joi, 13 iunie 2013

PRESEDINTELE DECLANSEAZA UN NOU REFERENDUM




Ei, se făcea că, pe când demonta Crin Antonescu Constituția României în bucățele mici și, unde nu se deșuruba, o lovea cu ciocanul iar jucăria gălăgioasă cu arcurile sărite, Tudor Chiuariu, încerca s-o asambleze la loc folosind piese din alte legi, încă președintele țării, Traian Băsescu, funcționa în legea lui, adică după Constituția acum în vigoare.

Astfel, după ce poporul, cucerit, se predase demolatorilor statului de drept iar Președintele, după ce fusese mototolit și aruncat în praf într-un garaj, se retrăsese în borta de la Cotroceni de unde iradia pace și liniște peste invazia de lăcuste USL-iste, Traian Băsescu a învârtit cheița de la sipetul cu amintiri. Câte lucruri lustruite de patina timpului o fi găsit el acolo, nu știm, însă, deocamdată, referendumul de subțiere a numărului de politicieni i s-a lipit de degete.