Programele
de Ştiri sunt, la noi, jurnale de Vești. Vestea e bună sau proastă, după cum
vrea presa. De exemplu, prin toamnă, “vestea proastă” era, la un post de
televiziune, că valoarea investițiilor în luna octombrie 2018 era doar cu 0.1%
mai mare decît în octombrie 2017, în timp ce, un post binevoitor anunța “vestea
bună”: investițiile au crescut cu 0.1% in octombrie, anul în curs, față de anul
precedent. În primul rînd că asta nu e o știre și, cu atît mai puțin, o veste
(poate cu 0.1% mai puțin). Iar asta nu e presă de știri.
N-aveți de
ce să vă mai uitați la televizor, fiindcă știți déjà ce-o să fie: o sută de posturi
TV care transmit același lucru de dimineață pînă seara. De ce-o fi nevoie să fie
atît de multe și inutile… și să mai și coste atît de mult…
Vești proaste înainte de Paște
Anul acesta (ca-n fiecare an, cu
o singură excepție), de Paşte, vom avea puţini miei;
de regulă, mieii vor fi mai mici
și mai scumpi, clienții fac rezervări la stînă; Fătările tîrzii scumpesc carnea
pentru Paști; Piața fără miei; Dumitru Gheorghe din Santău Mare
spune că anul acesta nu va tăia miei; E tradiţie să pui pe masă măcar o bucăţică de miel, dar cel
românesc este prea mic (cel Australian…e altceva!); prea mici pentru a putea fi consumați în
siguranță, paștele pică prea devreme; carnea de miel își dublează prețul de
Paște; Cu toate astea, drobul de miel, ciorba de miel sau friptura de miel vor
fi şi anul acesta pe masa familiilor de
români, de PAŞTE (urmează emisiune de scuturarea velințelor, primenirea casei și
suluirea păștilor și cozonacilor, cu aceeași mișcare unduită iar vestea proastă
e că toate se întîmplă tot în Maramureș); 2019… iar pică Paștele ca dr…, Doamne-iartă-mă!,
prea tîrziu, de data asta; Vești proaste deci, mieii vor fi mari și, evident, scumpi. Cine să-i mai cumpere? Ciobanii
vor rămîne cu ei. (Foarte bine. Sacrificați oi,
nu miei! Prin asomare.)
Vești proaste pentru români:
Veșnica veste proastă: Facturile la întreținere sunt mai mari; Pentru România, criza din Turcia
aduce multe vești proaste; legumele s-au scumpit, urmează carnea; clienții spun că nu-și mai pot
permite să țină postul; vești proaste pentru
românii cu credite, robor crește masiv; vești proaste pentru pensionarii care
suferă de aceste boli; vești proaste: ce prețuri cresc de la 1 ianuarie; val de
scumpiri în 2019; salariile multor români vor fi reduse anul acesta; Scumpiri
mari!; vești proaste pentru români: cresc amenzile pentru cei care dau muzica
prea tare; Autoritățile au făcut anunțul în urmă cu puțin timp: guvernul amînă
majorarea voucherelor de vacanță; Vești
proaste. România și Estonia, cele mai
ridicate rate ale inflaţiei din UE, în octombrie; Veşti proaste pentru
români de sărbători: Veţi scoate şi mai mulţi bani din buzunar: sucurile cu un
conținut mare de zaharuri libere ar putea fi accizate; Vești proaste pentru
români! Vor avea mai puține minivacanțe în 2019, cînd o treime dintre
sărbătorile legale pică în weekend; Noi vești proaste: Românii loviți de un nou
val de scumpiri; Vești proaste de la meteorologi: o vreme destul de rece, dar cu
fluctuaţii ale valorilor termice atât ziua, cît și noaptea; vești proaste de la
meteo pentru mîine: vor cădea precipitații în toată țara, sub formă de lapoviță
și ninsoare; Vești proaste pentru români: se întorc ninsorile în plină iarnă;
primăvara se lasă așteptată; Rareş Bogdan vine cu o veste proastă
pentru toţi românii: s-a încheiat lupta pentru apărarea statului de drept.
Wow!!!