atenție la vorbe, domnu’ Becalii! Apoi, “distinsul europarlamentar”, cum îl gratulează Chireac, se plânge că nu mai are timp să fie politician pentru că RTV-ul îl ia cu “carul” în fiecare dimineață la prima oră. In ceea ce privește comportamentul său de distins liberal, lumina ochilor lui Crin Antonescu a declarat că e consiliat de către Dan Samson, fiul ministrul Dobrițoiu, pentru cunoscători, ăla care mâna alegătorii la vot cu interlopii. Samson i-a zis să nu-l vadă scoțând un leu în campania asta, “în fața camerelor”, zice Becalii, ca și când ar fi singur cu moderatoarea. El o să facă tot ce trebuie pentru că toate organelle lui, inclusive “ficatul și plămânul” sunt cu PNL-ul iar “clima” USL-ului îi priește. “Ați văzut ce i-am făcut lui Pavelescu aseară?”, zice el. Omul dăduse probă de lucru ca să demonstreze că “suntem toți în aceeași armată”.

In final, pentru că tot se pornise, l-a afurisit pe Tăriceanu c-a ținut cinci neveste și l-a binecuvântat pe Antonescu pentru că “emană dragoste, inspiră dragoste”. Cu alte cuvinte, bietul fraier și-a mai găsit un Dumnezeu față de care a dezvoltat un atașament exagerat, doar pentru că a fost băgat în seamă de unul din sfera înaltă a politicii.

A încheiat spunând ceva cu “Impăratul Hristos” și a promis că el “sfințește sectorul”.

marți, 16 octombrie 2012

BECALI INTRA IN PNL



In ultima vreme, un extremist musulman a amenințat România cu terorismul, lovitorii de stat au intrat pe listele partidelor puciste, Ponta Nebunul vrea să bage serviciile și Parchetul sub dictatură parlamentară, scriitorul Mircea Cărtărescu a fost jucat în picioare de către intelectualii din presă, un cercetător britanic a avertizat că ne paște o pandemie de febră hemoragică, România e pe locul 4 în Europa la riscul de dezastre naturale: secetă, inundații, incendii și alunecări de teren iar Becalii s-a înscris în PNL.

Românii au reacționat vigilent ca-ntotdeauna și au făcut o tocăniță record.

La emisiunea Laurei Chiriac de la RTV, emisiune quality nu ca altele, tabloide, cu invitați unul și unul, moderatoarea poticnită în propria sclifoseală a lansat candidatura Tăunului de fotbal. In timp ce invitații îl momeau cu complimente, muscoiul liberal povestea cum s-a întâmplat: “șeful casei”, Antonescu, l-a invitat în Peneleu și l-a pus “la masă”. De ce intră el în coșmelia asta politică? Pentru că e “născut liberal” dar are și o legătură cu Dumnezeu deci, e de dreapta. “Personalitate puternică”, zice RTV-ul. Si apoi, zice Tăunul, lui îi place Crin Antonescu pentru că e mai ascultat în partid decât alții și, întotdeauna, a avut o relație extraordinară cu ăsta pentru că, de câte ori s-au întâlnit, s-au tratat cu respect. In Parlamentul European n-are ce face și nu se simte util, zice el. Invitatul de seamă Val Vâlcu îl susține din studio și precizează că Becalii merită un loc eligil în PNL pentru tot ce-a făcut la referendum. Asta îi aduce aminte politicianului libecal că și Antonescu i-a povestit cum îi zicea lui Ponta de el: Mă, ăsta se bate cât tot USL-ul la un loc! Sigur, libecalul oferă un sediu de 1 mil. euro și, dacă e nevoie, vine și cu bani, că el e “om de condiție”.Marius Spânu de la PDL fusese și el invitat,de la distanță, să se pronunțe dacă nu cumva are fiori reci pe șira spinării de frica “adversarului redutabil Becalii”. Omul a zis ceva de oamenii simpli pe care i-a ajutat Tăunul și despre intelectualii liberali care nu știu dacă.... Becalii a zis că, ba din contră, “profesori, doctori, academicieni” îl iubesc și-l înțeleg pe el. E adevărat, l-am auzit acum câteva zile pe academicianul Răzvan Teodorescu bucurându-se ca un copil că se va “anima” Parlamentul cu acest new entry pentru că șandramaua,pare-se, lâncezea a plictiseală.

In final, Becalii a promis că va pune sigla PNL-ului la Palat, pe șemineu. Deasupra va atârna o “mare cruce”.