luni, 17 februarie 2014

DOAR CU ACORDUL PARINTILOR!


De la Uteciștii de azi, comuniștii de mâine la Telespectatorul de azi, clientul de mâine adică votantul manipulabil, enoriașul sufocat de biserici care-l amenință cu iadul, consumatorul compulsiv, dependentul irecuperabil client al traficanților de droguri apoi al clinicilor de dezintoxicare, al psihiatrilor, al fabricanților de diete și al clinicilor de slăbit, victime ale pornografiei și pedofiliei care vor îngroșa rețelele de prostituție dar, peste toate, telespectator al divertismentului care tâmpește. Asta a fost schimbarea de mentalitate pe care a forțat-o “lumea civilizată” asupra lumii copiilor cărora le vrea sufletul. Toate astea au fost pregătite printr-o propagandă criminală exersată în occident zeci de ani și care are la bază o metodă foarte simplă: se preia o idée bună sau un principiu de bun simț și se manipulează în interesul propriu până se atinge insuportabilul. In acel moment, inevitabil, unii vor contesta ideea de bază dar, evident vor fi combătuți foarte ușor prin reducere la absurd. Odată învinși contestatarii, manipularea va continua cu și mai multă eficiență la nesfârșit.