Live and let live! Libertatea de conștiință e mai importantă decât libertatea de exprimare!

vineri, 22 mai 2026

10 Globaliste. 4. Dezincriminarea pedofiliei, abjecţia supremă

Ai ucide pentru o ciocolată caldă?

Cȋnd am spus că vom avea alegeri mult mai grele de făcut decȋt ȋntre cei doi prezidenţiabili – surpriză la prezidenţiale, şi la asta m-am referit. Imaginaţi-vă că se dezincriminează, pe ideea că, nu există rău, nu există bine, ȋntr-o lume globală toată lumea trebuie să aibă pe cine să iubească!

S-a ajuns la faza ȋn care pedofilia combate rusofilia, putinismul.

“Intensificarea agendei politice de dreapta ȋn favoarea valorilor tradiţionale a condus spre lansarea unei campanii anti-pedofili, ȋn Rusia, la ȋnceputul anilor 2010. Preluată de “antreprenorii morali”, bine cunoscuţi de către publicul generalist pentru ideologia familiaristă şi discursurile homophobe, problema pedofiliei a fost folosită spre a justifica adoptarea unor măsuri legislative tot mai restrictive ȋn ce priveşte abuzul asupra copiilor, prin care ȋi pedepsesc pe cei ce răspȋndesc propaganda despre relaţiile “non-tradiţionale” cu minori. Această agendă politică a alimentat apariţia, ȋn oraşele din Rusia, a unor competitori auto-proclamaţi “oameni ai legii”, care au ȋnceput să acţioneze ca justiţiarii, ȋntinzȋnd capcane pentru presupuşi pedofili, chipurile, ca să apere copiii. Contribuind la instalarea unei atmosphere de vȋnătoare de oameni, aceşti voluntari combină caracteristicile vigilantismului classic cu cel digital. Totuşi, ei folosesc instrumentele digitale nu doar să strȋngă dovezi sau să publice identitatea unui aşa-zis aggressor, dar şi ca să facă un profit.” https://sciencespo.hal.science/hal-02951116v1

La referinţe care te lămuresc de cap, găsim, deci, vigilantismul anti-pedofili, legiferări ȋn acelaşi scop dar şi interviuri cu Vladimir Putin sau parlamentari conservatori care se opun “relaţiilor sexuale non-tradiţionale”.

“Parlamentar de Sankt-Petersburg, născut ȋn 1973, şi membru al Partidului Rusia Unită, Vitaly Milonov, un fanatic orthodox, adept al creaţionismului şi homofob, pe faţă, se află ȋn spatele primei legi locale care interzice propaganda, ȋn ce priveşte “relaţiile sexuale non-tradiţionale” cu minori.”

“Să luăm ca exemplu asprirea legii ȋn ce priveşte răspunderea penală pentru producerea şi răspȋndirea conţinutului pedo-pornografic, ca şi introducerea ȋn Codul Penal a unui articol care pedepseşte “folosirea minorilor sub 14 ani, ȋn producerea de conţinut pedo-pornografic”.”

https://www.tandfonline.com/doi/full/10.1080/17440572.2019.1676738

Dan Barna și Evul mediu

Vîrsta consimțămîntului pentru a întreține relații sexuale, spre deosebire de ce cred unii, a crescut pe măsură ce ne-am îndepărtat de evul mediu, de la 12 ani, la 13 – 16 ani în sec. XIX, apoi 18, uneori 21 de ani. Încă din sec. XIX s-a pus problema protejării copiilor de prostituția infantilă, pubertatea fiind stabilită spre 14 ani și considerată perioadă vulnerabilă. Cam tot pe-atunci, cînd lumea se desprindea radical de dogmatism și devenea rațională, s-a hotărît că adultul e adult și copilul e copil. Au apărut noțiunile de maturizare fiziologică și maturizare psihologică. Continuarea pe https://freefrompress.blogspot.com/2021/06/barna-si-evul-mediu.html


Aproape totul despre “educația” sexuală asupra copiilor. Scrie pe undeva, de pildă, că “pedofilii virtuoși” - adică, cei care se abțin - cer ca totuși copiii să fie făcuți “conștienți” de sexualitatea lor.

https://blog-searchro.blogspot.com/2016/07/educatia-sexuala-in-scoli-la-televizor.html


Castrarea chimica a pedofililor? – “N-am avut niciodată impresia că sunt un pedofil”, a spus Vangheluwe, vorbind de la o mȋnăstire catolică din franţa, unde a fost trimis pentru tratament. “N-am avut niciodată impresia că nepotul meu se opunea [contactului sexual], chiar din contra.”

"I never had the impression of being a pedophile," Vangheluwe said, speaking from a Catholic retreat in France where he has been sent for treatment. "I never had the impression that my nephew was opposed (to sexual contact), rather the contrary."

Aici, o lungă listă de pedofilii https://antipresa.blogspot.com/p/blog-page.html

Altceva, ce pot să mai spun… Ai ucide pentru o ciocolată caldă?

“James Cantor susţine legalizarea pedofiliei, ca făcȋnd parte din drepturile civile, şi crede că ar trebui să facă parte din acronimul LGBT…, spunȋnd: “Ca homosexual vorbesc, cred că ar trebui să includem P [pedofil]. Nefăcȋnd asta ar ȋnsemna să ne trădăm propriile principii, cele care ne-au conferit nouă drepturile.”

Prostasia focuses on a very specific group of academics, those who see pedophilia as a multidimensional scale of sexual interest and advocate ideals that move pedophilia closer to legalization. Prostasia advisor and clinical psychologist, James Cantor advocates for the legalization of pedophilia as a civil right, and thinks it should be part of the LGBT etc acronym, saying "Speaking as a gay man, I believe we should include the P [pedophile]. To do otherwise is to betray the principles that give us our rights." Sexual minorities are given civil rights, and legalizing pedophilia as a sexual orientation would grant it various legal protections.” https://thepostmillennial.com/pro-pedophilia-group-pressures-academic-journal-to-remove-paper-over-defamation#google_vignette

“A peer reviewed case study of a covert pro-pedophilia organization registered as a child protection charity and its connection to academia in the British Journal of Philosophy, Sociology and History (BJPSH), was subsequently removed a day after it was published.” https://thepostmillennial.com/pro-pedophilia-group-pressures-academic-journal-to-remove-paper-over-defamation#google_vignette

“The René Guyon Society was an American organization that advocated for sexual relationships with children. Most investigators considered it a one-man propaganda operation.[1] It was named after René Guyon, a former French judge who served on the Supreme Court of Thailand for 30 years and who, apart from traditional judicial work, wrote on sexual ethics in his work The Ethics of Sexual Acts.”  https://en.wikipedia.org/wiki/Ren%C3%A9_Guyon_Society

“In France, many intellectuals sought to lower the age of consent during the 1970s. The Netherlands was once seen as one of the main centers of pedophile activism.”  https://en.wikipedia.org/wiki/Pedophile_advocacy_groups

“Helmut Kentler (2 July 1928 – 9 July 2008) was a German psychologist, sexologist and professor of social education at the University of Hannover. From the late 1960s until the early 1990s, with the authorization and financial support of the Berlin Senate, Kentler placed several neglected youth as foster children in the homes of single hebephile or pedophile fathers. Kentler believed pedophiles could make acceptable foster parents, and that any sexual contact would be relatively harmless if it were not forced.”  https://en.wikipedia.org/wiki/Helmut_Kentler

“Kentler was single and had three adoptive sons[8] and one foster son.[10] At the time he was said to have been homosexual, although it may have been a societal misnomer. Words that describe adults who seek relationships with children were not in common use. "Homosexual" and its variations were incorrectly used to describe an adult who advocated for or engaged in relationships with children of their same gender.” https://en.wikipedia.org/wiki/Helmut_Kentler

“The Franklin Scandal was only one aspect of a much larger “call boy” operation moving children and teenagers, picked up from Boys Town, Catholic orphanages and off the streets, and housed in Washington and New York primarily.”  https://veteranstoday.com/2021/04/30/pedophilia-and-the-gop-the-history-of-lawrence-e-king-jr-overachiever/

“Nu credeam că ce se ȋntȋmpla era bine, dar credeam că e normal”, ȋşi aminteşte unul dintre copii. https://www.newyorker.com/magazine/2021/07/26/the-german-experiment-that-placed-foster-children-with-pedophiles


List of pedophile advocacy organizations (Germania are de departe cele mai multe)

https://www.wikiwand.com/en/List_of_pedophile_advocacy_organizations

“A code of silence was normalised and many abuse victims, such as “Sarah”, an Aberlour pupil who was raped aged 13 on a camping trip, were then tormented and bullied by other children.

Lady Smith found that “a high proportion of staff sexually abused children at Aberlour”: seven confirmed staff members, who often took advantage of the most vulnerable and shyest children.”  https://www.telegraph.co.uk/news/2024/06/24/king-charles-old-school-gordonstoun-historic-abuse-scandal/

“This week in Jacinda Ardern’s far-left New Zealand, a judge declared that 12-year-old children can consent to sex with adults. You heard me correctly. The case in question featured a 45-year-old man whose defense centered on the claim that his 12-year-old victim “wanted it.” According to the middle-aged man, the 12-year-old girl pressured him for sex.”  https://thepeoplesvoice.tv/world-economic-forum-declares-pedophiles-will-save-humanity/

“President Macron’s government voted against having an age of consent in France in 2018, becoming one of the first nations to give in to pressure from an international cabal determined to decriminalize sex with children across the world.

This means federal law in France has no legal age of consent, and adults who have sex with children of any age will not be prosecuted for rape if the child victim is unable to prove “violence, threat, duress, or surprise.””  https://thepeoplesvoice.tv/world-economic-forum-declares-pedophiles-will-save-humanity/

Holywood, Pedofili, Biserică, Homosexuali https://blog-searchro.blogspot.com/2017/10/holywood-pedofili-biserica-homosexuali.html

Pedepse Pedofili  https://blog-searchro.blogspot.com/2018/04/pedepse-pedofili.html


Educația sexuală în școli, la televizor, la Hollywood https://blog-searchro.blogspot.com/2016/07/educatia-sexuala-in-scoli-la-televizor.html

Globalism: Cum se mai combate discriminarea https://freefrompress.blogspot.com/2025/12/globalism-cum-se-mai-combate.html

Totul despre sex https://freefrompress.blogspot.com/2026/03/totul-despre-sex.html

“A "horrified" mum has called for a fashion brand to stop selling clothes that "sexualise" young children.

Kayleigh Shore, from Sale in Greater Manchester, was with her seven-year-old daughter when she saw a Shein swimsuit - for girls aged eight - with a "padded bust section" for sale in a charity shop.”  https://www.bbc.com/news/articles/cqjpl702lpro

Brand de țară: pedofili și transplantofili

Psiholoaga din emisiunea TV i-a îndemnat cu vorbe de bici pe părinți să le vorbească copiilor despre sex în termeni de acceptare a “sexului fără inhibiții” ca să se bucure de acest “dar” dat de Dumnezeu https://freefrompress.blogspot.com/2018/01/brand-de-tara-pedofili-si.html


James M. Cantor este un psiholog clinician și sexolog american-canadian specializat în hipersexualitate și parafilii. Fost om de știință senior la Centrul pentru Dependență și Sănătate Mintală din Toronto, Cantor a fost redactor-șef al revistei Sexual Abuse din 2010 până în 2014. Wikipedia (Engleză)

10 Globaliste. 4. Dezincriminarea pedofiliei, abjecţia supremă

https://antipresa.blogspot.com/2026/05/10-globaliste-3-dezincriminarea.html#more

10 Globaliste. 3. Schimbarea sistemică prin frică  https://antipresa.blogspot.com/2026/04/10-globaliste-3-schimbarea-sistemica.html

10 Globaliste. 2. Microciparea populaţiei

https://antipresa.blogspot.com/2026/03/microciparea-populatiei.html

10 Globaliste. 1. Goleşte Pămȋntul de oameni!

https://antipresa.blogspot.com/2026/02/10-globaliste-1-goleste-pamintul-de.html

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu