“Oraşul
de 15 minute” e unul dintre conceptele futuriste care pretinde că modernizează
lumea şi salvează planeta, care ne va mȋnca viaţa de-acum ȋncolo, la fel ca celelalte idei elucubrante implementate ȋnainte ca publicului să i se aducă la
cunoştinţă mai mult decȋt două-trei idei principale, mustind de bune intenţii.
Porneşte
de la ideea că pune ȋn centrul preocupării omul, dar şi mediul. Omul cu
salvarea planetei ȋn coadă, ca pe un monolit sustenabil. Un fel de iluminism
modern, dar cu economie de current. Dar şi de gaz, trăsuri, libertate de
cunoaştere.
Ideea principală este a unui cartier dotat cu toate cele necesare traiului, pe o distanţă de cinşpe minute de mers pe jos sau cu bicicleta. Școală, spital, magazine, locuri de distracţie dar şi locul de muncă, pe cȋt posibil, să se găsească la o distanţă de 15 minute de casă. Cum erau coloniile muncitoreşti pe vremea lui Ceauşescu. Doar că, pentru variaţie, un propagandist de teren se va ȋnvȋrti ȋntr-o comedie şi va răspȋndi, din viitor ȋn zbor, flyere anti-comunisto-melancolice.
Un alt vis futurist