“Acest lucru se datorează datorită următorilor factori…” Marius Nistor, sindicalist în învățământ dar, mai ales, activist USL.
Nesiguranța
presei neUSL-iste, reprezentată de un singur post de televiziune, îi determină
pe reprezentanții ei să-l ia, atunci când le convine, pe Cristian Tudor Popescu
drept imparțialul suprem care să le onoreze masa.
Adică, după
ce jurnalistul CTPopescu a fost liderul spiritual al loviturii de stat de
astă-vară și rămâne un fel de Bivolaru al noii orânduiri sociale care s-a
așternut peste țară, unii încă îl mai citează sau îl iau la telefon atunci când
li se pare că le-ar echilibra balanța.
De fiecare dată, acest Becalii al conversației apare ca din spatele unui rug în flăcări și trage concluzii fără drept de apel adică fără întrebări și fără comentarii. Multă violență mentală sublimează C. T. Popescu în agresivitatea-i verbală dar ăsta nu e cel mai grav lucru, cel mai grav e că împăratul de presă nu face deosebirea între bine și rău!
El a vorbit
zilele astea despre ancheta de la liceul D. Bolintineanu și despre interveția
primului ministru V. Ponta care, practic, i-a făcut de râs pe procurori și
polițiști în fața țării și le-a dat marș,la coteț!, nu doar, fără să cunoască
legea, dar fiind convins că pupilul de puci a procedat correct, mai puțin
înfloriturile cu Morar și Macovei.
Mai mult, nu doar că jurnalistul șef nu știa că Ponta n-avea voie să ordone procurorilor și polițiștilor, a aflat asta de la Dan Turturică, dar consideră că legislația trebuie modificată așa încât primul ministru să poată opri o anchetă dacă nu dă bine la “imagine”, de pildă, așa cum a fost cazul de față.
Acest “opiniator”
de profesie ne explica nouă astă-vară că delirăm în interpretarea legii!
Tot aseară,
la Realitatea, colega ziaristului cu stea în frunte de mai sus, A. Crețulescu,
împreună cu alți 3 gealați de puci, au “îmbrâncit-o” pe Andreea Paul de la unul
la altul așa cum fac viețașii cu
prospăturile. La un moment dat PDL-ista a zis că obsesia de Macovei ar trebui
tratată la psihiatru, faza asta fiind singura pe care o mai dă postul acum. Ce
nu dau “golănașii” lui Vântu și Gușă e că Andreei Paul i s-a scrâșnit: Nu v-a
învățat minte scorul electoral pe care l-ați luat! (D.Pelican a “parafrazat” și el aceeași idée, mai târziu.)
O
amenințare despre cum să nu te pui cu presa pentru că ea face politica în țară
și tot ea alege Parlamentul!
La același
post, o bandă de cinci jurnaliști l-au băgat la întuneric pe ministrul
Pricopie, (care nici nu e ministru dar
asta e altă poveste) și l-au somat să-și ceară scuze poporului pentru așa
bacalaureat cu probleme.
Alții care ori
nu fac deosebirea între bine și rău ori își apără USeLeii crescuți ca să fie
vânduți pe publicitate!
Pricopie nu
s-a executat și bine a făcut!
In afară de
faptul că, atunci când iese la iveală corupția, despre care toată lumea știe că
există, e un merit al celui care conduce tocmai pentru că nu obstrucționează Justitia,
presa nu e nici autoritate morală, nici reprezentanta poporului ca să se erijeze
în instanță.
Presa, în
marea majoritate, e doar o alimentară cu informații care nu se supun nici unui
control de calitate iar “vânzătoarele” sunt la fel de necioplite ca alea după
vremuri!
MONDENII, Crețulescu, Grecu http://www.youtube.com/watch?v=_O-FFftPNHM
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu