miercuri, 23 septembrie 2026

Dispozitive de bruiaj

 

La propriu, vreau să spun, dispozitive de bruiaj. Altfel, suntem bruiaţi ȋncontinuu, pȋnă la moarte. Se consideră, din nu ştiu ce motiv nebunesc, că nu trebuie să ştim, nici morţi, adevărul.

Ȋn noianul de ştiri ȋnghesuite ȋn această nouă serie inventată pentru distracţia şi distragerea publicului muncitor, Georgescu Dosar Penal III, s-a strecurat, fiindcă n-a stat mult, unul din efectele acuzatului cu acelaşi nume, dispozitivul de bruiaj.

Domnule, la televiziuni diferite am auzit explicaţii diferite, chiar din punct de vedere legal. Se vede treaba că, din cauza acestei auto-responsabilizări, de tip Big Brother, cu care se ȋmpovărează şi se ȋmpopoţonează toate gurile, sprȋncenele şi mȋinile din televizor, informaţia este nu doar cenzurată, ci şi deformată, ca să ajungă la urechile romȃnilor ȋntr-o formă considerată safe de utilizat. Adică, cetăteanul autohton poate muri dintr-o sută de motive derivate din nerespectarea standardelor de protecţie a muncii, siguranţa şoselelor, practici medicale etc. dar nu care cumva să afle o informaţie care l-ar putea duce cu gȋndul că are voie să… .

Ȋn cazul de faţă, să ȋmpiedice “autorităţile” – termen infiltrat abuziv de aceiaşi nomenclaturişti ai comunicării – să-l asculte ce vorbeşte, ce gȋndeşte, ce nu-i convine.

La o televiziune, o avocată spunea că dispozitivele de bruiaj sunt interzise ȋn Romȃnia. Punct. Nu spunea de ce. La o alta, se spunea că nu sunt interzise dar, dacă te prinde cu aşa ceva, devii suspect că ai ceva de ascuns.

Şi ȋntărea spusele: adică, de ce ţi-ai lua aşa ceva dacă n-ai nimic de ascuns!