AVC-ul subtitrat și o Stea norocoasă

Probabil ultima.

Într-o ordine firească, după circul din Familia regală și mahalaua de la Tîrgul de carte – dar și între două bătăi cu microfoanele aplicate lui Dragnea – panarama de presă la moartea actriței Stela Popescu a venit de la sine dînd și altor nebăgați în seama ocazia să performeze.

Ai zice că, un artist, născut sub o stea norocoasă care l-a susținut toată viața, fericit c-a putut să-și joace rolul lui pe pămînt pînă în ultima clipă si avînd norocul să iasă din scenă fără să zacă prin spitale sau să “învingă” nu-știu-ce, se poate retrage dintre muritori fără mare haliman. Nț!

Cînd, vreun million de bișnițari și țiitoare ale Binelui Suprem, noua sectă globală, își trag prinosul din vorbicultură, să scapi chiar și o mică oportunitate înseamnă să ratezi șansa de a-ți maximiza profitul iar ei știu asta de la școala specială de democrație plătită… știu ei de cine.

Pe scurt, actrița Stela Popescu, 81 ani și o carieră de-o viață, a făcut un AVC grav în direct, cu public, pe scena unde i se înmîna un premiu, în fața unei audiențe așezate la mese ca la cîrciumă și pe un zgomot de fond produs de mesenii prea puțin interesați de discursul ei și foarte interesați probabil de profitul lor din această sindrofie. Se pare că organizatorii întîrziaseră o oră, drept care actrița fusese nevoită să se aranjeze din nou pentru eveniment iar asta a scos-o din sărite, după cît se înțelege din cioburile de discurs care i-au mai rămas și care au fost subtitrate ulterior.

Ce să vezi însă, o altă actriță implicată … în ce credeți? În lupta cu cancerul, ați ghicit! Deci, o actriță băgată în afacerea Facerea de bine s-a sesizat din oficiu că Stela Popescu ar fi putut fi salvată dar indiferența semenilor ar fi lăsat-o să moară. Adică, dacă cineva s-ar fi prins că asistă la un AVC, ar fi dus femeia la spital unde, cel mai probabil, cu toate eforturile, ar mai fi trăit paralizată, poate incoerentă, poate în comă, o vreme. Ceea ce Stela Popescu nu și-ar fi dorit niciodată!

Da, dar i-ar fi prelungit viața, ar zice activiștii care salvează, zic ei, vieți. Mai puțin zîîna care, de data asta, fiind în sala cu zgomot de fond, s-a simțit direct vizată și s-a rățoit la actrița de mai sus, în legitimă apărare: Nu suntem doctori!

Zîîna doar salvează vieți și schimbă destine, nu le știe nici ea pe toate! A, și mai duce clienți la tratament într-un amantlî… asta, caravanserai, spital turcesc. Pentru asta, evident, strînge fonduri. De fapt, toată lumea bună a sectei Facerii de bine strînge fonduri de aproape treizeci de ani dar nu s-a făcut niciodată un audit al acestor donații, cît, cum, unde și pe cine au salvat ele. Parlamentarii sunt prea murdari ei înșiși ca să se ocupe de mizeriile altora sau ca să facă un fond special pentru așa ceva, la vedere, și să interzică speculanților să profite de nenorocirea altora.

Ce-i drept însă, AVC-ul este evident astfel subtitrat, fiind greu de spus dacă, în direct și în vacarmul ăla, te-ai fi prins că el e! Apoi, mai toată lumea e de accord că Stela Popescu a fost norocoasă pentru că a trăit și a murit cum nu se putea mai bine pentru ea. Chiar dacă e o pierdere, e o pierdere inevitabilă pentru că cercetătorii americani încă n-au reușit să învingă moartea deși se donează masiv pentru asta.

În fine, o altă discuție - în afară de banalitățile de serviciu repetate de transmițători, pînă la căderea de calciu a telespectatorilor, despre geniul, măiestria, îngerii care de acum vor fi distrați de “Stela” etc. - a fost de neratat, propaganda binecunoscută, subiectivă și jignitoare la adresa unora, despre persecuțiile comunismului care, de data asta, a avut și moț: în communism, zicea una, n-aveai voie să rîzi! Înțelegeți, adică generația “comediilor” cu rîsul înregistrat dinainte pe bandă, ca să știe tot prostul unde-i poanta (dacă e!), prostește în față generațiile care au trăit istoria în direct. Aceste mortăciuni care ar vinde, din lăcomie sau frică, și sufletul altora, nu doar pe-al lor, pentru bani și care fac aprecieri asupra a tot ce li se întîmplă folosind un bagaj de cuvinte restrîns la vreo cîteva interjecții ca să nu tulbure politically correct-ul impus, generația care plînge și rîde la comandă creează mituri urbane despre rîsul în communism.

Adevărul e că, niciodată țara asta nu va mai rîde așa de mult și așa de …rău (nu m-aștept să înțeleagă ăștia) ca în communism. Asta nu pentru că era bine în communism, din contră, ci pentru că atunci aveai voie să rîzi iar acum nu!

Mă rog, propaganda asta a făcut-o pe Corina Chiriac să plîngă dar, nu-i nimic, poate e un plîns meritat. Poate că meritat este și tragismul situației prin care trec toți artiștii romîni rămași, după fiecare îngropăciune, să-și plîngă trecerea timpului sau ștergerea lui de către aceste gume ale istoriei care călăresc acum publicul. E prețul plătit de norocoșii beneficiari ai talentului exprimat și admirat, talent înnăscut și nu “făcut”, ultima generație de artiști liber-cugetători (nu atei, neapărat!) de dinaintea acestei sforțări ridicole de a induce sfîrșitul lumii prin spălarea creierelor.

E prețul plătit pentru că au fost și vor rămîne întotdeauna, chiar și atunci cînd nu vor mai fi decît o fotografie de revistă, pe o bancă, într-o gară, prietenii unui popor.

P.S. O prezentatoare a încercat o sugestie către public de genul că ar trebui respectat dreptul la decență al familiei într-un astfel de moment pentru că nimănui nu i-ar conveni să fie expus dar, dacă mortăciunile de la C.N.A. n-au decență, ce să ceri publicului.