“Marea putoare” din Paris
Spre sfȋrşitul verii şi ȋnceputul
toamnei, ȋn 1880, Parisul a fost infuzat de un miros atȋt de ȋmpuţit, ȋncȋt
frica generalizată s-a ȋndreptat spre existenţa unei epidemii sau a numeroase
cadavre ȋmprăştiate prin tot oraşul iar urgenţa a condus la formarea unei
comisii guvernamentale din care a făcut parte chiar celebrul Louis Pasteur.
Marea ȋmpuţiciune a fost de bun augur,
fiindcă a dus la o revoluţie ȋn domeniul cercetării infecţiilor şi
implementării unor reguli serioase de igienă, care au implicat, ȋn acest scop
comun, ştiinţa, politicul şi societatea, ȋn general.
Originea mirosului greţos n-a fost detectată, cu exactitate, ȋnsă cercetătorii au căzut de acord că mirosurile fetide pot reprezenta o ameninţare la sănătatea publică dar că “Nu tot ce pute, te omoară şi nu tot ce te omoară, pute.” Microbii, evident, fiind cauza principală a bolilor.
Reforma ȋn domeniul igienei a constat
ȋn “a merge pe urmele lucrătorului de la locul de muncă pȋnă acasă… cercetȋnd
starea de sărăcie, fără să umileşti” iar, ȋn ce priveşte echipa de dezinsecţie
a Parisului, manualul spunea că “Personalul trebuie să aibă unghiile, bărbile
şi părul tăiate scurt, ȋngrijit. Vor avea la dispoziţie săpun ca să-şi spele
feţele şi mȋinile, periuţe speciale şi pastă de dinţi. Ȋn fiecare seară,
ȋnainte să se schimbe ca să plece acasă, trebuie să facă un duş, ȋn timpul
căruia şi după, li se cere să se spele cu soluţie antiseptică.” L-am dat fiindcă mi se pare interesant cȋt e de
valabil şi-n zilele noastre, mare lucru n-ar mai fi de adăugat.
Tot atunci, şcoala a devenit
obligatorie, la fel şi orele de igienă introduse ȋn programa şcolară. Fosele
septice din Paris au fost ȋnlocuite cu 600 km de canalizare.
“Marea putoare” din Londra
