Nostalgie, moda

 

“Cea mai nostalgică eră a modei”, by Emily Trix Carver, Emily Carhan

14 martie, 2022 – Care e cea mai nostalgică eră?

“Ai călători ȋn trecut sau ȋn viitor, dacă ai avea o maşină a timpului? Un studiu arată că 55% din britanici ar prefera să călătorească ȋn trecut, dacă ar avea ocazia, faţă de 28% care ar opta pentru o călătorie ȋn viitor.

Marea Britanie e cunoscută pentru contribuţia rămasă emblematică, ȋn domeniul modei, muzicii şi trendurilor, pe parcursul secolului trecut. Nu e de mirare că suntem o naţiune nostalgică, 90% din britanici declarȋnd că se simt ataşaţi de felul cum erau lucrurile odată.

Oak Tree Mobility a cercetat şi analizat trendurile cele mai representative din anii “60, “70, “80, “90 şi 2000 iar cercetarea s-a extins şi asupra ultimilor cinci ani, pentru a scoate ȋn evidenţă trendurile care revin. Prin intermediul interviurilor şi analizării datelor colectate, am scos la lumină cea mai nostalgică eră iar unele rezultate s-ar putea să vă surprindă.

Stilul care a trecut testul timpului

Dispozitive de bruiaj

 

La propriu, vreau să spun, dispozitive de bruiaj. Altfel, suntem bruiaţi ȋncontinuu, pȋnă la moarte. Se consideră, din nu ştiu ce motiv nebunesc, că nu trebuie să ştim, nici morţi, adevărul.

Ȋn noianul de ştiri ȋnghesuite ȋn această nouă serie inventată pentru distracţia şi distragerea publicului muncitor, Georgescu Dosar Penal III, s-a strecurat, fiindcă n-a stat mult, unul din efectele acuzatului cu acelaşi nume, dispozitivul de bruiaj.

Domnule, la televiziuni diferite am auzit explicaţii diferite, chiar din punct de vedere legal. Se vede treaba că, din cauza acestei auto-responsabilizări, de tip Big Brother, cu care se ȋmpovărează şi se ȋmpopoţonează toate gurile, sprȋncenele şi mȋinile din televizor, informaţia este nu doar cenzurată, ci şi deformată, ca să ajungă la urechile romȃnilor ȋntr-o formă considerată safe de utilizat. Adică, cetăteanul autohton poate muri dintr-o sută de motive derivate din nerespectarea standardelor de protecţie a muncii, siguranţa şoselelor, practici medicale etc. dar nu care cumva să afle o informaţie care l-ar putea duce cu gȋndul că are voie să… .

Ȋn cazul de faţă, să ȋmpiedice “autorităţile” – termen infiltrat abuziv de aceiaşi nomenclaturişti ai comunicării – să-l asculte ce vorbeşte, ce gȋndeşte, ce nu-i convine.

La o televiziune, o avocată spunea că dispozitivele de bruiaj sunt interzise ȋn Romȃnia. Punct. Nu spunea de ce. La o alta, se spunea că nu sunt interzise dar, dacă te prinde cu aşa ceva, devii suspect că ai ceva de ascuns.

Şi ȋntărea spusele: adică, de ce ţi-ai lua aşa ceva dacă n-ai nimic de ascuns!

“Marea putoare”, 1880, 1858, din Paris şi din Londra

 

“Marea putoare” din Paris

Spre sfȋrşitul verii şi ȋnceputul toamnei, ȋn 1880, Parisul a fost infuzat de un miros atȋt de ȋmpuţit, ȋncȋt frica generalizată s-a ȋndreptat spre existenţa unei epidemii sau a numeroase cadavre ȋmprăştiate prin tot oraşul iar urgenţa a condus la formarea unei comisii guvernamentale din care a făcut parte chiar celebrul Louis Pasteur.

Marea ȋmpuţiciune a fost de bun augur, fiindcă a dus la o revoluţie ȋn domeniul cercetării infecţiilor şi implementării unor reguli serioase de igienă, care au implicat, ȋn acest scop comun, ştiinţa, politicul şi societatea, ȋn general.

Originea mirosului greţos n-a fost detectată, cu exactitate, ȋnsă cercetătorii au căzut de acord că mirosurile fetide pot reprezenta o ameninţare la sănătatea publică dar că “Nu tot ce pute, te omoară şi nu tot ce te omoară, pute.” Microbii, evident, fiind cauza principală a bolilor.

Reforma ȋn domeniul igienei a constat ȋn “a merge pe urmele lucrătorului de la locul de muncă pȋnă acasă… cercetȋnd starea de sărăcie, fără să umileşti” iar, ȋn ce priveşte echipa de dezinsecţie a Parisului, manualul spunea că “Personalul trebuie să aibă unghiile, bărbile şi părul tăiate scurt, ȋngrijit. Vor avea la dispoziţie săpun ca să-şi spele feţele şi mȋinile, periuţe speciale şi pastă de dinţi. Ȋn fiecare seară, ȋnainte să se schimbe ca să plece acasă, trebuie să facă un duş, ȋn timpul căruia şi după, li se cere să se spele cu soluţie antiseptică.” L-am dat fiindcă mi se pare interesant cȋt e de valabil şi-n zilele noastre, mare lucru n-ar mai fi de adăugat.

Tot atunci, şcoala a devenit obligatorie, la fel şi orele de igienă introduse ȋn programa şcolară. Fosele septice din Paris au fost ȋnlocuite cu 600 km de canalizare.

“Marea putoare” din Londra

1816 - Anul fără vară

Vulcanii au ultimul cuvȋnt. Viaţa pe Pămȋnt e ciclică.

1816, cea mai rece vară ȋnregistrată vreodată ȋn scripte, determinată de cea mai puternică erupţie vulcanică, de cȋnd ne ştim. Erupţia a avut loc ȋn insula Sumbawa, Indonezia (pe atunci, colonie olandeză), avȋnd drept consecinţă o vreme anormală, numită “iarnă vulcanică”.

Vulcanul Mount Tambora a produs, ceea ce se consideră a fi, ȋn zilele noastre, cea mai puternică erupţie vulcanică din istoria consemnată a umanităţii. A atins apogeul pe 10 aprilie 1815 şi a aruncat cenuşă şi vapori (din pȋnza freatică) ȋn atmosferă, cam 4-6 luni la rȋnd iar, cu totul, a activat vreo trei ani. Temperatura medie globală a scăzut atunci cu 0,4° – 0,7°, cea mai rece ȋnregistrată ȋntre anii 1766 şi 2000.

Cenuşa s-a răspȋndit ca un nor, ȋn toată lumea, creȋnd, cu adevărat, o schimbare climatică şi vreme extremă. De fapt, cantitatea imensă de cenuşă vulcanică şi magmă aruncată ȋn atmosferă, a fost atȋt de densă, ȋncȋt s-a prăbuşit ȋnapoi ȋn crater şi lava s-a revărsat, cu viteză incredibilă, pe suprafaţa pămȋntului. Cenuşa de aproape patru metri a acoperit totul pe o rază de 161 Km. Au murit 11 000 de oameni. Populaţia pămȋntului, ȋn anul 1815, era de aproximativ un milliard.

Ce ne-am mai aerosolit ȋn ultimii ani!

“1984” e aici. Lui George Orwell i s-a ȋnlocuit propriul trecut cu unul invizibil

 

George Orwell, cel care ne-a lăsat Ferma Animalelor (1945) și O mie nouă sute optzeci și patru (1949), a devenit ţinta răzbunării unora dintre cei care nu s-au simţit flataţi de scrierile lui. Down and Out in Paris and London a fost publicat ȋn 1933.

Englezii au scos din programa şcolară de liceu, un roman, autobiographic, al lui George Orwell, pe care l-au ȋnlocuit cu o biografie fictivă, scrisă de o australiancă woke. Găselniţa paradoxală se bazează pe o descoperire din 2005, şase scrisori, chipurile, trimise de prima soţie a lui Orwell celei mai bune prietene din facultate, la care se adaugă imaginaţia autoarei mȋnate ȋn luptă de dorinţa de a o scoate din anonimatul istoric pe consoarta scriitorului genial dar plin de defecte. Unele invizibile dar “intuite” de activistă.

Acum, nu ştiu cui ȋi pasă că G. Orwell avea şi defecte. Iar dacă s-a pornit pe panta asta, ca să fie clar, cine vrea să beneficieze de plăcerea de a citi nu trebuie să lectureze niciodată biografiile exhaustive ale scriitorilor. Această woke-istă australiană, dacă se apucă de biografiile tuturor scriitorilor studiaţi la şcoală, nu mai rămȋne unul ȋn programă!

Fiindcă, scriitorii sunt şi ei tot oameni, cine zice că trebuie să fie cetăţeni de nădejde ai societăţii socialiste multicultural dezvoltate?

Ȋn fond, se studiază opera literară, nu faptele de vitejie de partea sufragetelor, lupta pentru propăşirea ȋnaltelor idealuri ale LGBDQ... şi donaţiile pentru cercetarea cancerului.