miercuri, 1 iulie 2015

-Cum te cheamă pui de comunitar?

-Cum te cheamă pui de comunitar?
-44%.

Din cauza “revoluției” încropite în direct la televizor care, din stângăcie, a devoalat realitatea mult mai bine decât vor fi văzut-o cei din stradă, mulți români au rămas muți și nu și-au mai revenit. De-asta, gureșii, oportuniștii și exhibiționiștii au fost primii care s-au înfruptat din dreptul la liberă exprimare și au ajuns să conducă țara din cutia cu sticleți. 

Anti-bullying de presă
Astfel, una din primele emisiuni… libere (la Tele 7 abc, cred) a fost una de… ghicit în cărți în direct, un format dintr-o moderatoare și evident o ghicitoare. Moderatoarea prelua telefoanele și, din când în când, își aranja părul dând din cap într-o parte și alta sau trimițându-l cu degețelele înapoi pe spate când pleata vopsită gros adăsta pe umeri de plictiseală (aia cu mâinile răsfirând șuvițele de la tâmple spre moalele capului a apărut mai târziu, în generația Monica Columbeanu) iar ghicitoarea îți spunea la fix dacă vinzi un teren, dacă pici la pat bolnav  și alte chestii pe care mureai dacă nu le știai anticipat.

Emisiunea a durat cam până când gazda a intrat în conflict cu invitata pe tema reîncarnării, mai précis, bibliotecara din antecamera cărților de ghicitori a sărit ca arsă când i s-a spus că s-ar putea să fii trăit mai multe vieți cu mai multe înfățișări și că s-ar putea să i se mai întâmple asta și după ce această existență se va fi gătat.

În fapt, a avut o reacție de-a dreptul caraghioasă- în fond cine poate să bage mâna în foc pentru toate aceste teorii neverificabile- spunând că ei îi place cum a făcut-o Dumnezeu acum și viața ei așa cum e și că nu vrea să fii fost altfel vreodată, cum ar veni, Doamne ferește!, să fii fost mai urătă, mai săracă și cu alte beteșuguri. Sau s-o aștepte, peste timp, vre-o pacoste de viață, atât de imprevizibilă că nici în cărți nu s-arată.

La fel procedează, astroloagele și astrologii care s-au căutat la hartă și au constatat că sunt așa de evoluați spiritual încât s-au incarnat în trimișii patriarhiei printre muritorii de rând crezând că treaba lor în astă lume e să-i frece la melodie pe supărații pe viață cu păcate ajunse la scadență și cu focurile iadului.

Mai nou, conformiștii pro-europeni și pro-minunata lume nouă, cărora întâmplător le merge bine, îi insultă pe toți cei care se manifestă anti-sistem, de la generațiile care nu vor să se mai reproducă și să consume după un model prestabilit până la grecii “proști și fuduli” (zice Emma Zeicescu, Realitatea-tv) care nu vor să plătească falimentul pus la cale de proprii politicieni împreună cu “lumea civilizată”.

Deocamdată, în afară de Campania pro-cancer, n-am văzut o campanie mai agresivă, chiar teroristă, împotriva copiilor care locuiesc în continuare cu părinții la vârste la care ar trebui să aibă déjà ratele lor la bănci și să stea cu ochii pe “curs” și politică tv iar copiii lor, adică ratingul de mâine, să fie de vreme bună înregimentați în fața televizorului.

Înteleg faptul că orice stat trebuie să ia în considerare o astfel de statistică, în fond se preocupă de viitorul țării (deși, noi nu mai suntem o țară, suntem comunitari) dar s-aud că se pune problema la modul că “scade consumul” dacă acești descendenți nu sunt “dați afară din casă” (chiar așa a zis una la Antena3) mi se pare inadmisibil!

Ştirea corectă ar fi sunat în felul următor:

Din 1990 încoace, pe fondul distrugerii locurilor de muncă și a scăderii nivelului de trai direct proporțional cu creșterea corupției, din țara (fostă a) noastră au plecat în jur de 4 mil. de locuitori iar exodul continuă; în condițiile în care, după 25 ani, salariul minim, foarte răpândit în țara România, este de 200€ iar încrederea în instituțiile statului este aproape de zero dar mai ales pentru că societatea noastră este astfel construită și manipulată încât să te țină într-o perpetuă frică-tv și continuă lipsă de perspectivă, a apărut un fenomen nescontat: 44% dintre tinerii de până la treizeci și patru de ani nu mai aleg să plece din casa părintească fiindcă “independența” nu mai există!

Începând cu faptul că salariile sunt atât de mici încât trebuie să te mai înscrii și la ajutor de căldură și până la acest control obsesiv care ia fiecare cetățean, îi pune etichetă și îl aranjează într-un rastel de “consumatori” de orice, de la medicamente până la mass-media, omul este complet lipsit de independență.

Deșteptii din domeniu ar trebui să se gândească de ce, în condițiile în care dictatura ținea totul sub ascultare, oamenii se simțeau mai liberi decât acum. Explicația e simplă.

În concluzie, dacă unii se află la butoanele acestor vremuri noi, nu înseamnă că și butonaților trebuie să le placă!


http://adevarul.ro/life-style/stil-de-viata/traiul-comun-bune-rele-trebuie-tii-cont-atunci-locuiesti-mai-multe-generatii-acelasi-acoperisc-1_5226b9bec7b855ff56436dce/index.html  


Germania, care a avut o atitudine intransigentă faţă de Grecia, a obţinut profituri în valoare de aproximativ 100 de miliarde de euro în contextul crizei economico-financiare elene, relevă un studiu citat de site-ul agenţiei AFP. http://www.gandul.info/international/studiul-care-ii-va-infuria-pe-greci-germania-a-castigat-100-de-miliarde-de-euro-de-pe-urma-crizei-elene-14671194

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu