miercuri, 29 iunie 2011

CATRE CONSILIUL NATIONAL al AUDIOVIZUALULUI

Către Consiliul Naţional al Audiovizualului,

Vă prezentăm “Poveşti întreţesute între ele…”[1] “…din prisma faptului…” [2] că libertatea de exprimare ne permite această “divulgare de informatii care nu trebuiau făcute public”[3]. Pe scena politică s-au întamplat următoarele: “Deputatul PDL crede că nu şi-au făcut bine treaba şi (nici) miniştrii…”[4] iar “Intre chestorul D. Fătuloiu şi între omul de afaceri C. Chelu.[5], “Conform vorbei: “berbecul de dar nu se caută de dinţi”, şi împărţeala n-a mulţumit pe toată lumea.[6]Dan Nica a refuzat propunerea preşedintelui, ba dimpotrivă i-a propus să-şi dea demisia Emil Boc.”[7] dar   “Traian Băsescu ştim că este de multe ori greu de prevăzut ce se va întampla.”[8] iar “Toate acestea se datorează în special din cauza salariilor mici…[9]  şi pentru că lumea are “copii de trimişi la şcoală[10]
Aşa stand lucrurile “din partea celorlaltor (sau celorlartor) confederaţii sindicale[11], sindicaliştii “vor urma să vadă care este următorul pas[12] Ei acuză o “lipsă de dezinteres totală”[13] dar “lumea au înţeles”, “lumea vor ieşi în stradă”etc[14] mai ales din cauza celor 18 de percheziţii la această oră[15]

STIRI PE SCURT: “fest food”, Madame “tusau”(ad litteram), gei-ef-ca(GFK), super oamăn, Har-uard, Kera (Keira Knightley) etc. by Emma Zeicescu
“Incepe acum ora 17:00[16]

SOCIAL:
A fost “înjunghiată de cel care-i jurase iubire veşnică[17], de 14-18 ori.în “orişice caz”.  Acum el “este acuzat ptr. tentativă de omor” pentru că “s-a descotorisit[18] de ea cand “toată lumea credea că vor îmbatrani împreună[19]; “asteptăm imagini de la parchet de unde aveti imagini in direct”[20]-

Realitatea exclusiv:
In urma unui “conflict familiar”, un fost şef de poliţie care”avea realizări bune” şi-a împuşcat soţia şi fiica. Soţia a murit iar fiica “acuză plăgi la nivelul toracelui” dar, exclusivitate: “chiar în acest moment fiica se află în continuare în timpul operaţiei” însă nu se poate spune dacă va scăpa pentru că “starea ei evoluează încontinuu[21]
 Concerte: Unui fan care s-a plimbat prin toată Europa după “artista columbeană[22], Shakira, i se pune întrebarea: “Do you like Shakira?”[23]. “Cinci membrii ai staffului sunt vegetarieni, drept urmare, din meniu nu vor lipsi preparatele de acest tip[24]Adică sub ceafa de porc le strecoară o foaie de salată iar alături le tranteşte o mană de cartofi prăjiţi în untură.
METEO: Vremea se va răci tranşant,”[25] …va ploua “începand de astăzi, din această seară şi de maine, mai exact” dar “sunt cateva reprize de pauză”.[26] Acum că “am luat piept cu frigul  şi cu “fracturi provocate de gheaţă[27]- să trecem la…
SANATATE:au fost confirmate încă două nouă cazuri de West Nile”.[28] La faţa locului au venit două ambulanţe dar şi un echipaj de descarcerare.”[29]
Ele vor să se asigure astfel că, în caz de boală, vor avea o şansă în viaţă[30]
DEZASTRE: In urma“catalismului[31] monden de3-4 pe scara Mercal[32] un lucru e cert: “Cert e că vrea s-o scoată sub orice critică din domiciliul de la Izvorani.”[33]

INTERVIURI REMARCABILE (In exclusivitate): -“Cand, văd maşina cu cracii-n sus; am rămas tablou, am început să tremur.”[34]
Păi, filmează traficul de droguri, dă-te dracu’ d-aici că-ţi sparg camera!”[35]-
WEEK-END: “Dacă vrem să ieşim la un grătar, putem s-o facem.”[36] Yes, we can!


[1] C.R.Tănase
[2]Realitatea
[3] Antena3; , 5 sept. 2010
[4]Realitatea; , 29 aug. 2010
[5] Realitatea
[6] Antena 3
[7]Anne Tratner/ 1 oct. 2010,     
[8], 18 mai 2011  
[9]Antena3; , 4 aug. 2010
[10]Realitatea, 12 sept.2010)

[11]Realitatea,13sept.2010
 [12] Realitatea, 21 sept. 2010,
[13]lider sindical/Antena 3
[14]ziarişti şi lideri de sindicat.
[15] 12 mai 2011,


[16] 21dec.2010, pe la 17:00/Realitatea
[17] Ant 1,Badiu
[18]Badiu-Frigescu,Ant1.,15febr2011  
[19]pro-tv
[20]RTV

[21] 13 apr.RTV  
[22]RTV
[23] pro-tv
[24]18:02/7 mai 2011/Realitatea

 [25] pro.tv-Tanacu; I. Vantur-, 29 aug.2010
[26]Realitatea
[27] pro-tv,,27ian,2011
[28]18:21rtv
[29] Realitatea
[30] Realitatea, duminică, , 30 oct.-spikeriţa ţeanel; este vorba despre familiile care recolteaza material biologic din cordonul ombilical

[31]Realitatea,16:41/11 martie
[32]Luni,11 martie2011/18:10

[33]Realitatea, luni 11 martie,2011/
[34]ţăran-2apr.2011,ant.1/16:20
[35]12 iun2011/pro-tv,


[36]Realitatea