miercuri, 1 iulie 2015

-Cum te cheamă pui de comunitar?

-Cum te cheamă pui de comunitar?
-44%.

Din cauza “revoluției” încropite în direct la televizor care, din stângăcie, a devoalat realitatea mult mai bine decât vor fi văzut-o cei din stradă, mulți români au rămas muți și nu și-au mai revenit. De-asta, gureșii, oportuniștii și exhibiționiștii au fost primii care s-au înfruptat din dreptul la liberă exprimare și au ajuns să conducă țara din cutia cu sticleți. 

Anti-bullying de presă
Astfel, una din primele emisiuni… libere (la Tele 7 abc, cred) a fost una de… ghicit în cărți în direct, un format dintr-o moderatoare și evident o ghicitoare. Moderatoarea prelua telefoanele și, din când în când, își aranja părul dând din cap într-o parte și alta sau trimițându-l cu degețelele înapoi pe spate când pleata vopsită gros adăsta pe umeri de plictiseală (aia cu mâinile răsfirând șuvițele de la tâmple spre moalele capului a apărut mai târziu, în generația Monica Columbeanu) iar ghicitoarea îți spunea la fix dacă vinzi un teren, dacă pici la pat bolnav  și alte chestii pe care mureai dacă nu le știai anticipat.

Emisiunea a durat cam până când gazda a intrat în conflict cu invitata pe tema reîncarnării, mai précis, bibliotecara din antecamera cărților de ghicitori a sărit ca arsă când i s-a spus că s-ar putea să fii trăit mai multe vieți cu mai multe înfățișări și că s-ar putea să i se mai întâmple asta și după ce această existență se va fi gătat.

În fapt, a avut o reacție de-a dreptul caraghioasă- în fond cine poate să bage mâna în foc pentru toate aceste teorii neverificabile- spunând că ei îi place cum a făcut-o Dumnezeu acum și viața ei așa cum e și că nu vrea să fii fost altfel vreodată, cum ar veni, Doamne ferește!, să fii fost mai urătă, mai săracă și cu alte beteșuguri. Sau s-o aștepte, peste timp, vre-o pacoste de viață, atât de imprevizibilă că nici în cărți nu s-arată.